Ştefan Dobay (Dobay István) (n. 26 septembrie 1909, Timişoara - d. 7 aprilie 1994) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa naţională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1934 (Italia) şi 1938 (Franţa).
Şi-a început cariera în 1924, la echipa Unirea-Banatul Timişoara care, din 1927, a fost denumită Banatul. În perioada 1930 - 1940 evoluează în marele "11" al Ripensiei şi obţine performanţele care l-au impus în rândul celor mai mari valori ale fotbalului românesc din toate timpurile: patru titluri de campion naţional (1933, 1935, 1936, 1938) şi de două ori Cupa României (1934, 1936), patru titluri de golgheter al campionatului dintre care trei câştigate consecutiv, 41 de selecţionări în echipa naţională. A participat la două Campionate Mondiale şi la cinci ediţii ale Cupei Balcanice.
Nume de legendă în fotbalul românesc, şi-a câştigat celebritatea prin forţa şi precizia de excepţie a şuturilor sale, expediate de pe extrema stângă şi transformate de multe ori, din unghiuri imposibile, în goluri de o rară frumuseţe. A fost o adevărată spaimă pentru toţi portarii din acea vreme şi a creat în acelaşi timp complexul inferiorităţii tuturor adversarilor direcţi pe care i-a depăşit, în primul rând, prin alergarea în veritabil galop, motiv pentru care a fost supranumit şi "calul".
A continuat să joace fotbal şi în anii celui de-al Doilea Război Mondial, până în 1948, la Karres Mediaş, dedicându-se apoi profesiei de antrenor.
La începutul carierei de antrenor s-a ocupat de pregătirea echipelor constănţene CFR şi Dezrobirea, apoi a activat două sezoane la Locomotiva Târgu Mureş.
În 1954 vine la Dinamo Bucureşti cu care încheie pe locul 3. Urmează trei sezoane pe banca tehnică a C.C.A.-ului, perioadă în care câştigă o Cupă a României (1955) şi campionatul naţional (1956).
Pentru scurt timp lucrează la UTA şi CFR Cluj, după care în 1960 se pensionează, din motive de sănătate, stabilindu-se definitiv la Târgu Mureş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu