Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi a început să joace fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanța, echipă la care a și debutat în Divizia A, la 17 ani[1]. În cariera sa, Hagi a mai evoluat la Sportul Studențesc, Steaua București (cu care a câștigat trei titluri de campion al României, două Cupe și Supercupa Europei, în perioada 1987-1990), Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray (patru titluri de campion al Turciei, o Cupă UEFA și o Supercupă a Europei)[1]. La echipa națională, Hagi a reușit să bifeze 125 de prezențe, cu 35 de goluri marcate[1].

Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile nimicitoare la poartă, atunci când se afla el însuși în poziție de finalizare. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi își depășea ușor adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur soluția de rezolvare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren și reușea să fie prezent în cele mai bune poziții, care îi permiteau fie să paseze decisiv, fie să șuteze de la distanță.

Hagi era și un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziții fixe.

Cariera lui Hagi ca jucător profesionist (sau semi-profesionist - în cazul regimului comunist) poate fi împărțită în mai multe perioade:

1. 1982-1983: debutul. Hagi este remarcat la nivel de juniori, debutează în Divizia A și la echipa Națională.
2. 1983-1988: consacrarea la nivel național, jucând la 2 echipe bucureștene de top. Mai ales la Sportul Studențesc, unde juca rol de "copil teribil", Hagi face câteva meciuri de-a dreptul senzaționale, contribuind decisiv în 1985 la câștigarea titlului de vicecampioni (cea mai bună performanță de până azi a clubului din Regie).
3. 1988-1990: consacrarea la nivel internațional. Hagi joacă o semifinală (în 1988) și o finală de Cupa Campionilor în 1989 (fiind desemnat al doilea jucător ca valoare din competiție, după Marco van Basten) și participă cu România la Cupa Mondială din 1990 - Italia.
4. 1990-1998: anii de maturitate. Hagi este liderul incontestabil al echipei României și contribuie decisiv la cele mai mari succese din istoria Naționalei.
5. 1998-2001: perioada târzie, marcată de o anumită labilitate psihică rezultată, probabil, și din stresul acumulat de-a lungul timpului. Din evenimentele "ciudate" ale acestei perioade putem aminti prima retragere din echipa națională din 1998), decizie asupra căreia Hagi va reveni în 1999 și conflictele tot mai dese cu arbitrii. Hagi a fost eliminat în 2 meciuri foarte importante, finala UEFA din 2000 (câștigată de Galatasaray) și sfertul de finală de la Campionatul European 2000 (pierdut de România, 0-2 cu Italia) și a provocat un scandal imens în Turcia, în 2001, când a fost pe punctul de a bate un arbitru, fiind suspendat 6 etape pentru acest lucru.

În ciuda finalului de carieră, în general Hagi a fost totuși un jucător fair-play, care era penalizat foarte rar de arbitri.
[modifică] Cluburi

* 1978 - 1983 - Farul Constanța - Meciuri jucate: 18 - Goluri : 17
* 1983 - Universitatea Craiova (0 / 0)
* 1983 - 1986 - Sportul Studențesc - Meciuri jucate: 108 - Goluri: 58
* 1986 - 1990 - FC Steaua București - Meciuri jucate: 97 - Goluri: 76
* 1990 - 1992 - Real Madrid - Meciuri jucate: 64 - Goluri: 19
* 1992 - 1994 - Brescia FC - Meciuri jucate: 60 - Goluri: 14
* 1994 - 1996 - FC Barcelona - Meciuri jucate: 36 - Goluri: 7
* 1996 - 2001 - Galatasaray S.K. - Meciuri jucate: 167 - Goluri: 79.

[modifică] Națională

Hagi a debutat la echipa națională la vârsta de 18 ani, pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia - România. Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) și echipa olimpică (4 meciuri).

În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naționale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naționale. Hagi avea doar 20 de ani și meciul, disputat pe stadionul 23 August împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic - 1986. Evoluția lui Hagi a fost foarte ștearsă și mulți au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câțiva ani căpitanul "de drept" al echipei naționale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur și mai experimentat decât Hagi. Totuși, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al naționalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei naționale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 - USA și 1998 - Franța) și la 2 Campionate Europene (1996 - Anglia și 2000 - Belgia și Olanda).

De asemenea, a mai participat cu România și la Campionatul European din 1984 - Franța (ca rezervă) și la Cupa Mondială din 1990 - Italia (ca titular). Pe 24 aprilie 2001 Gheorghe Hagi se retrage din echipa națională de fotbal României. La ultimul meci al lui Hagi pentru România au participat 80.000 de fani din toată țara.
[modifică] Antrenor

Prima tentativă ca antrenor a lui Hagi a fost la echipa națională în 2001, unde a deținut postul timp de cinci luni. În toamna lui 2003 a fost antrenor pentru scurt timp la Bursaspor, iar din martie 2004 a fost antrenor la Galatasaray timp de un an după care și-a dat demisia. A fost manager general al echipei FCU Politehnica Timișoara in returul campionatului diviziei A 2005-2006 dându-și din nou demisia.

În rezumat:

* 2001: Naționala de fotbal a României
o 5 septembrie: Ungaria - Romania 0-2 (preliminariile CM 2002)
o 6 octombrie: Romania - Georgia 1-1 (preliminariile CM 2002)
o 10 noiembrie: Slovenia - Romania 2-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002)
o 14 noiembrie: Romania - Slovenia 1-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002)

* 2003: Bursaspor
* 2004–2005: Galatasaray S.K.
* 2006: FCU Politehnica Timișoara
* 2007
o 23 iunie: George Becali anunță numirea lui Hagi în funcția de antrenor al Stelei.
o 20 septembrie: Hagi își anunță demisia din funcția de antrenor al grupării din Bulevardul Ghencea, deși reușise o calificare în grupele UCL

Dudu Georgescu

Dudu Georgescu și-a început activitatea de fotbalist la Progresul București, dar consacrarea a cunoscut-o la Dinamo, unde a jucat în perioada 1973 - 1983.

Cu Dinamo București, el a câștigat 4 campionate și o Cupă și a fost de patru ori consecutiv golgeter al României, între anii 1975 și 1978. Dudu Georgescu a disputat 370 de meciuri în Divizia A, marcând 252 de goluri, record neegalat până în prezent, el păstrîndu-și și acum titlul de cel mai bun marcator din istoria Diviziei A.

Momentul de apogeu al carierei sale a fost câștigarea "Ghetei de Aur" de două ori (1975 - 33 goluri, 1977 - 47 goluri). De asemenea, a jucat și în Echipa națională de fotbal a României, pentru care a înscris 21 de goluri în 44 de meciuri.

Vasile Gergely

Vasile László Gergely (n. 28 august 1941, Baia Mare) este un fost fotbalist român, care a jucat în echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

A fost implicat în scandalul din 1971 din Bundesliga germană (când juca la Hertha BSC Berlin) pentru luare de mită (15.000 de mărci) în meciul cu Arminia Bielefeld, fiind suspendat pe viaţă.[1], dar a fost reabilitat în 1973.

În 2010, lucra la cazinoul echipei de fotbal 1. FC Wilmersdorf[2]

Constantin Gâlcă

Constantin Gâlcă (n. 8 martie 1972, București) este un fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994. În 2009 și-a început cariera de antrenor la echipa de liga a patra spaniolă UD Almería B.[1]

Ionel Ganea

Ganea a debutat în Divizia A la FC Brașov, în 1994. În vara anului 1998 a ajuns la Gloria Bistrița, pentru care în turul campionatului 1998-1999 a marcat 17 goluri. În pauza de iarnă s-a transferat la Rapid București pentru care a marcat alte 11 goluri, totalul de 28 aducându-i titlul de golgheter al Diviziei A. În același sezon a câștigat titlul de campion al României cu echipa bucureșteană.

Evoluțiile sale i-au adus o ofertă din Germania, în vara anului 1999 semnând cu VfB Stuttgart, echipă la care a evoluat timp de cinci sezoane. La expirarea contractului, Ganea a plecat liber la Bursaspor, în Turcia, unde a petrecut doar șase luni. După rezilierea contractului de comun acord, a semnat o înțelegere cu gruparea engleză Wolverhampton Wanderers. Echipa a retrogradat la finalul sezonului 2003-2004 din Premier League, dar Ganea a mai rămas doi ani, jucând în liga a doua engleză.

În 2006 a revenit în România, semnând un contract pentru un sezon cu Dinamo București, dar înțelegerea a fost ruptă la jumătatea timpului în ianuarie 2007 ajungând din nou la Rapid. Nici aici nu și-a dus contractul scadent în 2009 până la capăt, înainte de startul sezonului 2007-2008 ajungând la FC Timișoara, echipă la care avea să-și încheie cariera de jucător.
[modifică] Echipa națională

Ionel Ganea a debutat la prima reprezentativă a României la data de 3 martie 1999, într-un meci împotriva Estoniei, în care a și marcat ambele goluri ale victoriei României cu 2-0. A evoluat pentru România la EURO 2000, marcând golul victoriei împotriva naționalei Angliei, în ultimul meci din grupă, dintr-un penalti venit în minutele de final. A jucat în total 45 de meciuri la națională și a înscris 19 goluri.
[modifică] Controverse

Într-un meci dintre naționala României și Scoția, din 2004, Ganea l-a faultat dur pe scoțianul John Kennedy, producându-i acestuia o ruptură de ligamente la genunchi[1]. Jucătorul care atunci avea 21 de ani și-a anunțat ulterior retragerea din fotbal, nereușind să-și mai revină complet[2].

În aprilie 2006, Ganea și-a criticat dur antrenorul de la Wolverhampton Wanderers, Glenn Hoddle, declarând despre acesta că este cel mai dificil antrenor cu care a lucrat vreodată[3].

În 2007, într-unul dintre primele sale meciuri la FC Timișoara, disputa cu fosta sa echipă, Rapid, Ganea l-a agresat pe arbitrul asistent Dorin Mudura[4], primind inițial o suspendare de 22 de etape, redusă apoi la 16 etape[5].

Romulus Gabor

Activitate competițională

A început să joace fotbal la 13 ani, la Jiul Petroșani[3]. În scurt timp s-a transferat la Corvinul Hunedoara, unde și-a desfășurat activitatea de jucător până la retragere. Avea pase excelente și driblinguri de finețe, fiind "rezultatul" muncii lui Mircea Lucescu, antrenorul Corvinului din acea perioadă. După performanța de la Campionatul Mondial de Tineret din 1981, a primit mai multe oferte din partea unor echipe de renume din România și din străinătate[4]. A preferat să rămână la Corvinul Hunedoara, refuzând oferte de la Steaua București și Dinamo București, unde jucau colegii lui de la naționala de tineret (Mircea Rednic, Ioan Andone, Dorin Mateuț), precum și oferte de din SUA sau Germania. S-a retras prematur din activitatea competițională, în 1992, ca urmare a unor accidentări repetate.
[modifică] Palmares

A jucat 277 de meciuri și a marcat 60 de goluri în Divizia A[5], a avut 35 de selecții în echipa națională[6]. A marcat 4 goluri pentru naționala de tineret[7] (la CM de fotbal pentru tineret 1981) și 2 goluri pentru naționala de seniori (în amicalul cu Turcia, jucat la Istanbul în 29 ianuarie 1983[8], și în amicalul cu Egiptul, jucat la Alexandria în 28 februarie 1986[9]). A făcut parte din echipa națională care a participat la Campionatul European de Fotbal 1984[10].

A obținut cel mai bun rezultat din carieră la CM pentru tineret din 1981: medalia de bronz cu echipa[11], trofeul Gheata de bronz pentru cele 4 goluri marcate și trofeul Balonul de aur, fiind desemnat cel mai bun jucător al competiției[12].

Iulian Filipescu

Și-a început cariera în 1991 la Faur București pe post de fundaș. Din 1992 până în 1997 a fost în lotul Stelei, jucând în 112 meciuri pentru care a înscris 8 goluri.

În 1997 a plecat la Galatasaray Istanbul unde a jucat în 59 de meciuri și a înscris 5 goluri. Din 1999 până în 2003 a evoluat în Spania la Real Betis Sevilla, pentru care a jucat în 127 de meciuri, marcând 8 goluri. În 2003 s-a transferat la FC Zürich unde a jucat până în 2006. Din 2006 este în lotul echipei MSV Duisburg din Germania.

Pentru echipa națională a României a jucat în 52 de meciuri și a înscris un gol în perioada 1996 - 2003.