Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi a început să joace fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanța, echipă la care a și debutat în Divizia A, la 17 ani[1]. În cariera sa, Hagi a mai evoluat la Sportul Studențesc, Steaua București (cu care a câștigat trei titluri de campion al României, două Cupe și Supercupa Europei, în perioada 1987-1990), Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray (patru titluri de campion al Turciei, o Cupă UEFA și o Supercupă a Europei)[1]. La echipa națională, Hagi a reușit să bifeze 125 de prezențe, cu 35 de goluri marcate[1].

Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile nimicitoare la poartă, atunci când se afla el însuși în poziție de finalizare. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi își depășea ușor adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur soluția de rezolvare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren și reușea să fie prezent în cele mai bune poziții, care îi permiteau fie să paseze decisiv, fie să șuteze de la distanță.

Hagi era și un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziții fixe.

Cariera lui Hagi ca jucător profesionist (sau semi-profesionist - în cazul regimului comunist) poate fi împărțită în mai multe perioade:

1. 1982-1983: debutul. Hagi este remarcat la nivel de juniori, debutează în Divizia A și la echipa Națională.
2. 1983-1988: consacrarea la nivel național, jucând la 2 echipe bucureștene de top. Mai ales la Sportul Studențesc, unde juca rol de "copil teribil", Hagi face câteva meciuri de-a dreptul senzaționale, contribuind decisiv în 1985 la câștigarea titlului de vicecampioni (cea mai bună performanță de până azi a clubului din Regie).
3. 1988-1990: consacrarea la nivel internațional. Hagi joacă o semifinală (în 1988) și o finală de Cupa Campionilor în 1989 (fiind desemnat al doilea jucător ca valoare din competiție, după Marco van Basten) și participă cu România la Cupa Mondială din 1990 - Italia.
4. 1990-1998: anii de maturitate. Hagi este liderul incontestabil al echipei României și contribuie decisiv la cele mai mari succese din istoria Naționalei.
5. 1998-2001: perioada târzie, marcată de o anumită labilitate psihică rezultată, probabil, și din stresul acumulat de-a lungul timpului. Din evenimentele "ciudate" ale acestei perioade putem aminti prima retragere din echipa națională din 1998), decizie asupra căreia Hagi va reveni în 1999 și conflictele tot mai dese cu arbitrii. Hagi a fost eliminat în 2 meciuri foarte importante, finala UEFA din 2000 (câștigată de Galatasaray) și sfertul de finală de la Campionatul European 2000 (pierdut de România, 0-2 cu Italia) și a provocat un scandal imens în Turcia, în 2001, când a fost pe punctul de a bate un arbitru, fiind suspendat 6 etape pentru acest lucru.

În ciuda finalului de carieră, în general Hagi a fost totuși un jucător fair-play, care era penalizat foarte rar de arbitri.
[modifică] Cluburi

* 1978 - 1983 - Farul Constanța - Meciuri jucate: 18 - Goluri : 17
* 1983 - Universitatea Craiova (0 / 0)
* 1983 - 1986 - Sportul Studențesc - Meciuri jucate: 108 - Goluri: 58
* 1986 - 1990 - FC Steaua București - Meciuri jucate: 97 - Goluri: 76
* 1990 - 1992 - Real Madrid - Meciuri jucate: 64 - Goluri: 19
* 1992 - 1994 - Brescia FC - Meciuri jucate: 60 - Goluri: 14
* 1994 - 1996 - FC Barcelona - Meciuri jucate: 36 - Goluri: 7
* 1996 - 2001 - Galatasaray S.K. - Meciuri jucate: 167 - Goluri: 79.

[modifică] Națională

Hagi a debutat la echipa națională la vârsta de 18 ani, pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia - România. Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) și echipa olimpică (4 meciuri).

În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naționale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naționale. Hagi avea doar 20 de ani și meciul, disputat pe stadionul 23 August împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic - 1986. Evoluția lui Hagi a fost foarte ștearsă și mulți au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câțiva ani căpitanul "de drept" al echipei naționale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur și mai experimentat decât Hagi. Totuși, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al naționalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei naționale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 - USA și 1998 - Franța) și la 2 Campionate Europene (1996 - Anglia și 2000 - Belgia și Olanda).

De asemenea, a mai participat cu România și la Campionatul European din 1984 - Franța (ca rezervă) și la Cupa Mondială din 1990 - Italia (ca titular). Pe 24 aprilie 2001 Gheorghe Hagi se retrage din echipa națională de fotbal României. La ultimul meci al lui Hagi pentru România au participat 80.000 de fani din toată țara.
[modifică] Antrenor

Prima tentativă ca antrenor a lui Hagi a fost la echipa națională în 2001, unde a deținut postul timp de cinci luni. În toamna lui 2003 a fost antrenor pentru scurt timp la Bursaspor, iar din martie 2004 a fost antrenor la Galatasaray timp de un an după care și-a dat demisia. A fost manager general al echipei FCU Politehnica Timișoara in returul campionatului diviziei A 2005-2006 dându-și din nou demisia.

În rezumat:

* 2001: Naționala de fotbal a României
o 5 septembrie: Ungaria - Romania 0-2 (preliminariile CM 2002)
o 6 octombrie: Romania - Georgia 1-1 (preliminariile CM 2002)
o 10 noiembrie: Slovenia - Romania 2-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002)
o 14 noiembrie: Romania - Slovenia 1-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002)

* 2003: Bursaspor
* 2004–2005: Galatasaray S.K.
* 2006: FCU Politehnica Timișoara
* 2007
o 23 iunie: George Becali anunță numirea lui Hagi în funcția de antrenor al Stelei.
o 20 septembrie: Hagi își anunță demisia din funcția de antrenor al grupării din Bulevardul Ghencea, deși reușise o calificare în grupele UCL