Dan Coe s-a născut la 8 septembrie 1941 în orașul București, într-o veche familie de aromâni, tatăl său, Duce Coe, fiind înainte de război component al echipei Sportul Studențesc, echipa care reușea prima promovare în Divizia A în 1937 avându-l ca antrenor pe Coloman Braun-Bogdan.
În anul 1956, Dan Coe a debutat la juniorii echipei Rapid București și în anul 1960 în echipa de tineret. Postul pe care a jucat a fost cel de fundaș central (stoper). A debutat în Divizia A la 18 martie 1962 în meciul Minerul Lupeni-Rapid București (1-1).
În Divizia A a jucat un număr de 214 meciuri și a marcat 12 goluri. A jucat timp de 11 sezoane la echipa feroviară, fiind căpitan al echipei. El a câștigat cu această echipă în 1967 titlul de campion al României la fotbal, apărarea Răducanu - C. Lupescu - Dan Coe - Motroc - Greavu fiind considerată una din cele mai bune din acel campionat. Cu echipa Rapid București, a jucat în Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1967-1968 (4 meciuri) și apoi în Cupa Orașelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA în sezoanele 1968-1969 (2 meciuri) și 1969-1970 (2 meciuri), fără să înscrie un gol. În anul 1970 i s-a decernat titlul de maestru emerit al sportului.
Între anii 1971-1973 a jucat timp de două sezoane în Belgia la echipa Royal Antwerpen F.C. În anul 1973, a revenit în România însă nu a fost reprimit la Rapid, fiind considerat prea bătrân. Coe a plecat atunci la echipa F.C. Galați, aflată în Divizia B. A ajutând-o să promoveze în anul 1974 în Divizia A. Ca o coincidență, în același sezon, Rapidul a retrogradat în Divizia B.
Dan Coe evoluat pentru ultima oară în Divizia A la 8 decembrie 1974 în partida Universitatea Craiova-FC Galați (6-0), după care s-a retras din fotbal.
[modifică] Jucător la Echipa Națională de Fotbal
Dan Coe împreună cu Pele
Coe a jucat în 41 meciuri pentru Echipa națională de fotbal a României, în perioada 1967-1978, și a marcat două goluri. El s-a afirmat ca unul din cei mai buni stoperi ai fotbalului românesc, fiind în anii '60, împreună cu dinamovistul Nelu Nunweiller și stelistul Bujor Hălmăgeanu, unul din stâlpii apărării echipei naționale de fotbal.
În preliminariile pentru Campionatul Mondial din Mexic 1970, în meciul România-Portugalia (1-0) din 12 noiembrie 1969, desfășurat la București, Dan Coe l-a avut ca adversar direct pe celebrul atacant portughez Eusébio. După meci, Eusebio declara că „dacă în 1966 aș fi avut un fundaș care să mă marcheze cum a făcut-o Dan Coe astăzi, Portugalia n-ar fi ajuns niciodată în semifinale...”[2]
Dan Coe a făcut parte din lotul reprezentativ de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic (1970), purtând pe tricou numărul 6. Chiar dacă nu a jucat nici un minut la „Mundialul” din Mexic (fiind preferat pe postul său dinamovistul Cornel Dinu), Coe a fost unul dintre artizanii calificării României la acel turneu final. În meciul Elveția-România (0-1), desfășurat la 14 mai 1969 în orașul Lausanne, căpitan al echipei României a fost Dan Coe, iar apărarea selecționatei României a fost de netrecut, presa denumind tripleta Rică Răducanu - Dan Coe - Sandu Boc „triunghiul de aur de la Lausanne”.
* Jocurile Olympice 1964 Osaka
* Campionii Romaniei 1967
* Campionatul Mondial Mexico 1970
duminică, 28 noiembrie 2010
vineri, 26 noiembrie 2010
Liviu Ciobotariu
Ciobotariu a evoluat pe postul de fundaș central. Primul său club din carieră a fost Progresul București, pentru care a debutat în 1989, când echipa evolua în Divizia C. În 1992, a avut o contribuție importantă la revenirea "Bancarilor" în primul eșalon al fotbalului românesc, în toamna aceluiași an susținând primul meci în Divizia A. A evoluat timp de nouă sezoane la Progresul, alături de care a atins cele mai mari performanțe ale clubului în campionat, locul doi în edițiile 1995/1996 și 1996/1997 și a jucat în finala Cupei României din 1997.
În 1997 a semnat un contract cu Dinamo București, unde a evoluat timp de doi ani și jumătate, necâștigând niciun trofeu. La jumătatea sezonului 1999-2000, Ciobotariu a acceptat oferta venită din partea echipei belgiene Standard Liege care a plătit în schimbul său 1,2 milioane de dolari. În Belgia, a mai evoluat pentru Mons și Antwerp.
În 2004 a revenit la Dinamo unde și-a încheiat cariera de fotbalist.
A jucat opt meciuri în cupele europene, 5 pentru Progresul și 3 pentru Dinamo.
În 1997 a semnat un contract cu Dinamo București, unde a evoluat timp de doi ani și jumătate, necâștigând niciun trofeu. La jumătatea sezonului 1999-2000, Ciobotariu a acceptat oferta venită din partea echipei belgiene Standard Liege care a plătit în schimbul său 1,2 milioane de dolari. În Belgia, a mai evoluat pentru Mons și Antwerp.
În 2004 a revenit la Dinamo unde și-a încheiat cariera de fotbalist.
A jucat opt meciuri în cupele europene, 5 pentru Progresul și 3 pentru Dinamo.
luni, 22 noiembrie 2010
Rodion Cămătaru
Rodion Gorun Cămătaru s-a născut la data de 22 iunie 1958 în orașul Strehaia și a debutat ca jucător de fotbal în Divizia A la echipa Universitatea Craiova la 10 noiembrie 1974 în meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj-Napoca 1-1. A evoluat ca fotbalist timp de 12 sezoane la Universitatea, câștigând două titluri de campion al României (cu echipa) în sezoanele 1979-1980 și 1980-1981 și patru Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983). În anul 1986 s-a transferat la Dinamo București, devenind golgheter al Diviziei A.
În anul 1987, Rodion Cămătaru a câștigat trofeul Gheata de Aur a Europei, marcând în acel sezon 44 de goluri pentru Dinamo, într-un număr de 33 de meciuri jucate. Această reușită de excepție a provocat multe comentarii și controverse, deoarece Cămătaru marcase 20 goluri în ultimele șase etape de campionat.
Colaboraţi la Wikicitat „M-am bătut atunci cu austriacul Toni Polster. El a dat 39 de goluri, eu 44. Se poate să fi fost directivă de partid, dar să știți că nimeni nu s-a dat la o parte ca eu să dau gol. Nu m-am rugat de adversari să mă lase. Cine poate ști cum o fi ajuns și austriacul la 39 de reușite? Țin minte că Polster a refuzat să vină la festivitatea de la Monte Carlo, dar acolo mie nu mi s-a reproșat nimic.[1]”
—Rodion Cămătaru
Rodion Cămătaru a disputat 422 de meciuri pentru echipele de club, din care 377 în Divizia A, 29 la Charleroi și 16 la Heerenveen, marcând 198 goluri în Divizia A, în 15 sezoane. A jucat 47 de meciuri în cupele europene cu Universitatea Craiova și Dinamo București, marcând de șapte ori. Ultimul meci în Divizia A a avut loc la 14 iunie 1989 Dinamo București - FC Bihor Oradea 5-1.
S-a retras din activitatea de jucător de fotbal în anul 1993, după ce, din 1989, se transferase la echipe din Belgia și Olanda. Cămătaru a înscris la 20 mai 1993 ultimul gol ca fotbalist profesionist în finala Cupei Olandei la fotbal, jucând pentru echipa SC Heerenveen. Acel meci a fost câștigat însă de echipa adversă, Ajax Amsterdam.
Cămătaru a jucat în de 75 meciuri în echipa națională a României, pentru care a înscris 22 de goluri. El a făcut parte din lotul echipei de fotbal a României la turneele finale de la Campionatul European de Fotbal din 1984 și apoi de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990.
În anul 1987, Rodion Cămătaru a câștigat trofeul Gheata de Aur a Europei, marcând în acel sezon 44 de goluri pentru Dinamo, într-un număr de 33 de meciuri jucate. Această reușită de excepție a provocat multe comentarii și controverse, deoarece Cămătaru marcase 20 goluri în ultimele șase etape de campionat.
Colaboraţi la Wikicitat „M-am bătut atunci cu austriacul Toni Polster. El a dat 39 de goluri, eu 44. Se poate să fi fost directivă de partid, dar să știți că nimeni nu s-a dat la o parte ca eu să dau gol. Nu m-am rugat de adversari să mă lase. Cine poate ști cum o fi ajuns și austriacul la 39 de reușite? Țin minte că Polster a refuzat să vină la festivitatea de la Monte Carlo, dar acolo mie nu mi s-a reproșat nimic.[1]”
—Rodion Cămătaru
Rodion Cămătaru a disputat 422 de meciuri pentru echipele de club, din care 377 în Divizia A, 29 la Charleroi și 16 la Heerenveen, marcând 198 goluri în Divizia A, în 15 sezoane. A jucat 47 de meciuri în cupele europene cu Universitatea Craiova și Dinamo București, marcând de șapte ori. Ultimul meci în Divizia A a avut loc la 14 iunie 1989 Dinamo București - FC Bihor Oradea 5-1.
S-a retras din activitatea de jucător de fotbal în anul 1993, după ce, din 1989, se transferase la echipe din Belgia și Olanda. Cămătaru a înscris la 20 mai 1993 ultimul gol ca fotbalist profesionist în finala Cupei Olandei la fotbal, jucând pentru echipa SC Heerenveen. Acel meci a fost câștigat însă de echipa adversă, Ajax Amsterdam.
Cămătaru a jucat în de 75 meciuri în echipa națională a României, pentru care a înscris 22 de goluri. El a făcut parte din lotul echipei de fotbal a României la turneele finale de la Campionatul European de Fotbal din 1984 și apoi de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990.
joi, 18 noiembrie 2010
Ladislau Bölöni
Ladislau Bölöni, întâlnit și cu numele maghiar de László Bölöni (n. 11 martie 1953, Târgu Mureș) este un fost jucător și actual antrenor de fotbal din România.
S-a născut în Târgu Mureș într-o familie de etnici maghiari. A copilărit în orașul Târnăveni. În 1967 a debutat ca fotbalist la echipa Chimica Târnăveni, echipă în care a jucat până în 1969. Timp de 14 ani, între 1970 și 1984, a făcut parte din echipa ASA Târgu Mureș, fiind transferat apoi la Steaua București.
În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României.
A jucat 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. A fost de 23 de ori căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Din anul 2000 și până în 2001 a fost antrenor al acestei echipe, cu un bilanț de 13 meciuri jucate, dintre care 8 câștigate, 2 egaluri și 3 meciuri pierdute.
Între 2001 și 2003 a antrenat echipa portugheză Sporting Lisabona. În primul sezon pe banca lui Sporting a reușit să câștige atât Campionatul Portugaliei cât și Cupa Portugaliei. A dus o politică de promovare a jucătorilor tineri și de perspectivă printre care Cristiano Ronaldo, Ricardo Quaresma și Hugo Viana.
Între 2003 și 2006 a antrenat echipa franceză Rennes. Din 2006 conducea AS Monaco, dar după 10 etape a trebuit sǎ plece de la echipǎ, care se afla pe locul 19. Pe data de 6 aprilie 2007 a semnat un contract pe un an și jumǎtate cu echipa Al-Jazeera (EAU), pe care a antrenat-o până în mai 2008.
Pe data de 9 iunie 2008 a semnat un contract cu echipa belgiană Standard Liège. Pe 24 mai 2009 a câștigat Campionatul Belgiei. „Aventura” sa la Standard s-a încheiat în februarie 2010.
În mai 2010 a revenit în Emiratele Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al-Wahda, echipă din Abu Dhabi.
S-a născut în Târgu Mureș într-o familie de etnici maghiari. A copilărit în orașul Târnăveni. În 1967 a debutat ca fotbalist la echipa Chimica Târnăveni, echipă în care a jucat până în 1969. Timp de 14 ani, între 1970 și 1984, a făcut parte din echipa ASA Târgu Mureș, fiind transferat apoi la Steaua București.
În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României.
A jucat 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. A fost de 23 de ori căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Din anul 2000 și până în 2001 a fost antrenor al acestei echipe, cu un bilanț de 13 meciuri jucate, dintre care 8 câștigate, 2 egaluri și 3 meciuri pierdute.
Între 2001 și 2003 a antrenat echipa portugheză Sporting Lisabona. În primul sezon pe banca lui Sporting a reușit să câștige atât Campionatul Portugaliei cât și Cupa Portugaliei. A dus o politică de promovare a jucătorilor tineri și de perspectivă printre care Cristiano Ronaldo, Ricardo Quaresma și Hugo Viana.
Între 2003 și 2006 a antrenat echipa franceză Rennes. Din 2006 conducea AS Monaco, dar după 10 etape a trebuit sǎ plece de la echipǎ, care se afla pe locul 19. Pe data de 6 aprilie 2007 a semnat un contract pe un an și jumǎtate cu echipa Al-Jazeera (EAU), pe care a antrenat-o până în mai 2008.
Pe data de 9 iunie 2008 a semnat un contract cu echipa belgiană Standard Liège. Pe 24 mai 2009 a câștigat Campionatul Belgiei. „Aventura” sa la Standard s-a încheiat în februarie 2010.
În mai 2010 a revenit în Emiratele Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al-Wahda, echipă din Abu Dhabi.
marți, 16 noiembrie 2010
Iuliu Bodola
Iuliu Bodola (n. 26 februarie 1912, Braşov; d. 12 martie 1993) a fost un fotbalist român, de naţionalitate maghiară, care a jucat în echipa naţională de fotbal a României la campionatele mondiale de fotbal din 1934 (Italia) şi 1938 (Franţa), precum şi pentru echipa naţională de fotbal a Ungariei (1940-1948).
Poziţia preferată: atacant. Pentru o perioadă îndelungată (50 de ani) a fost golgheterul absolut al echipei naţionale de fotbal a României - cu 30 de goluri. Ulterior a fost depăşit doar de Gheorghe Hagi, cu 35 de goluri marcate. Iuliu Bodola a fost golgheter al României în 1939 şi 1940 şi golgheter al Ungariei în 1944.
Poziţia preferată: atacant. Pentru o perioadă îndelungată (50 de ani) a fost golgheterul absolut al echipei naţionale de fotbal a României - cu 30 de goluri. Ulterior a fost depăşit doar de Gheorghe Hagi, cu 35 de goluri marcate. Iuliu Bodola a fost golgheter al României în 1939 şi 1940 şi golgheter al Ungariei în 1944.
luni, 8 noiembrie 2010
Silviu Bindea
Silviu Bindea s-a născut la data de 24 octombrie 1912 în oraşul Blaj (judeţul Alba). A jucat ca extremă dreapta la echipele de fotbal Victoria Cluj şi Ripensia Timişoara.
A jucat în Divizia A în 159 meciuri şi a marcat 88 goluri. Primul meci în Divizia A l-a susţinut la 25 septembrie 1932 (Şoimii Sibiu - Ripensia Timişoara 0-3). A câştigat cu echipa Ripensia Timişoara Cupa României la fotbal în anii 1934 şi 1936, iar Campionatul Naţional în sezoanele 1932/1933, 1934/1935, 1935/1936 şi 1937/1938.
A fost selecţionat în echipa naţională de fotbal a României pentru care a evoluat în 27 meciuri, marcând un număr de 11 goluri. El a făcut parte ca atacant din lotul României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1934 şi 1938.
La Turneul Final al Campionatului Mondial din 1934, desfăşurat în Italia, Silviu Bindea a jucat în singurul meci al ţării noastre, România - Cehoslovacia (1-2). La Turneul Final din 1938 din Franţa, Bindea a jucat doar în primul meci din cele două susţinute de România cu Cuba, meci încheiat cu scorul de 3-3, el fiind autorul a două dintre cele trei goluri (unul dintre ele fiind marcat în prelungiri). Nemulţumit de rezultatul obţinut cu o echipă considerată drept anonimă, antrenorul a schimbat jumătate din echipă, pentru cel de-al doilea meci cu Cuba, păstrând doar cinci jucători din echipa de bază, iar Bindea, deşi marcase două goluri, nu a mai intrat pe teren. Jucând cu echipa de rezerve, selecţionata României a pierdut cu scorul de 2-1 meciul cu Cuba.
Ultimul meci jucat în Divizia A a avut loc la 27 octombrie 1946 (CFR Timişoara - Carmen Bucureşti 0-3). În anul 1948, joacă cu echipa Ripensia Timişoara în Cupa Mitropa, marcând 5 goluri în 4 meciuri.
Ulterior a fost antrenor la CFR Timişoara şi Ştiinţa Timişoara (august 1955 - noiembrie 1956 şi septembrie 1960 - martie 1961). A decedat la data de 6 martie 1992.
A jucat în Divizia A în 159 meciuri şi a marcat 88 goluri. Primul meci în Divizia A l-a susţinut la 25 septembrie 1932 (Şoimii Sibiu - Ripensia Timişoara 0-3). A câştigat cu echipa Ripensia Timişoara Cupa României la fotbal în anii 1934 şi 1936, iar Campionatul Naţional în sezoanele 1932/1933, 1934/1935, 1935/1936 şi 1937/1938.
A fost selecţionat în echipa naţională de fotbal a României pentru care a evoluat în 27 meciuri, marcând un număr de 11 goluri. El a făcut parte ca atacant din lotul României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1934 şi 1938.
La Turneul Final al Campionatului Mondial din 1934, desfăşurat în Italia, Silviu Bindea a jucat în singurul meci al ţării noastre, România - Cehoslovacia (1-2). La Turneul Final din 1938 din Franţa, Bindea a jucat doar în primul meci din cele două susţinute de România cu Cuba, meci încheiat cu scorul de 3-3, el fiind autorul a două dintre cele trei goluri (unul dintre ele fiind marcat în prelungiri). Nemulţumit de rezultatul obţinut cu o echipă considerată drept anonimă, antrenorul a schimbat jumătate din echipă, pentru cel de-al doilea meci cu Cuba, păstrând doar cinci jucători din echipa de bază, iar Bindea, deşi marcase două goluri, nu a mai intrat pe teren. Jucând cu echipa de rezerve, selecţionata României a pierdut cu scorul de 2-1 meciul cu Cuba.
Ultimul meci jucat în Divizia A a avut loc la 27 octombrie 1946 (CFR Timişoara - Carmen Bucureşti 0-3). În anul 1948, joacă cu echipa Ripensia Timişoara în Cupa Mitropa, marcând 5 goluri în 4 meciuri.
Ulterior a fost antrenor la CFR Timişoara şi Ştiinţa Timişoara (august 1955 - noiembrie 1956 şi septembrie 1960 - martie 1961). A decedat la data de 6 martie 1992.
miercuri, 3 noiembrie 2010
Miodrag Belodedici
Miodrag Belodedici și-a început cariera de fotbalist la echipa Minerul Moldova Nouă, din liga județeană Caraș-Severin. Format de antrenorul Olimp Mateescu, Belodedici a fost transferat în anul 1982 la Luceafărul București. De aici, a fost recrutat la Steaua de către Ion Alecsandrescu, președintele clubului la acea dată. Miodrag Belodedici a evoluat la Steaua până în 1988, cucerind cu acest club patru ediții consecutive ale Campionatului României, Cupa României în 1985, 1987 și 1988, și Cupa Campionilor Europeni, în 1986, după ce a evoluat ca fundaș toate cele 120 de minute ale finalei decise în urma penalty-urilor de departajare. În vara următoare, Belodedici a câștigat cu Steaua și Supercupa Europei, în 1987.[2]
În 1988, Miodrag Belodedici a fugit în Iugoslavia, acest fapt atrăgându-i o condamnare de 10 ani de închisoare în absență pentru trădare din partea regimului comunist. În Iugoslavia, Belodedici a jucat la Steaua Roșie Belgrad. Odată cu căderea regimului comunist din țara sa natală, Belodedici a fost grațiat. În scurt timp, a devenit unul din oamenii de bază ai echipei iugoslave, iar în anul 1991 a câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Olympique de Marseille. Și această finală de Cupa Campionilor a fost decisă tot la penalty-uri. La Steaua Roșie Belgrad a evoluat până în 1992. Din 1992 și până în 1994 Belodedici evoluează sub culorile clubului Valencia CF, evoluând în Primera División. În 1994, imediat după Campionatul Mondial din Statele Unite, Belodedici a plecat la Valladolid, club de la care a trecut la Villareal CF, după care a plecat în Mexic, pentru a evolua pentru Atlante. S-a întors în România în anul 1998, și până în 2001 a evoluat din nou la Steaua, echipa la care s-a consacrat. Belodedici a cucerit cu Steaua al cincilea titilu de campion al României, în 2001, și o Cupă a României în 1999. Și-a încheiat cariera de fotbalist la vârsta de 37 de ani.
În 1988, Miodrag Belodedici a fugit în Iugoslavia, acest fapt atrăgându-i o condamnare de 10 ani de închisoare în absență pentru trădare din partea regimului comunist. În Iugoslavia, Belodedici a jucat la Steaua Roșie Belgrad. Odată cu căderea regimului comunist din țara sa natală, Belodedici a fost grațiat. În scurt timp, a devenit unul din oamenii de bază ai echipei iugoslave, iar în anul 1991 a câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Olympique de Marseille. Și această finală de Cupa Campionilor a fost decisă tot la penalty-uri. La Steaua Roșie Belgrad a evoluat până în 1992. Din 1992 și până în 1994 Belodedici evoluează sub culorile clubului Valencia CF, evoluând în Primera División. În 1994, imediat după Campionatul Mondial din Statele Unite, Belodedici a plecat la Valladolid, club de la care a trecut la Villareal CF, după care a plecat în Mexic, pentru a evolua pentru Atlante. S-a întors în România în anul 1998, și până în 2001 a evoluat din nou la Steaua, echipa la care s-a consacrat. Belodedici a cucerit cu Steaua al cincilea titilu de campion al României, în 2001, și o Cupă a României în 1999. Și-a încheiat cariera de fotbalist la vârsta de 37 de ani.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)