vineri, 11 decembrie 2009

Mirel Rădoi

Mirel Rădoi a început să joace fotbal la vârsta de 8 ani; la început pe postul de portar, apoi ca fundaș, iar în prezent joacă în centrul liniei mediene a Stelei. Prima echipă din cariera sa a fost FC Turnu-Severin, din orașul natal. Aici a fost remarcat de antrenorul de atunci al echipei Extensiv Craiova, Sorin Cârțu—care, impresionat de calitățile lui, l-a adus la Craiova, plătind atunci banii de transfer, 6.000 de dolari, din propriul buzunar.[1] Încă de atunci, Cârțu îl vedea ca pe un mare talent,[2] deși la vremea aceea nimeni nu-i dădea atenție. Rădoi a fost remarcat, după numai cinci luni, de fratele antrenorului de atunci al echipei Steaua. Deși Extensiv Craiova a retrogradat în Divizia C în acel sezon, Rădoi a ajuns la Steaua sub comanda lui Victor Pițurcă.

Despre prima lui zi în vestiarul campioanei, Rădoi spunea că „a fost un șoc în sensul pozitiv. M-am trezit în vestiar cu Baciu, Miu, Belodedici, jucători pe care îi vedeam la televizor, parcă era un vis”.[1] A debutat la Steaua pe 4 martie 2000, într-un meci de Divizia A. Evoluțiile sale excelente i-au adus un loc de titular în formația roș-albastră, iar apoi, banderola de căpitan al celei mai titrate formații de club din România. În 2001 a câștigat cu Steaua primul său titlu, apoi a urmat câștigarea Supercupei României, în fața echipei FC Dinamo București. Împreună cu echipa, în sezonul 2004-2005 a câștigat cel de-al doilea titlu de campion, iar în cel imediat următor, Steaua a câștigat al 23-lea titlu de campioană a României și al treilea din cariera lui Mirel Rădoi.

În ianuarie 2009, Mirel Rădoi s-a transferat la echipa Al Hilal din Arabia Saudită, antrenată la acea vreme de românul Cosmin Olăroiu, de la Steaua București contra sumei de 6 milioane de euro.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Mihai Răduț

A început fotbalul la LPS Slatina, după care la 12 ani a ajuns la Alprom Slatina, echipă cu care a ocupat locul secund în Campionatul Republican, în sezonul 2002-2003. A fost curtat de Steaua și Dinamo, dar la 14 ani a ales să se mute la Școala de Fotbal Ardealul, din Cluj-Napoca[1]. După ce a fost monitorizat o perioadă de Sporting Lisabona, în 2007 a fost legitimat la echipa portugheză, la vârsta de 17 ani[2].

Deoarece la Sporting a fost folosit pe postul de fundaș dreapta, ceea ce nu i-a convenit[3], în 2008 s-a hotărât să revină în țară, și a semnat cu divizionara secundă Internațional Curtea de Argeș, alături de care în 2009 a reușit să promoveze în Liga I.

A evoluat la toate echipele de tineret ale României, începând cu cea sub 17 ani. A debutat la echipa mare a României la data de 29 mai 2010, într-un meci amical împotriva Ucrainei.

În 2010 a semnat un contract pentru cinci sezoane cu FC Steaua București[4].

duminică, 11 octombrie 2009

Cristian Tănase

Tănase si-a inceput cariera la juniori la FC Argeș Pitești, urmând ca în vara lui 2003 (la 15 ani) să fie promovat la echipa mare care activa în Liga I. În sezonul 2005/2006 a jucat, fiind împrumutat, jumătate de sezon la CS Dacia Mioveni.
[modifică] Steaua

Pe 6 august 2009, Tănase a semnat un contract pentru 5 ani cu clubul Steaua București, acesta plătind pentru el 1,8 milioane de euro. Argeș Pitești va urma să primească și 50% dintr-un eventual transfer pe care îl va efectua Steaua București.

vineri, 11 septembrie 2009

Marius Bilașco

A jucat pentru Unirea Urziceni în grupele UEFA Champions League 2009-10, contabilizând 6 meciuri și reușind să marcheze un gol împotriva echipei scoțiene Glasgow Rangers, meci disputat la Glasgow, pe stadionul Ibrox, terminat cu scorul 1-4.

marți, 11 august 2009

Ciprian Marica

Ciprian Andrei Marica (n. 2 octombrie 1985) este un jucător de fotbal român în prezent legitimat la VfB Stuttgart, Germania. În ciuda vârstei sale fragede, Marica a devenit deja un jucător important pentru echipa națională, cu trei goluri marcate în primele 9 meciuri. Din 2010, antrenorul Răzvan Lucescu are rezerve privind convocarea lui la naționala României, motivând aceasta prin atitudinea lui Marica și ineficacității sale din ultimele meciuri. Totuși la Stuttgart, Marica a marcat un reviriment în ultimul an, deși concurența în cadrul echipei este destul de puternică.

sâmbătă, 11 iulie 2009

Daniel Niculae

Rapid București (2001-2006)
[modifică] AJ Auxerre (2006)-

Internaționalul giuleștean a semnat un contract, pe patru ani, cu echipa care a terminat pe locul 6 ultima ediție a Campionatului francez. Gruparea din Hexagon a achitat clauza de reziliere pe care Niculae o deținea la Rapid, 3,3 milioane de euro.
[modifică] Cariera de Internațional

A debutat pentru echipa națională a României la data 20 august 2003 în meciul Ucraina 0–2 România.

joi, 11 iunie 2009

Bogdan Stancu

Bogdan Sorin Stancu (n. 28 iunie 1987) este un fotbalist din Pitești (Argeș) care evoluează ca atacant la FC Steaua București. Face parte din echipa națională de tineret a României.

marți, 12 mai 2009

Dănuț Coman

Dănuț Dumitru Coman (n. 28 martie 1979, Ștefănești, Argeș) este un jucător român de fotbal, în prezent fiind nelegitimat.

Jucatorul este in discutie cu mai multe cluburi din Romania, dupa ce a devenit liber de contract datorita memoriului depus impotriva echipei FC Brasov. A ajuns la aceasta echipa in decembrie 2008 după ce a fost declarat jucător liber de contract, fiind neplătit de Rapid București. A sosit în Giulești în iarna lui 2005, după ce mai activase la FC Argeș Pitești și o scurtă perioadă la Rocar București.

El a fost selecționat și în echipa națională de fotbal a României, pentru care a jucat împotriva unor echipe ca Spania , Germania și Franța.

duminică, 12 aprilie 2009

Silviu Lung Jr.

Silviu Lung Jr. (n. 4 iunie 1989, Craiova, România) este un fotbalist român, care evoluează la echipa Universitatea Craiova pe postul de portar. De asemenea este și un component al echipei naționale de fotbal a României pentru care a debutat la 5 iunie 2010, într-un meci amical împotriva echipei naționale de fotbal a Hondurasului.

Este fiul cunoscutului fost portar la FC Universitatea Craiova și Steaua București, Silviu Lung, astfel el este considerat un urmaș al tatălui și al fratelui său Tiberiu Lung, ambii apărând poarta echipei naționale de fotbal a României.

joi, 12 martie 2009

Marius Constantin

Marius Marcel Constantin (n. 25 octombrie 1984, Brașov), este un fotbalist român care este legitimat la clubul FC Rapid București. Și-a început cariera în orașul natal, Brașov, făcându-și junioratul la diverse cluburi între care Postăvarul sau FC Ghimbav. Din 2000 a fost legitimat la FC Brașov, echipă pentru care a și debutat în Divizia A, în martie 2003, într-un meci împotriva echipei FC Argeș Pitești. În 2004 a fost cumpărat de Rapid București. În același an a debutat la naționala României, într-un meci împotriva Irlandei câștigat de britanici cu 1-0.

Ciprian Tătărușanu

Anton Ciprian Tătărușanu (n. 9 februarie 1986) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul Steaua București. A făcut parte din Echipa națională de tineret a României. Prima sa evoluție în Liga I a fost pe data de 5 august 2007, în meciul Rapid București - Gloria Bistrița 2-2. A ajuns la Steaua în schimbul sumei de 1.500.000 de euro.

joi, 12 februarie 2009

Valerică Găman

A debutat pentru Universitatea Craiova în Liga I pe 19 august 2006 într-un meci terminat la egalitate împotriva echipei Rapid București. A fost convocat, la doar 19 ani, de selecționerul Victor Pițurcă, la echipa națională de fotbal a României pentru meciul împotriva echipei similare a Franței, meci disputat pe 11 octombrie 2008, dar nu a reușit să debuteze în tricoul României.[1]

luni, 12 ianuarie 2009

Dorin Goian

Nicolae Dorin Goian (n. 12 decembrie 1980, Suceava) este un fotbalist român. Până în acest sezon a jucat ca fundaș la echipa Steaua București, dar pe 6 august 2009 a semnat cu echipa italiana US Palermo[1], Steaua București primind o compensație de 2 milioane de euro. Alte echipe la care a evoluat: Foresta Suceava,Gloria Buzau,Ceahlaul Piatra Neamt, FCM Bacău. Este unul din golgheterii din cupa UEFA,editia 2005/2006, marcând în meciurile cu Lens, Valerenga, Halmstads și Middlesbrough. În 2006 a obținut cel de-al doilea titlu de campion cu Steaua București.