Fotbalisti

Emerich Vogl

2011-06-01T02:04:00.000-07:00

Emerich Vogl (n. 12 august 1905 — d. 29 octombrie 1971) a fost un jucător și antrenor de fotbal român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1930 (Uruguay) și 1934 (Italia). În România, Emerich Vogl a jucat la clubul Juventus București.

Ion Vlădoiu

2011-05-25T22:03:00.000-07:00

Atacantul român şi-a început cariera de fotbalist la formaţia CSŞ Aripi Piteşti. De la formaţia unde şi-a petrecut iniţierea în fotbal, Vlădoiu a fost transferat de simbolul oraşului Piteşti, FC Argeş. La data de 31 octombrie 1987, Vlădoiu debuta în Divizia A, într-un meci împotriva Oţelului. În perioada de transferări din iarna anului 1991, Vlădoiu a fost cedat de clubul piteştean la Steaua Bucureşti. A câştigat alături de Steaua un titlu de campion al României, în sezonul 1992-1993, şi a disputat în această primă perioadă în care e evoluat la formaţia roş-albastră 77 de meciuri, înscriind 24 de goluri. A plecat, în pauza de iarnă a următorului sezon, la una din marile rivale ale Stelei, Rapid Bucureşti. A jucat timp de un an şi jumătate pentru formaţia de sub podul Grant, timp în care a evoluat în 44 de meciuri (a lipsit în doar un singur meci) şi a înscris un număr de 22 de goluri. S-a întors la Steaua în anul 1995, devenind golgheterul campionatului alături de formaţia care avea să câştige Liga 1 în acel sezon 1995-1996. La sfârşitul campionatului, după un obicei al acelor ani, s-a transferat în străinătate. Destinaţia sa a fost formaţia de primă ligă din Germania 1.FC Koln, care a plătit în schimbul atacantului suma de 800.000 de dolari. A evoluat în atacul formaţiei din Koln alături de austriacul Toni Polster şi a bifat 51 de prezenţe în Bundesliga, marcând 10 goluri. Retrogradarea Koln-ului a însemnat revenirea în ţară a lui Vlădoiu, care nu s-a întors nici la Steaua, nici la Rapid, ci la marea rivală a acestor două cluburi, Dinamo Bucureşti. Timp de un an jumătate, cât a stat în Ştefan cel Mare, Vlădoiu a evoluat în 36 de meciuri şi a înscris 26 goluri. A revenit în iarna anului 2000 în Germania, de data aceasta în 2.Bundesliga, ligă pe care o evitase prin transferul de la Koln la Dinamo. Echipa la care a evoluat timp de un an s-a numit Kickers Offenbach, iar jucătorul român a disputat un număr de 15 partide şi a înscris 5 goluri pentru formaţia de pe Main. A revenit în România în 2001, pentru a juca, pentru a treia oară, la Steaua. După ce a evoluat în 15 meciuri pentru echipa din Ghencea şi şi-a mai trecut în palmares 10 goluri în Liga 1, Vlădoiu s-a întors la clubul care l-a lansat în fotbalul mare, FC Argeş. Încă 16 meciuri în prima divizie din România şi 8 goluri pentru Vlădoiu, care avea să plece la finele sezonului la FC Universitatea Craiova. După o scurtă experienţă la Craiova, formaţie pentru care a marcat doar două goluri în 13 meciuri, s-a întors la FC Argeş, unde a mai evoluat în 16 meciuri, de data aceasta fără să mai marcheze niciun gol. Cariera şi-a încheiat-o în Liga a doua din România, la UTA din Arad, unde a evoluat în 3 meciuri şi a marcat un gol.

Bogdan Stelea

2011-05-03T03:01:00.000-07:00

Bogdan Gheorghe Stelea (n. 5 decembrie 1967, București) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990, 1994 și 1998. Primul club la care a jucat a fost Dinamo București, în sezonul 2008-2009 a jucat pentru FC Brașov. În prezent este antrenor secund la Echipa națională de fotbal a României.

Alexandru Sătmăreanu

2011-04-10T02:58:00.000-07:00

Alexandru Sătmăreanu sau Alexander Szatmaryi (n. 9 martie 1952, la Oradea, România) cunoscut și sub numele Szatmáryi II, este un fost fotbalist român care a jucat printre altele la Dinamo București sau VfB Stuttgart și la prima reprezentativă a României.

În 1979 a rămas în Germania Federală.[1]

Este fratele mai mic al lui Lajos Sătmăreanu care a jucat de asemenea la echipa națională a României.

Ioan Ovidiu Sabău

2011-04-01T01:57:00.000-07:00

Debutul în fotbal a avut loc alături de Universitatea Cluj, în 1985, alături de această echipă jucând în premieră în Divizia A un an mai târziu. După jumătate de sezon la ASA Târgu Mureș, face pasul spre fotbalul mare, semnând pentru Dinamo București, cu care câștigă și primul titlu de campion din carieră, în 1990.

Prezența la Campionatul Mondial de Fotbal 1990 atrage atenția cluburilor importante din Europa și după turneul final semnează cu echipa olandeză Feyenoord Rotterdam. În tricoul acestei echipe câștigă două Cupe ale Olandei, iar în 1992 acceptă oferta venită de la fostul antrenor de la Dinamo, Mircea Lucescu, de a face din nou echipă, de această dată în Italia, la Brescia Calcio, formație proaspăt promovată de tehnicianul român în Serie A. În 1996 îl urmează pe Lucescu la Reggiana, apoi după un alt sezon la Brescia, revine în țară, la Rapid București, unde cucerește al doilea titlu de campion al României, în 1999.

După un sezon petrecut la Universitatea Cluj, ca jucător-antrenor, ajutându-și echipa de suflet să revină în Liga a 2-a, se întoarce la Rapid, unde își încheie cariera în 2003.

Mircea Rednic

2011-03-19T01:57:00.000-07:00

În 1976 și-a început cariera de fotbalist după ce s-a legitimat pentru Corvinul Hunedoara unde joacă până în 1983, când se transferă la Dinamo București. Jucător dotat cu deosebite calități fizice, bun tehnician și cu un dezvoltat simț al anticipației, a reprezentat tipul fundașului modern, la fel de activ și eficate, atât în apărare, cât și în atac[1].

Imediat după Revoluția din 1989 s-a transferat de la Dinamo în Turcia, unde a jucat un sezon pentru Bursaspor. În 1991 a venit mutarea în Belgia, țară considerată de Rednic drept a doua patrie. În 1997, a revenit în România, dar la Rapid București, unde a evoluat sub comanda lui Mircea Lucescu, tehnicianul cu care își începuse cariera la Corvinul și Dinamo.

A câștigat trei titluri de campion al României: două cu Dinamo (1984 și 1990) și unul cu Rapid (1999). De asemenea, a cucerit cinci cupe naționale: trei cu Dinamo (1984, 1986 și 1990), una cu Standard Liege (1993) și una cu Rapid (1998).

Florin RăducioiuFlorin Răducioiu

2011-03-12T01:54:00.000-08:00

Răducioiu este un produs al centrului de juniori al clubului Dinamo București. A fost promovat în prima echipă de antrenorul Mircea Lucescu încă de la vârsta de 17 ani, făcând parte din echipa care se califica în sferturile de finală ale Cupei Cupelor în 1989 și în semifinalele aceleiași competiții în an mai târziu.

După selecția în lotul echipei României pentru Mondialul din 1990, la doar 20 de ani, Răducioiu a fost ofertat de echipele din străinătate, semnând pentru AS Bari. A trecut apoi prin curtea altor echipe din Italia, în 1993 ajungând la campioana Europei, AC Milan, alături de care, deși a evoluat doar de șapte ori, marcând două goluri, a câștigat Liga Campionilor UEFA.

În 1994 s-a mutat în Spania, unde a evoluat timp de două sezoane la Espanyol Barcelona, iar în 1996 a fost transferat în Anglia, la West Ham United. Nu s-a adaptat la fotbalul britanic și după doar jumătate de sezon în Premier League, a revenit în Spania, la Espanyol.

În 1997 a bifat al patrulea campionat ca valoare din Europa, cel german, evoluând un sezon la VfB Stuttgart, pentru ca apoi după o trecere prin Italia, la Brescia, și una prin România, la Dinamo, să joace și în al cincilea campionat puternic de pe continent, Ligue 1, pentru AS Monaco.

Răducioiu și-a încheiat cariera în 2004, la echipa franceză de amatori US Créteil-Lusitanos.

Florin Prunea

2011-03-03T01:53:00.000-08:00

Florin Prunea (n. 8 august 1968, Bucureşti) este un fost fotbalist român, care a jucat în echipa naţională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1994 şi 1998. În prezent, el ocupă funcţia de manager sportiv la Dinamo Bucureşti.

A evoluat pe postul de portar, începându-şi cariera la Dinamo Bucureşti. În 1991, a câştigat alături de FC Universitatea Craiova atât titlul de campion, cât şi Cupa României. În 1992, a revenit la Dinamo, unde a fost titular timp de şase sezoane.

A evoluat în străinătate la Erzurumspor (Turcia), Litex Loveci (Bulgaria) şi Skoda Xanthi (Grecia).

A strâns 40 de selecţii pentru prima reprezentativă a României alături de care a jucat la două Campionate Mondiale (1994 şi 1998) şi două Campionate Europene (1996 şi 2000).

După retragerea din activitatea de fotbalist, a lucrat la FRF, în funcţia de şef al departamentului de relaţii internaţionale, dar a fost suspendat din aest post pentru că este acuzat în dosarul "Penescu" că a luat mită de la Cornel Penescu, pentru a-i delega la meciurile echipei FC Argeş anumiţi arbitri.

Daniel Prodan

2011-02-22T01:52:00.000-08:00

Daniel Prodan a început să joace fotbal la echipa-fanion a orașului său natal, Olimpia Satu-Mare. În anul 1991, Prodan și-a făcut debutul la echipa mare a Olimpiei. După două sezoane în care a evoluat pentru echipa sătmăreană, Daniel Prodan a făcut cel mai important pas al carierei sale, prin venirea la Steaua. Din anul 1993 și până în 1997, el a evoluat la formația militară. A câștigat nu mai puțin de cinci titluri de Campion al României cu Steaua, reușind să se remarce și la Echipa Națională a României, la care a debutat pe 2 iunie 1993, la Kosice, Cehoslovacia, împotriva naționalei lui Vrabec, Latal sau Dubovsky. România avea să piardă cu scorul de 5-2, însă la sfârșitul campaniei de calificare avea să se califice la Campionatul Mondial de Fotbal din Statele Unite ale Americii din 1994. Daniel Prodan a fost selecționat de către antrenorul Anghel Iordănescu în lotul pentru acest Turneu Final. Daniel Prodan avea să bifeze toate minutele disputate de către naționala țării noastre la Mondial, jucând în meciurile cu Columbia, Elveția, Statele Unite ale Americii, Argentina și Suedia. După turneul final, pe 12 noiembrie 1994, avea să marcheze primul său gol la echipa națională, în meciul cu Slovacia, și ce gol, un gol decisiv, care a asigurat victoria României cu 3-2. Golul venea în minutul 81, la doar un minut după ce slovacii egalaseră la 2, iar meciul se disputa chiar pe Ghencea, stadionul cu care era familiarizat atât de bine. Și datorită acestei victorii cu Slovacia, România s-a calificat la Campionatul European din 1996, din Anglia, unul din cele mai slabe turnee finale făcute de naționala României, care a pierdut toate cele 3 meciuri și a marcat un singur gol. Prodan nu a evoluat în meciul cu Franța, dar a evoluat în tot meciul cu Bulgaria și până în minutul 86 în ultimul meci al grupei, cu Spania. În 1997, Daniel Prodan avea să părăsească Steaua pentru un transfer în Primera Division, la Atletico Madrid. În primul sezon la Ateltico, Prodan a evoluat în 17 meciuri, marcând patru goluri, iar în al doilea sezon tot atâtea meciuri, însă fără să mai marcheze. S-a transferat în anul 1998 în Scoția, la Glasgow Rangers, dar nu a evoluat în niciun meci pentru scoțieni, datorită unei grave accidentări la genunchi. În 2000 s-a întors la Steaua, evoluând un singur meci, așa că a părăsit formația din Ghencea pentru a juca la concitadina Rocar București. A evoluat în 15 meciuri pentru formația din Drumul Găzarului, pentru care a marcat și 3 goluri. În timpul șederii sale la Rocar, a evoluat în ultimele sale meciuri pentru echipa națională, fiind chiar și căpitan în câteva meciuri. S-a retras din națională după meciul cu Ungaria, din preliminariile Mondialului din 2002, meci câștigat de România cu 2-0. A mai evoluat la FC Național, echipă la care și-a încheiat cariera de jucător, cu o pauză în care a evoluat la Messina în 2002.

Gheorghe Popescu

2011-02-12T01:52:00.000-08:00

Gheorghe Popescu, cunoscut mai ales ca Gică Popescu (n. 9 octombrie 1967, Calafat) este un fost fotbalist român, actualmente impresar.

A participat cu echipa națională de fotbal a României la trei turnee finale ale Campionatelor mondiale (1990, 1994 și 1998) și la două ale Campionatelor europene de fotbal (1996 și 2000). De-a lungul carierei a jucat la FC Universitatea Craiova, PSV Eindhoven, Tottenham Hotspur, FC Barcelona, U.S. Lecce, Galatasaray S.K. (cu care a cîștigat Cupa UEFA în 2000), SV Hannover 96 cîștigînd 13 trofee.

A fost căpitanul celebrei echipe FC Barcelona, cu care a câștigat Cupa Cupelor.

După retragerea din fotbal, a intrat în afaceri și și-a deschis propria școală de fotbal (Școala de fotbal Gică Popescu) la Craiova. Este văzut ca un apropiat al fraților Giovanni și Victor Becali.

În 2005 a candidat pentru președinția Federației Române de Fotbal împotriva actualului președinte Mircea Sandu, însă la alegerile din 21 noiembrie a adunat doar 102 voturi, față de 187 ale contracandidatului său.

În ianuarie 2008, Gică Popescu a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție, fiind acuzat de înșelăciune, evaziune și spălare de bani, într-un dosar care privește transferurile a 12 fotbaliști, din perioada 1999–2005. Popescu se numără printre cei zece impresari și patroni de cluburi de fotbal împotriva cărora procurorii DNA au anunțat începerea urmăririi penale, pentru mai multe infracțiuni - înșelaciune, evaziune fiscală și spălare de bani, precum și prejudicierea a patru cluburi cu suma de zece milioane de euro

Ion Pîrcălab

2011-02-03T15:50:00.000-08:00

Ion Pîrcălab (n. 5 noiembrie 1941, Bucureşti) este un fost jucător de fotbal de la Dinamo Bucureşti, echipă cu care a cucerit 4 titluri de campion al României şi 2 cupe ale României.

Legitimat în 1954 la Tînărul Dinamovist, urmînd o perioadă la U.T.A. (1959-1961).

A revenit din 1961 la Dinamo, activînd pînă în 1970, cucerind 4 titluri şi 2 cupe. Fotbalist de clasă internaţională, a rămas un model de executare a centrării în alergare, extremă de viteză prin excelenţă, calitate care i-a făcut pe specialiştii străini să-l denumească "Săgeata Carpaţilor". A avut parte de un frumos sfîrşit de carieră, în prima divizie franceză, la Olympique Nîmes (1970-1973).

Revenit în ţară, a activat în diferite perioade de timp ca antrenor secund la U.T.A., ca principal la Gloria Buzău, apoi în cadrul centrului de copii şi juniori la Sportul Studenţesc, la I.M.U Medgidia, Progresul Pucioasa, Aversa Bucureşti. Între anii 1986-1990 a părăsit fotbalul lucrînd în comerţ. A revenit după 1990, fiind numit antrenor federal la juniori, cu responsabilitatea pregătirii echipei UEFA din 1995. În aceasta calitate reuşeste să cîştige în 1993 Balcaniada şi să lanseze pe scena primei divizii o serie de jucători de valoare. A ratat calificarea la turneul final al Cupei Europene din 1994, după care s-a angajat ca observator la clubul Dinamo.

Cifrele carierei sale: 232 jocuri în Prima divizie, 66 goluri în prima divizie, 38 jocuri în echipa naţională, 5 goluri în echipa naţională, 20 jocuri în cupele europene, 5 goluri în cupele europene.

Dan Petrescu

2011-02-01T01:49:00.000-08:00

Dan Petrescu și-a făcut junioratul la Steaua București, fiind promovat în prima echipă la o lună după ce Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni. A fost împrumutat un sezon la FC Olt, dar în 1987 a revenit la Steaua alături de care a jucat în semifinalele Cupei Campionilor în 1988, și apoi a disputat finala competiției din 1989, pierdută în fața lui AC Milan. În același an a debutat și la naționala României. A ratat participarea la Mondialul din 1990 din cauza unei accidentări.

În 1991 s-a transferat în Italia, la U.S. Foggia, echipă care tocmai promovase în Serie A. După trei sezoane petrecute în peninsulă, în 1994 a ajuns în Anglia, la Sheffield Wednesday, datorită evoluției sale la Mondialul din 1994.

În 1995, a făcut pasul spre Chelsea Londra, unde a evoluat timp de cinci sezoane, devenind rapid un jucător de bază al londonezilor. Alături de Chelsea, a câștigat Cupa Angliei în 1997, Cupa Ligii Angliei și Cupa Cupelor în 1998. În 2000 a căzut în dizgrația antrenorului Gianluca Vialli și a părăsit echipa, evoluând câte un sezon la Bradford City și Southampton.

Petrescu a decis să-și încheie cariera de fotbalist în țara sa natală, semnând în 2002 un contract pentru un sezon cu FC Național. Ultimul meci din cariera sa a fost finala Cupei României din 2003, pierdută de Național în fața lui Dinamo București.

Florentin Petre

2011-01-28T01:48:00.000-08:00

Petre a debutat în Divizia A în 1994, la data de 15 octombrie, în meciul susținut de Dinamo în compania echipei U Cluj, marcând chiar un gol în acea partidă. În returul sezonului 1994-1995 a fost împrumutat la UTA Arad, revenind odată cu startul ediției de campionat 1995-1996. Din acest moment, Petre a evoluat pentru Dinamo timp de 11 sezoane consecutiv.

În anul 2000 a făcut parte din echipa care a reușit eventul Divizia A-Cupa României, dar în vacanța de vară a contactat hepatita C. După ce s-a vindecat de hepatită, a suferit un nou accident, la o partidă de pescuit în Delta Dunării curentându-se când a atins un fir de tensiune electrică cu undița și a avut nevoie de aproape doi ani pentru a reveni pe terenul de fotbal. S-a întors în 2003 și a cucerit din nou cupa și campionatul cu Dinamo, în 2004, revenind și la echipa națională.

În 2006 a semnat un contract pentru trei sezoane cu gruparea bulgară ȚSKA Sofia. În 2008 a ajuns în Rusia, unde a evoluat timp de un an și jumătate la FC Terek Groznîi. În noiembrie 2009 contractul cu rușii a luat sfârșit și Petre nu l-a prelungit. În decembrie același an, a primit o ofertă de a reveni la Sofia, și a acceptat, semnând pentru un sezon și jumătate cu ȚSKA.

Daniel Pancu

2011-01-26T00:47:00.000-08:00

Daniel Gabriel Pancu (n. 17 august 1977) este un jucător român de fotbal legitimat la FC Vaslui.

A început ca portar la echipa de juniori a Politehnicii Iași. Exasperându-l cu ieșirile sale, l-a forțat pe antrenorul lui de atunci să îl mute ca mijlocaș. A fost transferat la Rapid, transferul său fiind extrem de mediatizat. Daniel Pancu a câștigat titlul de campion cu Rapid în sezonul 1998-1999 sub comanda lui Mircea Lucescu. A fost poreclit „Pancone” de suporterii rapidiști.

În 1999 a fost transferat de echipa italiană de Serie B AC Cesena. Nu a confirmat și a revenit sub podul Grant pentru a întări Rapidul lui Anghel Iordănescu, părăsind iarăși Giuleștiul în 2002, după un sezon de excepție în care a cucerit Cupa României după o finală cu Dinamo. Conducătorii clubului turc Beşiktaş Istanbul au fost cuceriți de talentul ieșeanului și au plătit Rapidului 2,5 mil $. Pancu a primit inițial tricoul cu nr. 9.

Pancu a impresionat în fotbalul turc după un meci cu rivala Fenerbahce, în care a făcut o partidă mare în poarta vulturilor[1]. După acest meci Daniel Pancu a primit tricoul cu nr. 1, clubul turc realizând venituri impresionante din vânzarea produselor inscripționate cu numele fotbalistului român, care în urma acestei experiențe a fost poreclit "Pantera". Pancu a ajuns pentru a treia oară la Rapid în iarna anului 2006, cucerind iarăși Cupa României alături de echipa care a realizat cea mai mare performanță europeană din istoria clubului.

La sfârșitul sezonului, jucătorul numit de suporteri „Ronaldo din Giulești” a revenit în Turcia la gruparea Bursaspor. Daniel Pancu nu s-a regăsit însă, evoluțiile sale nefiind atât de consistente pe cât se așteptau fanii și conducătorii clubului Bursaspor. Pancu a dezamăgit și în ianuarie 2008 a pus capăt colaborării cu turcii, cele două părți reziliind contractul pe cale amiabilă[necesită citare]. Ulterior, jucătorul a semnat un contract pe șase luni cu Rapid București[2].

În vara anului 2008, Daniel Pancu și-a reziliat de comun acord contractul cu echipa Rapid București si a semnat cu echipa de prima ligă rusă, FC Terek Groznîi unde a evoluat timp de un sezon și jumătate. În ianuarie 2010, după ce contractul cu rușii a luat sfârșit, Pancu a semnat o înțelegere pentru șase luni cu echipa bulgară ȚSKA Sofia. La finalul contractului, a revenit în România, unde s-a alăturat echipei FC Vaslui.

Radu Nunweiller

2011-01-23T05:47:00.000-08:00

Radu Nunweiller (n. 16 noiembrie 1944) este un fost fotbalist din România, care activează ca antrenor mai ales în Elveția.[1]

Face parte dintr-o familie celebră de fotbaliști, fiind 7 frați fotbaliști: Costică, Dumitru, Ion, Lică, Victor, Radu și Eduard.

În el am văzut, practic, trei tipuri diferite de jucător. În anii începutului de carieră, până prin 1966, stilul de joc al echipei era apărare de fier și goluri marcate pe contraatacuri, iar cel care a lansat contraatacurile a fost Radu. După 1968 echipa a adoptat un joc spectaculos și ofensiv, căutând golul. Cel care a împins echipa în atac a fost Radu. Și exact în aceeași perioadă și cu aceiași coechipieri, la echipa națională, Radu a fost principalul exponent al temporizării jocului, pentru că așa i-a cerut să joace antrenorul Angelo Niculescu. Temporizarea (stil de joc urât, poate, dar care ne-a dus la CM 1970 și la rezultate bune în fața unor echipe superioare) s-a bazat, practic, pe doi factori: pasele precise ale lui Radu, care găseau întotdeauna un coechipier liber, și capacitatea lui Radu de a fi mereu demarcat pentru a primi pasele coechipierilor. (A fi mereu demarcat presupune un enorm efort, alergatură și risipă de energie.) Radu a jucat la Dinamo din 1963 până în 1976, cucerind 5 campionate (1964, 1965, 1971, 1973, 1975) și o cupă (1964). Debutul lui ca titular a fost cu totul deosebit. În primavara lui 1964, pe la mijlocul returului, Dinamo era lideră dar trecea printr-o criză de formă, fiind urmărită de Rapid. Exact înaintea meciului direct cu Rapid, ne-am trezit fără echipă, cu Ene, Varga, Gergely, Țârcovnicu și Unguroiu absenți (fiecare din motivele lui) și cu Pârcălab într-o pasă proastă. Și marele antrenor Traian Ionescu a avut curajul și inspirația de a trimite în teren, în acel meci decisiv, un necunoscut pe nume Radu Nunweiller. Cu tupeul caracteristic fraților mai mari și cu siguranța unui jucător experimentat (avea 19 ani!) Radu a preluat coordonarea jocului, l-a repus în formă pe Pârcălab, a marcat un gol și a fost unul dintre principalii eroi ai victoriei cu 5-2 (scor cunoscut?) asupra Rapidului. A urmat un galop de sănătate cu victorii până la sfârșitul campionatului și cu un dramatic 5-3 în finala cupei cu Steaua (Radu a marcat un gol in finală). Cu trei frați Nunweiller în echipă, Dinamo a mai cucerit un titlu în 1965. În 1967, Radu a debutat în echipa națională jucând două meciuri alături de fratele mai mare, Nelu. Și în plină urcare... hepatita !! Radu a lipsit tot sezonul 1967-68 nefiind părtaș la cucerirea cupei (3-1 cu Rapid, în finala în care eroi au fost Nelu Nunweiller și Lucescu). Pentru Dinamo, a fost un an critic, anul schimbului de generații. Noua gardă era în ascensiune: Dinu, Dumitrache, Boc și Lucescu își găseau loc în echipă și băteau la poarta echipei naționale. Și Radu un era! (Cel care i-a suplinit postul a fost Varga.) A revenit în toamna lui 1968 și, ca un adevărat Nunweiller, a intrat direct în ritmul jocului, fără nici o perioadă de refacere. Chemat imediat la echipa națională de antrenorul Angelo Niculescu, Radu a redebutat într-un meci cu Anglia (0-0, la București). Meciul următor, pentru calificarea la CM, a fost un meci critic, cu Elveția, la București. Echipa noastră a început meciul complexată și nu e de mirare: cu un an și jumatăte în urmă, elvețienii ne trăseseră un 7-1 usturător. În repriza a doua, la 0-0, (un meci egal ne anula orice șansă), când nimic în jocul nostru un mergea, Radu a luat jocul pe contul lui, trăgând toată echipa după el. Până astăzi nu știu și mi-e frică să socotesc câți kilometri a alergat în acel joc, cate mingi a cărat din 16 în 16. Datorită lui, restul echipei s-a trezit, câștigând cu 2-0 (Dumitrache, la primul gol în echipa națională, și arădeanul Domide). În următorul meci, pe Wembley, Radu a condus o echipa de copii la un extraordinar 1-1 cu campioana mondială Anglia (în acel meci, în repriza a doua, s-a născut temporizarea). Radu a fost în teren la victoria cu 1-0, în Elveția (la numai o lună după o operație de apendicită!), la victoria contra Portugaliei și egalul cu Grecia la București, rezultate care au trimis echipa României la CM Mexico 1970 dintr-o grupă care părea imposibilă. Au urmat trei meciuri la CM 1970, la Guadalajara. În meciul cu Anglia (0-1), Radu a "adormit" complet jocul englezilor și am fost foarte aproape de un meci egal (dacă portarul și un fundaș n-ar fi greșit…) În meciul cu Cehoslovacia (2-1), fiind conduși cu 0-1, Radu "temporizatorul" și-a schimbat complet stilul de joc, împingând echipa în atac și fiind autorul a două excepționale pase de gol către rapidistul Neagu, care, la prima, a marcat și, la a doua, a obținut un penalti, înscris de Dumitrache. În meciul cu Brazilia (2-3), după un început catastrofal și 0-2, Radu a fost printre primii care s-au trezit din șoc , organizând meciul la mijlocul terenului, echilibrând jocul și, în final, chiar dominând o echipă pe care mulți o consideră cea mai bună echipă națională a tuturor timpurilor. Radu a mai participat la campania care ne-a dus în sferturile CE 1972 jucând în total 42 de meciuri în echipa națională. După 1976, Radu a jucat la Hunedoara, apoi a fost antrenor în Elveția și Turcia. Voi încheia citând cuvintele antrenorului prof. Angelo Niculescu, rostite atunci când un cor urlător de ziariști (nu, Florin Călinescu încă nu era ziarist) cerea scoaterea lui Radu din echipă: "Eu, când hotărăsc ce echipă va juca, în primul rând trec în dreptul tricoului cu numărul 10 numele lui Radu Nunweiller și apoi mai caut încă zece jucători."

Ion Nunweiller

2011-01-22T01:46:00.000-08:00

Ion Nunweiller este un fotbalist român, care a jucat la Echipa naţională de fotbal a României.

La vârsta de 14 ani juca la Progresul ICAS Bucureşti. Din 1951 a trecut la Dinamo Bucuresti (debut in Divizia A pe 12 august 1956, Dinamo Buc. - Dinamo Bacau 2 - 1), unde a activat intreaga cariera pina in 1972, cu doua perioade de intrerupere: in 1956 la Dinamo si 1968-1970 la Fenerbahce, in Turcia, unde in 1970 a cucerit eventul campionat-cupa. Inzestrat cu deosebite calitati fizice si morale a reprezentat tipul aparatorului-luptator, bun acroser, excelent la jocul de cap, sigur in deposedarea adversarului, ambitios si tenace. De la el si de la fratele sau Lica provine porecla "cainele rosu", preluata mai tiirziu de clubul dinamovist. A fost un veritabil stilp al apararii dinamoviste si al nationalei in cele 40 de meciuri in care a imbracat tricoul cu nr. 3. printre marile sale performante, a jucator, se inscriu 5 titluri si 3 cupe (279 jocuri/19 goluri in prima noastra divizie, 26/3 in cupele europene). Ca antrenor s-a afirmat relativ repede, reusind chiar in primul an la conducerea tehnica a lui Dinamo, in 1972-1973, sa cistige titlul. In continuare a activat in cuplu cu Nicusor, tot la Dinamo, cistigand in in urmatorii doi ani, inca un titlu, performanta pe care a repetat-o si in 1977, ca antrenor principal la Dinamo. Din 1979 a lucrat la echipele nationale de juniori din cadrul F.C. Luceafarul contribuind la formarea unor valoroase promotii de jucatori. Dupa citeva escale fara ecou la Gloria Bistrita (1981-1983), Corvinul (1984-1986), Flacara Moreni (1986-1989 unde a antrenat echipa mare in timp ce fratele sau, Victor Nunweiller, a antrenat echipa mica) si F.C. Arges (1990-1991),a ajuns pe banca echipei turce Bursaspor. A urmat apoi Ceahlaul, pe care, in 1993, a promovat-o in prima divizie.

Dupa o scurta retragere a preluat echipa feminina (1996-1998), iar in 1998, F.C. Baia Mare. După 1999 s-a retras, devenind consilier la Dinamo.

Nicolae Negrilă

2011-01-19T01:45:00.000-08:00

Ca jucător

Debut în anul 1969, în echipa de juniori a Universităţii Craiova. [1]

1974-1988: jucător la Universitatea Craiova. A debutat la 19 iunie 1974, în meciul care a consfinţit câştigarea primului titlu pentru Ştiinţa, 0-0 la Petrolul Ploieşti.

La 27 august 1980 a debutat în echipa naţională a României, în meciul câştigat de aceasta cu 4-1 împotriva Iugoslaviei, meci din Cupa Balcanică[2]. A participat cu aceasta la turneul final al campionatului european de fotbal din 1984 din Franţa.

Între anii 1988-1990 a fost jucător la Jiul Petroşani.

Momentul culminant al carierei sale de fotbalist l-a constituit înscrierea, la 16 martie 1983, a golului câştigător în partida cu FC Kaiserslautern, în minutul 82. Universitatea a câştigat astfel cu 1-0 acasă (după ce pierduse cu 3-2 în meciul tur, 3-0 la pauză), calificându-se astfel, în premieră pentru o echipă românească, în semifinalele unei cupe europene (UEFA). Din păcate, pentru cumul de cartonaşe galbene, Negrilă nu a jucat în returul decisiv al semifinalei cu Benfica Lisabona.

Nicolae Negrilă s-a consacrat la Universitatea ca fundaş dreapta valoros, deosebit de tenace, având calităţi fotbalistice de excepţie.
[modifică] Ca antrenor

1990/1991: antrenor secund la Universitatea Craiova (a câştigat Campionatul şi Cupa României la fotbal).

1993: antrenor la Constructorul Craiova (a promovat în divizia "B").

2001/2002: antrenor secund la Extensiv Craiova (antrenor principal: Sorin Cârţu) (divizia "B").

2002/2003: antrenor principal la Gilortul Târgu Cărbuneşti (divizia "B").

2003: antrenor secund la Electro Craiova (divizia "B").

2004-2005: antrenor la Senaco Novaci (divizia "C").
[modifică] Palmares

* Meciuri / goluri în Divizia A: 377 / 15
* Meciuri / goluri echipa naţională: 28 / 1
* Meciuri / goluri cupele europene: 46 / 1
* 3 titluri de campion al României la fotbal cu Universitatea Craiova (1974, 1980, 1981).
* 3 Cupe ale României cu Universitatea Craiova (1977, 1978, 1983).
* Cupa şi campionatul (event) ca antrenor secund la Universitatea Craiova în sezonul 1990/91.

Dorinel Munteanu

2011-01-17T01:44:00.000-08:00

Încă de la vârsta de 14 ani juca la seniori pentru FC Oravița, în Divizia a treia. Pe atunci, sub regimul comunist, exista o regulă care impunea ca fiecare echipă de seniori să includă și doi jucători care au sub 18 ani.

„Pe mine m-au vrut încă de când aveam 14 ani. În ciuda marilor greutăți pe care le aveam în plan personal, căci tatal meu de-abia decedase, m-am impus la Oravița. În cele din urmă, asta s-a dovedit a fi rampa mea de lansare spre cariera internațională de mai târziu”, spune Dorinel Munteanu.[necesită citare]
[modifică] 1985-1993, Ascensiunea în România

* 1986-1987 - Metalul Bocșa: locul 13, în Divizia B
* 1987-1988 - CSM Reșița: locul 5, în Divizia B
* 1988-1989 - FC Olt Scornicești: locul 8, în Divizia A, 31 de meciuri, 2 goluri
* 1989-1990 - FC Olt Scornicești: locul 17, în Divizia A, 2 meciuri, 0 goluri
* 1989-1990 - FC Inter Sibiu: locul 6, în Divizia A, 14 meciuri, 0 goluri
* 1990-1991 - FC Inter Sibiu: locul 4, în Divizia A, 33 de meciuri, 7 goluri

La vârsta de 17 ani, se transferă de la Oravița la Metalul Bocșa, în divizia secundă. Dorința de a ajunge cât mai departe, îl face pe Dorinel să se despartă și de această echipă și să se mute la CSM Reșița, echipă aflată tot în divizia a doua, dar care avea un lot mai valoros. Cele trei echipe la care a evoluat "Munti" în această primă fază a carierei sale fotbalistice aveau toate un numitor comun: apropierea de casă, de care jucătorul nu era pregătit să se despartă.

Dorința de afirmare îl face până la urmă să se mute la FC Olt Scornicești, pentru care joacă, la 21 august 1988, primul meci al său în Divizia A. Scorniceștiul este, de altfel, orașul natal al dictatorului Nicolae Ceaușescu.

După un an la FC Olt, se transferă la echipa reprezentativă a orașului Sibiu, FC Inter Sibiu, echipă pentru care joacă două sezoane. În perioada în care Dorinel joacă pentru această echipă, prim-secretarul Sibiului este unul dintre fiii lui Nicolae Ceaușescu, Nicu.
[modifică] 1991-1993, Dinamo București

* 1991-1992 - Dinamo București: locul 1, în Divizia A, 33 de meciuri, 12 goluri
* 1992-1993 - Dinamo București: locul 2, în Divizia A, 34 de meciuri, 15 goluri

Joacă două sezoane pentru Dinamo București, unul dintre cele mai titrate cluburi de fotbal din România. Sezonul 1991-1992 este unul special pentru Dinamo, echipa reușind să câștige campionatul fără nici o înfrângere. Dorinel își aduce aportul la câștigarea titlului, înscriind 12 goluri în 33 de meciuri.

În această perioadă, din echipa lui Dinamo mai fac parte alte nume celebre ale fotbalului românesc: Bogdan Stelea, Ionuț Lupescu, Ioan Ovidiu Sabău, Dănuț Lupu, Florin Răducioiu, Florin Prunea, Gheorghe Mihali, Viorel Moldovan. Alături de aceștia, Dorinel joacă în sezonul 1991-1992 4 meciuri în Cupa UEFA, marcând un gol, precum și patru meciuri în Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1992-1993.
[modifică] 1993-1995, Belgia

* 1993-1994 - CS Cercle Brugge: locul 12 in Liga I, 34 de meciuri, 7 goluri
* 1994-1995 - CS Cercle Brugge: locul 15 in Liga I, 31 de meciuri, 5 goluri

Dorinel părăsește țara în anul 1993 și joacă pentru Cercle Brugge. În primul sezon înafara țării este desemnat "cel mai bun jucător al Belgiei".

Pierde finala Cupei Belgiei, care în acel an este disputată în fața rivalei Club Brugge KV.
[modifică] 1995-1999, Transfer în Bundesliga

* 1995-1996 - 1. Fußball Club Köln: locul 12 în Liga I, 33 de meciuri, 4 goluri
* 1996-1997 - 1. Fußball Club Köln: locul 10 în Liga I, 31 de meciuri, 4 goluri
* 1997-1998 - 1. Fußball Club Köln: locul 17 în Liga I (retrogradant), 33 de meciuri, 3 goluri
* 1998-1999 - 1. Fußball Club Köln: locul 10 în Liga II, 32 de meciuri, 7 goluri

Este adus de către Morten Olsen în Germania, la FC Köln. După trei sezoane în prima divizie germană, clubul retrogradează în divizia secundă, moment în care Dorinel dorește să se despartă de echipă. În ciuda ofertelor din campionatele Spaniei și Angliei, jucătorul este declarat netransferabil de către gruparea germană.
[modifică] 1999-2003, VFL Wolfsburg

* 1999-2000 - VfL Wolfsburg: locul 7 în Liga I, 22 de meciuri, 3 goluri
* 2000-2001 - VfL Wolfsburg: locul 9 în Liga I, 24 de meciuri, 3 goluri
* 2001-2002 - VfL Wolfsburg: locul 10 în Liga I, 33 de meciuri, 3 goluri
* 2002-2003 - VfL Wolfsburg: locul 8 în Liga I, 18 meciuri, 2 goluri
* 2003-2004 - VfL Wolfsburg: locul 10 in liga I, 4 meciuri, 0 goluri

Cei de la FC Köln îi permit să plece abia în anul 1999, când Dorinel alege ca destinație echipa VfL Wolfsburg, pentru care joacă până în anul 2003.

În primul sezon pentru VfL Wolfsburg, Munteanu joacă 3 meciuri în Cupa UEFA.
[modifică] 2003, Întoarcerea în țară

* 2003-2004 - Steaua București: locul 2 în Divizia A, 5 meciuri, 1 gol
* 2004-2005 - Steaua București: locul 1 în divizia A, 28 de meciuri, 1 gol
* 2005-2006 - CFR Cluj: locul 5 în Liga I, 21 meciuri, 0 goluri
* 2006-2007 - CFR Cluj: locul 3 in Liga I, 5 meciuri, 0 goluri
* 2006-2007 - FC Argeș Pitești: locul 16 în Liga I, 3 meciuri, 0 goluri
* 2007-2008 - FC Vaslui: locul 7 in Liga I, 16 meciuri, 0 goluri

Anul 2003 marchează întoarcerea "Neamțului" în țară. Munteanu joacă două sezoane pentru Steaua București, alături de care câștigă campionatul României în sezonul 2004-2005. În același sezon joacă 11 meciuri pentru Steaua în Cupa UEFA.

Își continuă cariera la CFR Cluj, de această dată fiind antrenor și jucător. Ajunge în finala Cupei UEFA Intertoto în anul 2005. Din păcate pentru Dorinel, Clujul se înclină în fața francezilor de la RC Lens: după ce reușesc un 1-1 în tur, clujenii pierd al doilea meci cu scorul de 1-3.

După două sezoane la CFR Cluj, "Munti" încearcă să facă imposibilul și să salveze de la retrogradare echipa FC Argeș, aflată, în momentul în care Dorinel o preia, undeva în josul clasamentului Ligii I. Nu reușește acest lucru și este nevoit să plece.

Între 2007 și 2008 a evoluat la FC Vaslui unde, la fel ca la Cluj sau Pitești, pe lângă rolul de antrenor l-a avut și pe cel de jucător.

Viorel Moldovan

2011-01-15T07:43:00.000-08:00

Viorel Moldovan (n. 8 iulie 1972, Bistrița, România) este un fost jucător de fotbal român, în prezent antrenor. A jucat pe poziția de atacant și era supranumit Moldo-Gol. Are ca palmares: Cupa României (2006) cu Rapid București, titlul de campion al Elveției (1998) cu Grasshoppers Zurich, campion al Franței (2001) cu FC Nantes. A debutat în Divizia A la data 21 octombrie 1990 în meciul Petrolul Ploiești – Gloria Bistrița 1-0.

Cariera de antrenor și-a început-o la FC Vaslui, echipă pe care a pregătit-o pentru 19 meciuri din sezonul 2008-2009. În stagiunea 2009-2010 a antrenat echipa FC Brașov.

Mihai Mocanu

2011-01-12T01:42:00.000-08:00

Mihai Mocanu s-a născut la 24 februarie 1942 în oraşul Constanţa. El a început fotbalul la Locomotiva Constanţa, trecând apoi pe la echipele de juniori şi seniori Rafinăria Câmpina, Electrica Constanţa, Şantierul Naval Constanţa şi Chimia Făgăraş. A jucat pe postul de fundaş stânga. În anul 1963, s-a transferat la Petrolul Ploieşti, debutând ca fotbalist în Divizia A, la 25 august 1963, în meciul UTA Arad - Petrolul Ploieşti (2 - 1).

Aproape întreaga carieră de fotbalist a petrecut-o la Petrolul Ploieşti, cu excepţia perioadei 1972-1974 când a jucat la echipa cipriotă Omonia Nicosia. Are 201 meciuri în Divizia A şi 6 goluri marcate. El a câştigat titlul de campion al României în ediţia 1965/1966 cu echipa Petrolul Ploieşti. De asemenea, a jucat şi în cupele europene pentru Petrolul şi anume: în Cupa Campionilor Europeni (1966-1967, 3 meciuri) şi în Cupa Oraşelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA (1964-1965, 3 meciuri - 1 gol; 1967-1968, 2 meciuri). Ultimul meci în Divizia A pe care l-a jucat la 12 decembrie 1971 a fost de meciul Petrolul Ploieşti - Jiul Petroşani (0 - 1).

În anul 1972 se transferă la Omonia Nicosia, jucând acolo timp de două sezoane şi cucerind Campionatul şi Cupa Republicii Cipru în anul 1974. Revine apoi în România, la Petrolul Ploieşti, care între timp retrogradase în Divizia B. S-a retras din activitatea fotbalistică în anul 1975, la vârsta de 33 ani.

Mihai Mocanu jucat 33 de meciuri în echipa naţională de fotbal a României între anii 1967-1978, dar nu a marcat nici un gol. El a făcut parte din lotul reprezentativ de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic (1970), purtând pe tricou numărul 4. A bifat toate cele 90 minute în cele trei meciuri susţinute de România la Mexico '70 (cu Anglia, Cehoslovacia şi Brazilia). În meciul cu Brazilia a avut sarcina de a-l anihila pe atacantul brazilian Jairzinho.

După retragerea sa din activitate, a antrenat diverse echipe prahovene, inclusiv Petrolul Ploieşti, atât la seniori, cât şi în special la Centrul de Copii şi Juniori, iar din anul 1991 pe Conpet Ploieşti, de unde s-a pensionat în anul 2005. În anul 2000 a fost declarat cel mai bun fundaş stânga al tuturor timpurilor din România. Este maestru emerit al sportului şi deţine titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti.

Din cauza unor probleme grave de sănătate, diagnosticându-i-se o ischemie, adică un cheag de sânge care bloca circulaţia arterială, la 12 iulie 2006, Mihai Mocanu a suferit o operaţie chirurgicală, prin care i s-a amputat o parte din piciorul drept. După o lungă suferinţă pricinuită de boala necruţătoare, Mihai Mocanu se stinge pe data de 18 iunie 2009 în oraşul în care s-a născut, Constanţa. Colegii din echipa României de la mondialul din 1970, în frunte cu Mircea Lucescu au apreciat trecerea la cele veşnice a lui Mihai Mocanu drept „cea mai proastă veste din ultimii ani".

Dorin Mateuț

2011-01-10T08:41:00.000-08:00

Dorin Mateuț (n. 5 august 1965, Bogata-Curtuiuș, comuna Vad, județul Cluj) este un fotbalist român, deținător al Ghetei de aur, în prezent retras din viața sportivă.

Mateuț avea să-l urmeze pe Lucescu la Dinamo și va rămâne în memorie mai ales prin golurile cu FC Dundee United, care aveau să readucă echipa Dinamo București într-o primavară europeană. Alt gol important marcat de Mateuț a fost în meciul de pe "Vasil Levski" din toamna lui 1988, când România a învins Bulgaria, reușind apoi o calificare după 20 ani la un campionat mondial.

În sezonul 1989 - 1990 mijlocașul a înscris 4 goluri în 8 meciuri și s-a calificat cu Dinamo în semifinalele Cupei Cupelor. După 1989, Mateuț semnează un contract cu clubul de fotbal Real Zaragoza, o echipă cu tradiție în Spania.

Silviu Lung

2011-01-07T11:40:00.000-08:00

Silviu Lung s-a născut la data de 9 septembrie 1956 în satul Sânmiclăuş (judeţul Satu Mare). Prima legitimare o are la Victoria Carei în 1971. El a debutat în Divizia A cu echipa Universitatea Craiova în anul 1974. A jucat timp de 14 sezoane la Universitatea, câştigând în acest timp două titluri de campioni al României cu echipa (1979-1980, 1980-1981) şi patru Cupe ale Romaniei (1976-1977/1977-1978/1980-1981/1982-1983).

În anul 1988 a fost transferat la Steaua Bucureşti cu care a câştigat încă din primul sezon titlul de campioni al României. A jucat în finala Cupei Campionilor Europeni în anul 1989, dar Steaua a fost învinsă de către AC Milan cu scorul de 4-0. Ulterior a jucat în străinătate, la echipa spaniolă Logroño. A revenit la Universitatea Craiova în sezonul 1992/1993, retrăgându-se din activitatea de fotbalist în anul 1994.

Înalt de 1,94 m, s-a remarcat prin siguranţa intervenţiilor, curaj şi inspiraţie, apărând cu brio buturile Universităţii Craiova în 182 de meciuri, ocupând în 1983 locul II în clasamentul celor mai buni jucători ai ţării.

Silviu Lung a jucat într-un număr de 77 meciuri pentru Echipa Naţională a României şi a făcut parte din lotul României la Euro 1984 (Franţa) şi la Campionatul Mondial din 1990 (Italia).

Mircea Lucescu

2011-01-06T01:40:00.000-08:00

Mircea Lucescu (n. 29 iulie 1945) este un jucător și antrenor de fotbal român. Ca jucător, a activat în principal la echipa Dinamo între 1964 și 1977, iar ca antrenor a condus printre altele echipa națională a României, precum și echipele Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Brescia, Reggiana, FC Rapid, Internazionale Milano, Galatasaray, Beşiktaş și Șahtior Donețk.

În 1961 este legitimat la Școala Sportivă 2 București, unde activează doi ani, după care se transferă la Dinamo București. Aici joacă doi ani, timp în care debutează și în Divizia A (21.06.1964, Dinamo - Rapid, 5-2), dupa care este împrumutat doi ani în divizia B la Știința București (actualul Sportul Studențesc). Revine apoi la Dinamo unde joacă până în 1977. Urmează perioada 1977-1981 la Corvinul Hunedoara unde în ultima parte a activat și ca antrenor.

Marius Lăcătuș

2011-01-04T01:39:00.000-08:00

Marius Lăcătuș s-a născut pe 5 aprilie 1964, la Brașov, unde avea să debuteze, la numai 13 ani, pentru Steagul Roșu. Anul 1983 a fost cel în care „Fiara” a pășit pentru prima oară în Ghencea, unde a cunoscut cele mai mari satisfacții din carieră.

A câștigat de 10 ori campionatul național cu Steaua (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998), 7 Cupe ale României (în anii 1985, 1987, 1988, 1989, 1996, 1997, 1999), o Cupă a Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987) fiind singurul jucător român cu o asemenea performanță. Cel mai important gol din întreaga sa carieră de jucător rămâne cel marcat în poarta catalanilor de la FC Barcelona, pe data de 7 mai 1986, când Steaua obținea cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Lăcătuș a jucat la clubul Steaua din 1983, de la vârsta de numai 19 ani. Între anii 1990 și 1993 a plecat în străinatate, evoluând în Italia, la AC Fiorentina, apoi în Spania, la Real Oviedo, făcând o pauză de 3 ani. După câțiva ani a revenit la Steaua, încheindu-și activitatea de fotbalist la FC Național București în 2000. A rămas un simbol al Stelei, fiind personajul cel mai iubit de suporterii acestei echipe.

De-a lungul timpului, a evoluat în 414 meciuri din Divizia A și a marcat 103 goluri, în timp ce în Cupele Europene a jucat cu Steaua în 72 de meciuri și a înscris de 17 ori. La nivelul echipei naționale, noul antrenor al Stelei a evoluat în 84 de partide (13 goluri) și a participat la Campionatele Mondiale din 1990 și 1998, precum și la EURO 1996.

A marcat peste 100 de goluri pentru formația FC Steaua Bucuresti.

Cariera de tehnician a lui Marius Lăcătuș a început la FC Național, unde a fost antrenor-jucător, după care a fost secundul lui Mihai Stoichiță la selecționata statului Panama. După întoarcerea în România, a ocupat funcția de antrenor principal la FC Brașov, Oțelul Galați, Ceahlăul Piatra Neamț, Inter Gaz București și UTA Arad, pe care a pregătit-o între iulie 2006 și octombrie 2007. Din 28 octombrie 2007 a pregătit pe Steaua București la conducerea căreia a avut două mandate.

Gheorghe Hagi

2010-12-31T23:28:00.000-08:00

Gheorghe Hagi a început să joace fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanța, echipă la care a și debutat în Divizia A, la 17 ani[1]. În cariera sa, Hagi a mai evoluat la Sportul Studențesc, Steaua București (cu care a câștigat trei titluri de campion al României, două Cupe și Supercupa Europei, în perioada 1987-1990), Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray (patru titluri de campion al Turciei, o Cupă UEFA și o Supercupă a Europei)[1]. La echipa națională, Hagi a reușit să bifeze 125 de prezențe, cu 35 de goluri marcate[1].

Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile nimicitoare la poartă, atunci când se afla el însuși în poziție de finalizare. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi își depășea ușor adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur soluția de rezolvare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren și reușea să fie prezent în cele mai bune poziții, care îi permiteau fie să paseze decisiv, fie să șuteze de la distanță.

Hagi era și un excelent executant de lovituri libere, înscriind numeroase goluri din poziții fixe.

Cariera lui Hagi ca jucător profesionist (sau semi-profesionist - în cazul regimului comunist) poate fi împărțită în mai multe perioade:

1. 1982-1983: debutul. Hagi este remarcat la nivel de juniori, debutează în Divizia A și la echipa Națională.
2. 1983-1988: consacrarea la nivel național, jucând la 2 echipe bucureștene de top. Mai ales la Sportul Studențesc, unde juca rol de "copil teribil", Hagi face câteva meciuri de-a dreptul senzaționale, contribuind decisiv în 1985 la câștigarea titlului de vicecampioni (cea mai bună performanță de până azi a clubului din Regie).
3. 1988-1990: consacrarea la nivel internațional. Hagi joacă o semifinală (în 1988) și o finală de Cupa Campionilor în 1989 (fiind desemnat al doilea jucător ca valoare din competiție, după Marco van Basten) și participă cu România la Cupa Mondială din 1990 - Italia.
4. 1990-1998: anii de maturitate. Hagi este liderul incontestabil al echipei României și contribuie decisiv la cele mai mari succese din istoria Naționalei.
5. 1998-2001: perioada târzie, marcată de o anumită labilitate psihică rezultată, probabil, și din stresul acumulat de-a lungul timpului. Din evenimentele "ciudate" ale acestei perioade putem aminti prima retragere din echipa națională din 1998), decizie asupra căreia Hagi va reveni în 1999 și conflictele tot mai dese cu arbitrii. Hagi a fost eliminat în 2 meciuri foarte importante, finala UEFA din 2000 (câștigată de Galatasaray) și sfertul de finală de la Campionatul European 2000 (pierdut de România, 0-2 cu Italia) și a provocat un scandal imens în Turcia, în 2001, când a fost pe punctul de a bate un arbitru, fiind suspendat 6 etape pentru acest lucru.

În ciuda finalului de carieră, în general Hagi a fost totuși un jucător fair-play, care era penalizat foarte rar de arbitri.
[modifică] Cluburi

* 1978 - 1983 - Farul Constanța - Meciuri jucate: 18 - Goluri : 17
* 1983 - Universitatea Craiova (0 / 0)
* 1983 - 1986 - Sportul Studențesc - Meciuri jucate: 108 - Goluri: 58
* 1986 - 1990 - FC Steaua București - Meciuri jucate: 97 - Goluri: 76
* 1990 - 1992 - Real Madrid - Meciuri jucate: 64 - Goluri: 19
* 1992 - 1994 - Brescia FC - Meciuri jucate: 60 - Goluri: 14
* 1994 - 1996 - FC Barcelona - Meciuri jucate: 36 - Goluri: 7
* 1996 - 2001 - Galatasaray S.K. - Meciuri jucate: 167 - Goluri: 79.

[modifică] Națională

Hagi a debutat la echipa națională la vârsta de 18 ani, pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia - România. Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) și echipa olimpică (4 meciuri).

În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naționale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naționale. Hagi avea doar 20 de ani și meciul, disputat pe stadionul 23 August împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic - 1986. Evoluția lui Hagi a fost foarte ștearsă și mulți au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câțiva ani căpitanul "de drept" al echipei naționale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur și mai experimentat decât Hagi. Totuși, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al naționalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei naționale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 - USA și 1998 - Franța) și la 2 Campionate Europene (1996 - Anglia și 2000 - Belgia și Olanda).

De asemenea, a mai participat cu România și la Campionatul European din 1984 - Franța (ca rezervă) și la Cupa Mondială din 1990 - Italia (ca titular). Pe 24 aprilie 2001 Gheorghe Hagi se retrage din echipa națională de fotbal României. La ultimul meci al lui Hagi pentru România au participat 80.000 de fani din toată țara.
[modifică] Antrenor

Prima tentativă ca antrenor a lui Hagi a fost la echipa națională în 2001, unde a deținut postul timp de cinci luni. În toamna lui 2003 a fost antrenor pentru scurt timp la Bursaspor, iar din martie 2004 a fost antrenor la Galatasaray timp de un an după care și-a dat demisia. A fost manager general al echipei FCU Politehnica Timișoara in returul campionatului diviziei A 2005-2006 dându-și din nou demisia.

În rezumat:

* 2001: Naționala de fotbal a României
o 5 septembrie: Ungaria - Romania 0-2 (preliminariile CM 2002)
o 6 octombrie: Romania - Georgia 1-1 (preliminariile CM 2002)
o 10 noiembrie: Slovenia - Romania 2-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002)
o 14 noiembrie: Romania - Slovenia 1-1 (baraj pentru calificarea la CM 2002)

* 2003: Bursaspor
* 2004–2005: Galatasaray S.K.
* 2006: FCU Politehnica Timișoara
* 2007
o 23 iunie: George Becali anunță numirea lui Hagi în funcția de antrenor al Stelei.
o 20 septembrie: Hagi își anunță demisia din funcția de antrenor al grupării din Bulevardul Ghencea, deși reușise o calificare în grupele UCL

Dudu Georgescu

2010-12-29T01:27:00.000-08:00

Dudu Georgescu și-a început activitatea de fotbalist la Progresul București, dar consacrarea a cunoscut-o la Dinamo, unde a jucat în perioada 1973 - 1983.

Cu Dinamo București, el a câștigat 4 campionate și o Cupă și a fost de patru ori consecutiv golgeter al României, între anii 1975 și 1978. Dudu Georgescu a disputat 370 de meciuri în Divizia A, marcând 252 de goluri, record neegalat până în prezent, el păstrîndu-și și acum titlul de cel mai bun marcator din istoria Diviziei A.

Momentul de apogeu al carierei sale a fost câștigarea "Ghetei de Aur" de două ori (1975 - 33 goluri, 1977 - 47 goluri). De asemenea, a jucat și în Echipa națională de fotbal a României, pentru care a înscris 21 de goluri în 44 de meciuri.

Vasile Gergely

2010-12-27T01:26:00.000-08:00

Vasile László Gergely (n. 28 august 1941, Baia Mare) este un fost fotbalist român, care a jucat în echipa naţională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

A fost implicat în scandalul din 1971 din Bundesliga germană (când juca la Hertha BSC Berlin) pentru luare de mită (15.000 de mărci) în meciul cu Arminia Bielefeld, fiind suspendat pe viaţă.[1], dar a fost reabilitat în 1973.

În 2010, lucra la cazinoul echipei de fotbal 1. FC Wilmersdorf[2]

Constantin Gâlcă

2010-12-25T01:24:00.000-08:00

Constantin Gâlcă (n. 8 martie 1972, București) este un fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1994. În 2009 și-a început cariera de antrenor la echipa de liga a patra spaniolă UD Almería B.[1]

Ionel Ganea

2010-12-23T01:24:00.000-08:00

Ganea a debutat în Divizia A la FC Brașov, în 1994. În vara anului 1998 a ajuns la Gloria Bistrița, pentru care în turul campionatului 1998-1999 a marcat 17 goluri. În pauza de iarnă s-a transferat la Rapid București pentru care a marcat alte 11 goluri, totalul de 28 aducându-i titlul de golgheter al Diviziei A. În același sezon a câștigat titlul de campion al României cu echipa bucureșteană.

Evoluțiile sale i-au adus o ofertă din Germania, în vara anului 1999 semnând cu VfB Stuttgart, echipă la care a evoluat timp de cinci sezoane. La expirarea contractului, Ganea a plecat liber la Bursaspor, în Turcia, unde a petrecut doar șase luni. După rezilierea contractului de comun acord, a semnat o înțelegere cu gruparea engleză Wolverhampton Wanderers. Echipa a retrogradat la finalul sezonului 2003-2004 din Premier League, dar Ganea a mai rămas doi ani, jucând în liga a doua engleză.

În 2006 a revenit în România, semnând un contract pentru un sezon cu Dinamo București, dar înțelegerea a fost ruptă la jumătatea timpului în ianuarie 2007 ajungând din nou la Rapid. Nici aici nu și-a dus contractul scadent în 2009 până la capăt, înainte de startul sezonului 2007-2008 ajungând la FC Timișoara, echipă la care avea să-și încheie cariera de jucător.
[modifică] Echipa națională

Ionel Ganea a debutat la prima reprezentativă a României la data de 3 martie 1999, într-un meci împotriva Estoniei, în care a și marcat ambele goluri ale victoriei României cu 2-0. A evoluat pentru România la EURO 2000, marcând golul victoriei împotriva naționalei Angliei, în ultimul meci din grupă, dintr-un penalti venit în minutele de final. A jucat în total 45 de meciuri la națională și a înscris 19 goluri.
[modifică] Controverse

Într-un meci dintre naționala României și Scoția, din 2004, Ganea l-a faultat dur pe scoțianul John Kennedy, producându-i acestuia o ruptură de ligamente la genunchi[1]. Jucătorul care atunci avea 21 de ani și-a anunțat ulterior retragerea din fotbal, nereușind să-și mai revină complet[2].

În aprilie 2006, Ganea și-a criticat dur antrenorul de la Wolverhampton Wanderers, Glenn Hoddle, declarând despre acesta că este cel mai dificil antrenor cu care a lucrat vreodată[3].

În 2007, într-unul dintre primele sale meciuri la FC Timișoara, disputa cu fosta sa echipă, Rapid, Ganea l-a agresat pe arbitrul asistent Dorin Mudura[4], primind inițial o suspendare de 22 de etape, redusă apoi la 16 etape[5].

Romulus Gabor

2010-12-21T01:23:00.000-08:00

Activitate competițională

A început să joace fotbal la 13 ani, la Jiul Petroșani[3]. În scurt timp s-a transferat la Corvinul Hunedoara, unde și-a desfășurat activitatea de jucător până la retragere. Avea pase excelente și driblinguri de finețe, fiind "rezultatul" muncii lui Mircea Lucescu, antrenorul Corvinului din acea perioadă. După performanța de la Campionatul Mondial de Tineret din 1981, a primit mai multe oferte din partea unor echipe de renume din România și din străinătate[4]. A preferat să rămână la Corvinul Hunedoara, refuzând oferte de la Steaua București și Dinamo București, unde jucau colegii lui de la naționala de tineret (Mircea Rednic, Ioan Andone, Dorin Mateuț), precum și oferte de din SUA sau Germania. S-a retras prematur din activitatea competițională, în 1992, ca urmare a unor accidentări repetate.
[modifică] Palmares

A jucat 277 de meciuri și a marcat 60 de goluri în Divizia A[5], a avut 35 de selecții în echipa națională[6]. A marcat 4 goluri pentru naționala de tineret[7] (la CM de fotbal pentru tineret 1981) și 2 goluri pentru naționala de seniori (în amicalul cu Turcia, jucat la Istanbul în 29 ianuarie 1983[8], și în amicalul cu Egiptul, jucat la Alexandria în 28 februarie 1986[9]). A făcut parte din echipa națională care a participat la Campionatul European de Fotbal 1984[10].

A obținut cel mai bun rezultat din carieră la CM pentru tineret din 1981: medalia de bronz cu echipa[11], trofeul Gheata de bronz pentru cele 4 goluri marcate și trofeul Balonul de aur, fiind desemnat cel mai bun jucător al competiției[12].

Iulian Filipescu

2010-12-17T04:22:00.000-08:00

Și-a început cariera în 1991 la Faur București pe post de fundaș. Din 1992 până în 1997 a fost în lotul Stelei, jucând în 112 meciuri pentru care a înscris 8 goluri.

În 1997 a plecat la Galatasaray Istanbul unde a jucat în 59 de meciuri și a înscris 5 goluri. Din 1999 până în 2003 a evoluat în Spania la Real Betis Sevilla, pentru care a jucat în 127 de meciuri, marcând 8 goluri. În 2003 s-a transferat la FC Zürich unde a jucat până în 2006. Din 2006 este în lotul echipei MSV Duisburg din Germania.

Pentru echipa națională a României a jucat în 52 de meciuri și a înscris un gol în perioada 1996 - 2003.

Ilie Dumitrescu

2010-12-15T01:21:00.000-08:00

Încă de la vârsta de 8 ani a ajuns în curtea Stelei, avându-l ca antrenor pe Petre Mihai, "unul dintre cei mai mari antrenori de juniori din fotbalul românesc", după cum însuși Ilie avea să-l caracterizeze peste ani.[necesită citare] Tânărul și talentalul Ilie Dumitrescu ajunge să debuteze în echipa mare a Stelei în aprilie 1987, la un meci jucat la Râmnicu Vâlcea, împotriva Chimiei, în care Steaua s-a impus cu 4-0. În același sezon mai prinde un singur meci, cu Universitatea Craiova, în care evoluează integral. Urmează un moment delicat al carierei sale, Ilie fiind împrumutat la FC Olt Scornicești, pentru a acumula experiență, acolo având șanse evidente de a evolua titular. Ilie rememorează acele clipe, afirmând: "Când domnul Iordănescu mi-a spus că mă trimite la FC Olt, dar că mă va rechema la momentul potrivit, am crezut că, de fapt, nu sunt de Steaua. S-a ținut însă de cuvânt... Îi voi fi recunoscător tot restul vieții!"(ProSport, 1998)

La Scornicești, Ilie a jucat în 33 din cele 34 etape ale campionatului pe postul de fundaș stânga, reușind totodată să marcheze și un gol.Ioan Chirilă povestea că, la unul dintre meciurile disputate în acel sezon de FC Olt, l-a zărit în tribună pe Mircea Lucescu, întrebându-l apoi pe cine a remarcat. Lucescu, foarte ferm, i-a destăinuit maestrului impresia de ansamblu, punctând apoi că "Ilie Dumitrescu, extrema stângă, mi-a plăcut foarte mult. Va ajunge departe!"

Revenit la Steaua pentru sezonul 1988 - 1989, Ilie va confirma încrederea acordată de Anghel Iordănescu, devenind titular de drept într-o formație care păstra încă nucleul de la Sevilla, din 1986. Integrarea lui Ilie în primul "11" a devenit cu atât mai concludentă cu cât el reușește să salveze Steaua de la o înfrângere chiar la debutul noului sezon competițional, în august, marcând 2 goluri în partida cu FC Brașov (3-2 pentru "militari"). Talentul și ambiția lui Ilie îl propulsează drept unul dintre oamenii de bază ai Stelei, prin titularizarea lui fiind exilat pe banca de rezerve un alt mare jucător, Gabi Balint, care va prinde echipa de start din ce în ce mai sporadic.

Pe 7 septembrie 1988, Ilie debutează și în Cupa Campionilor, în runda I a competiției, jucând 72 de minute în meciul de la Praga, cu Sparta (5-1 pentru Steaua), pentru ca în faza următoare să înscrie și un gol în poarta celor de la Spartak Moscova (3-0 la București, pe 26 octombrie). Până la finalul întrecerii, Ilie va izbuti să mai înscrie încă 3 goluri, împotriva celor de la IFK Göteborg (5-1 la București, pe 15 martie 1989) și Galatasaray (1 gol, la București, pe 9 aprilie 1989, 4-0 scor final; 1 gol, la Istanbul, pe 19 aprilie, 1-1). Partida retur a semifinalelor marchează un alt moment important al carierei lui Ilie, el primind un cartonaș galben, pentru tragere de timp (în primele 30 de minute ale disputei). Prezența lui la marea finală era astfel anulată (Ilie mai având un cartonaș primit într-una din partidele antrioare). Dumitrescu a reușit, în minutul 39 al acelui meci, un gol, egalând la 1 situația de pe tabelă.

Astfel, finala de la care Ilie a lipsit s-a încheiat trist pentru campionii României, ei pierzând cu 0-4 în fața lui AC Milan, condus de tandemul olandez Van Basten - Gullit. S-a spus atunci că absența lui Dumitrescu a cântărit enorm, locul său neputând fi suplinit.[necesită citare] Ilie a fost atunci al treilea marcator al Stelei, cu 4 reușite, după Lăcătuș cu 7 goluri și Hagi cu 6.

La națională, Ilie a debutat la 26 aprilie 1989, într-o partidă din preliminariile Campionatului Mondial din Italia, 1990, contra Greciei, 0-0 la Atena, înlocuindu-l pe Ionuț Lupescu în minutul 78. După meciul cu Bulgaria, din mai 1989, în care mai a jucat 8 minute înlocuindu-l pe Ovidiu Sabău, a urmat amicalul cu Portugalia, 0-0 la Setubal, în care, pentru prima dată titular, Dumitrescu a avut o evoluție remarcabilă, doar șutul în bară din prima repriză privându-l de marcarea primului său gol la națională.
[modifică] Campionatul mondial din 1990

După calificarea la turneul final al Campionatului Mondial, ediția Italia 1990, Ilie Dumitrescu prinde tot mai des echipa, jucând în meciurile amicale premergătoare marii competiții, dar concurența pentru titularizare era imensă, în condițiile prezenței la lot a jucătorilor celor mai reprezentative echipe de club, Steaua și Dinamo.

La CM, Ilie joacă 4 minute cu URSS, partidă în care Marius Lăcătuș înscrie 2 goluri, și încă 38 minute în partida contra Camerunului, pierdută cu 1-2, în care, înlocuindu-l pe Hagi, dă pasa de gol pentru Gabi Balint. În pofida acestui fapt, Ilie privește de pe bancă următoarele confruntări ale naționalei: 1-1 cu Argentina și 4-5 cu Irlanda, la penalty-uri, în optimile de finală.
[modifică] În campionatul României

Revenind la întrecerea internă, Ilie reușește în decursul anilor 1990-1994 să devină "prințul din Ghencea", după cum îl numea Ovidiu Ioanițoaia în revista "Clubul Tricolorilor", ascensiunea la echipa Stelei propulsându-l drept unul dintre componenții de bază ai naționalei. Astfel, în campionat, Ilie va înregistra următoarele performanțe: în sezonul 1990-1991, el marchează 6 goluri în 25 de partide, în ediția 1991-1992, Ilie punctează de 9 ori în 30 de jocuri, pentru ca în sezonul 1992-1993 să obțină titlul de golgeter al României cu 24 de goluri înscrise în 29 de meciuri. Foarte aproape de a reedita succesul,în 1993-1994, la ultima întrecere internă la care ia parte înainte de transferul în străinătate, Ilie se clasează al doilea în același clasament, cu 17 reușite, fiind devansat doar de Gheorghe Craioveanu, cu 22 de goluri. În plus, la sfârșitul anului 1993, sondajul "Fotbalistul Anului" realizat de Gazeta Sporturilor îl plasează pe "fachirul din Ghencea" pe același loc 1 alături de Gheorghe Hagi, justificând astfel statutul de lider pe care Ilie Dumitrescu și-l dobândise în campionatul intern.
[modifică] Momentul de vârf al carierei

În preliminariile campionatului mondial din 1994, Ilie Dumitrescu izbutește 4 goluri în 7 meciuri, având un aport decisiv pentru calificarea naționalei României. Ilie se remarcă în partidele cu Cehoslovacia (1-1 la București) și Cipru (2-1, de asemenea la București), în care înscrie toate cele 3 goluri ale naționalei conduse de Cornel Dinu, dar mai ales în disputele cu Belgia (2-1 la București), când Ilie marchează un gol și obține penalty-ul transformat de Florin Răducioiu, și cu Țara Galilor (2-1 la Cardiff), în care dă pasa de gol pentru același Răducioiu, după o acțiune individuală plecată de la centrul terenului. După meciul dramatic de la Cardiff, care a consfințit calificarea României, condusă acum de pe margine de Anghel Iordănescu (după demiterea lui C.Dinu), Ilie Dumitrescu declara: "Am avut atâtea ocazii care puteau decide soarta meciului. Sunt foarte fericit că am contribuit la golul victoriei. Pentru generația mai tânără din națională calificarea înseamnă enorm. Numai noi știm cum am petrecut ultimele zile aici la Cardiff: insomnii, gânduri, griji, emoții, o fantastică presiune psihică. Poate că de acum vom reuși să nu mai ajungem în situația de a hotărî totul numai în final"("Clubul Tricolorilor", 1995).

Anul 1994 debutează spectaculos pentru jucătorul Stelei, care reușește să marcheze toate cele 5 goluri ale naționalei în turneul de pregătire din februarie (1-1 cu Hong Kong, 2-1 cu SUA, 2-1 cu Coreea de Sud). Mai mult,înainte de Cupa Mondială, Ilie mai înscrie 3 goluri în ultimele 5 partide de verificare(0-2 cu Irlanda de Nord, 3-0 cu Bolivia, 2-0 cu Nigeria, 0-0 cu Slovenia - meci în care ratează o lovitură de la 11 metri, 1-1 cu Suedia).

Golurile înscrise pentru națională și echipa de club, tehnica remarcată deja până și de comentatorii francezi la meciurile Stelei[necesită citare] cu Monaco (1-0 la București și 1-4 în deplasare, ambele goluri fiind marcate de Dumitrescu) din preliminariile Ligii Campionilor, aprecierea suporterilor pentru devotamentul arătat Stelei[necesită citare] (căreia îi aduce două titluri consecutive în vitrină) i-au determinat pe ziariștii spanioli de la celebrul cotidian „Guerin Sportivo” să noteze „Ilie Dumitrescu, profet în țară”,[necesită citare] într-o ediție de prezentare a stelelor mondialului, pe 19 mai 1994.

Startul competiției din SUA nu a fost unul favorabil stelistului, a cărui evoluție a fost mai degrabă discretă, decât remarcată, mai ales în primele 2 partide, 3-1 cu Columbia (18 iunie) și 1-4 cu Elveția (22 iunie), în care este înlocuit, în minutele 68 și, respectiv, 70. Încrederea acordată de antrenorul Anghel Iordănescu se concretizează într-o evoluție bună[necesită citare] în disputa cu SUA, câștigată de România cu 1-0 (26 iunie), atunci când Ilie participă la faza golului marcat de Dan Petrescu. Nu au întârziat nici mesajele de încurajare venite din țară după calificarea în optimile de finală, dar nici speranțele că Ilie va avea o zi a lui la această competiție. Dar pe 3 iulie 1994, atunci când Ilie Dumitrescu a marcat 2 goluri și a dat pasa decisivă la cel de-al treilea, înscris de Gheorghe Hagi (după o acțiune de peste 60 de metri, pe contraatac), în victoria cu Argentina (3-2), vicecampioană mondială la acea vreme. După meci, Ilie avea să afirme că „este cea mai fericită zi din viața mea”,[necesită citare] moment de referință pentru o carieră impresionantă. În București și în celelate mari orașe din țară, românii au sărbătorit victoria, într-o atmosferă a bucuriei depline, salutând inspirația unui fotbalist ca „o sclipire de geniu”, după cum l-au caracterizat Alin Paicu și Grigore Cartianu în cartea "Hora de la miezul nopții", dedicată turneului din SUA. Mai mult decât atât, Ilie Dumitrescu avea sa fie inclus în primii 20 de fotbaliști ai lumii la sfârșitul anului 1994.[necesită citare]
[modifică] Tottenham 1994

După World Cup, Ilie se transferă în Anglia, la Tottenham, pentru o sumă de 4,3 mil.USD, reprezentând la vremea respectivă cea mai scumpă tranzacție a vreunui club din România. În Anglia, Ilie se integrează rapid și este declarat "man of the match" încă de la prima partidă în Premier League, în victoria 4-3 cu Sheffield Wednesday (echipă la care evolua atunci Dan Petrescu). Tehnica și viteza, spectacolul pe care Ilie îl realiza pentru suporteri, l-au propulsat pe acesta în grupul celor "5 magnifici", alături de Jurgen Klinsmann, Teddy Sheringham, Darren Anderton și Nicky Barmby, jucători exponențiali ai clubului londonez. Pentru Ilie, perioada Tottenham se raportează la cei doi antrenori care s-au succedat la conducerea formației: Osvaldo Ardiles și Gerry Francis.

Perioada Ardiles

Primul dintre ei, adeptul unei organizări ofensive, i-a oferit lui Ilie libertate în joc, așteptând de la mijlocașul român să confirme evoluțiile de la Steaua și naționala României. Printre cei care urmăreau cu interes prestațiile lui Ilie la Tottenham se numără și Traian Ungureanu, care, lucrând pentru BBC, oferea numeroase informații ziarelor sportive din țară. Prin intermediul lui, aflăm că Ilie Dumitrescu este apreciat frecvent de televiziunile britanice, care îi analizează cu atenție stilul de joc, unul atipic pentru Premier League, dar bazat pe tehnică în regim de viteză, cu celebra pătrundere în dribling de pe stânga în centru. După debutul cu Sheffield, Ilie este aplaudat la scenă deschisă în prima reprezentație a lui Spurs în fața propriilor suporteri, 2-1 cu Everton, pe 24 august 1994, în prezența a 25000 de spectatori. Primul gol marcat de Ilie la Tottenham are loc în etapa a 4-a, când Tottenham învinge la Ipswich Town cu 3-1. Urmează însă o serie de 2 partide pe care Spurs le pierde, iar managerul Allan Sugar începe să-și pună semne de întrebare în privința antrenorului Ardiles. Urmează însă meciul din Cupa Ligii de la Watford (21 septembrie), în care Tottenham câștigă cu un scor de tenis:6-3. Ilie Dumitrescu face din nou un joc foarte bun, marcând 1 gol și pasând decisiv la "hat-trick"-ul lui Klinsmann. Cele 3 goluri primite subliniau încă o dată fragilitatea apărării londoneze, în contrast cu eficacitatea atacului, susținut de Sheringham, Klinsmann și Ilie. Peste numai 3 zile, Tottenham pierde iarăși un joc pe White Hart Lane din Londra, 1-4 cu Nottingham Forrest, cu toate că Dumitrescu reușește un nou gol. "Și ce gol! Dribling scurt, șut cu dreptul, sub bară, aproape lipit de linia de fund!(Traian Ungureanu)". Lista de rezultate mai degrabă neconvingătoare obținute sub conducerea lui Ardiles culminează cu o nouă înfrângere la scor, 2-5 cu Manchester City, în deplasare, în care Ilie Dumitrescu marchează ambele goluri ale lui Tottenham, unul din penalty, insuficiente însă pentru a evita plecarea antrenorului argentinian.

Perioada Francis

Gerry Francis era fidel strategiei defensive și disciplinei riguroase. De aceea, orizontul de acțiune al lui Ilie Dumitrescu se restrânge o dată cu venirea noului antrenor. Prezența lui Ilie în primul 11 devine tot mai sporadică, mijlocașului român reproșându-i-se că nu participă constant la faza defensivă. Neînțelegerile dintre Dumitrescu și conducerea tehnică conduc la un iminent transfer al fotbalistului la un club la care să evolueze meci de meci, pentru a nu-i afecta și statutul de titular în naționala României.

Fotbalistul român își vede numele implicat și într-un scandal, iscat de tabloidul britanic News of the World care a scris că Ilie a solicitat serviciile sexuale ale prostituatelor din Londra. Deși povestea s-a dovedit inventată, Dumitrescu a fost împrumutat de Tottenham la FC Sevilla. A impresionat la gruparea spaniolă care însă nu a avut puterea financiară de a-l păstra, și după un sezon în Primera Division, a revenit în Anglia. Aici a jucat pentru Tottenham în turul ediției de campionat 1995-1996, dar apoi a fost transferat la West Ham United, la dorința antrenorului Harry Redknapp. La finalul stagiunii, după 10 meciuri jucate pentru „Ciocănari”, din cauza unor probleme cu permisul de muncă, Dumitrescu nu și-a mai putut prelungi contractul cu West Ham și a devenit jucător liber.
[modifică] Dincolo de ocean și finalul carierei

În vara anului 1996, surprinzător, Ilie Dumitrescu a acceptat oferta echipei mexicane Club América, datorită contractului substanțial primit din partea nord-americanilor[1]. A jucat însă rar la trupa din Ciudad de México și în 1997 a trecut la o rivală a acesteia, CF Atlante din Cancun. După doi ani petrecuți în Mexic, Ilie Dumitrescu a revenit în țară unde a semnat un contract cu Steaua, dar după doar câteva luni, a decis să pună capăt carierei de fotbalist, la vârsta de 30 de ani.

Florea Dumitrache

2010-12-13T02:21:00.000-08:00

Florea Dumitrache (n. 22 mai 1948, Bucureşti - d. 26 aprilie 2007, Bucureşti), poreclit "Mopsul", a fost jucător român de fotbal, maestru emerit al sportului, subinginer. S-a legitimat în anul 1961 la Rapid Bucureşti, a trecut după doi ani la T.U.G, unde în 1964 a fost descoperit de antrenorul Traian Ionescu, cel care l-a transferat la Dinamo, club în cadrul căruia a realizat marile performanţe ale activitaţii sale de jucător. Atacant de mare valoare, Dumitrache a făcut parte din lotul echipei naţionale de fotbal a României, prezentă la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, 1970, numărându-se printre componenţii săi de bază. Florea Dumitrache a fost un jucător remarcat prin driblingurile sale de excepţie, foarte derutante, dar şi prin eficacitatea şi spectaculozitatea loviturilor de cap.

Nicolae Dobrin

2010-12-11T06:20:00.000-08:00

A debutat în prima divizie la vârsta de 14 ani și 10 luni, într-un meci Știința Cluj-Dinamo Pitești, dând dovadă de calități tehnico-tactice deosebite. A evoluat aproape întreaga sa carieră pentru echipa FC Argeș Pitești, cu care a câștigat două titluri de campion național, în 1972 și 1979. Dobrin a contribuit decisiv la câștigarea titlului din 1979, înscriind în prelungiri golul victoriei argeșene în fața contracandidaților de la Dinamo București. Într-un singur an, 1981 - 1982 a evoluat la altă echipă, CS Târgoviște, deși a avut oferte de la granzii Universitatea Craiova și Dinamo București. A participat la 409 meciuri în prima divizie națională, înscriind 111 goluri. Ultimul meci în prima ligă a fost FC Argeș-FC Bihor 2-0, pe 14 iunie 1983.

În echipa națională a debutat la vârsta de 19 ani, la 1 iunie 1966, cu ocazia meciul de fotbal RFG - România, terminat cu scorul de 1-0. A îmbrăcat tricoul naționalei României de 48 de ori, marcând pentru aceasta de șase ori. Ultimul meci pentru echipa națională a fost cu ocazia meciului România - RDG, desfășurat în 2 aprilie 1980. S-a calificat, împreună cu echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de fotbal din Mexic, 1970, unde nu a jucat nici un minut, datorită unui conflict cu antrenorul Angelo Niculescu.

Nicolae Dobrin este cunoscut și pentru ratarea unui transfer la Real Madrid. După ce a jucat împotriva spaniolilor în Liga Campionilor, înscriind un gol, Santiago Bernabéu, faimosul președinte al madrilenilor, a fost atât de impresionat de calitățile lui Dobrin, încât ar fi fost dispus să ofere 2 milioane de dolari pentru a-l transfera, o sumă enormă pentru acele vremuri. Datorită regimului din România, Bernabeu a trebuit să poarte discuții chiar cu Nicolae Ceaușescu, dar nu a reușit să-l convingă, deoarece conform propagandei oficiale, Dobrin era „bun național” și nu putea fi „înstrăinat”. S-a spus că a fost cel mai mare regret din viața lui Dobrin, deși a participat la meciul de retragere al lui Gento, în faimosul tricou „blanco” al lui Real Madrid, ocazie cu care Santiago Bernabeu a făcut o ultimă încercare nereușită de a-l păstra pe jucătorul român la Madrid.

Ștefan Dobay

2010-12-09T01:19:00.000-08:00

Ştefan Dobay (Dobay István) (n. 26 septembrie 1909, Timişoara - d. 7 aprilie 1994) a fost un fotbalist român, care a jucat în echipa naţională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1934 (Italia) şi 1938 (Franţa).

Şi-a început cariera în 1924, la echipa Unirea-Banatul Timişoara care, din 1927, a fost denumită Banatul. În perioada 1930 - 1940 evoluează în marele "11" al Ripensiei şi obţine performanţele care l-au impus în rândul celor mai mari valori ale fotbalului românesc din toate timpurile: patru titluri de campion naţional (1933, 1935, 1936, 1938) şi de două ori Cupa României (1934, 1936), patru titluri de golgheter al campionatului dintre care trei câştigate consecutiv, 41 de selecţionări în echipa naţională. A participat la două Campionate Mondiale şi la cinci ediţii ale Cupei Balcanice.

Nume de legendă în fotbalul românesc, şi-a câştigat celebritatea prin forţa şi precizia de excepţie a şuturilor sale, expediate de pe extrema stângă şi transformate de multe ori, din unghiuri imposibile, în goluri de o rară frumuseţe. A fost o adevărată spaimă pentru toţi portarii din acea vreme şi a creat în acelaşi timp complexul inferiorităţii tuturor adversarilor direcţi pe care i-a depăşit, în primul rând, prin alergarea în veritabil galop, motiv pentru care a fost supranumit şi "calul".

A continuat să joace fotbal şi în anii celui de-al Doilea Război Mondial, până în 1948, la Karres Mediaş, dedicându-se apoi profesiei de antrenor.

La începutul carierei de antrenor s-a ocupat de pregătirea echipelor constănţene CFR şi Dezrobirea, apoi a activat două sezoane la Locomotiva Târgu Mureş.

În 1954 vine la Dinamo Bucureşti cu care încheie pe locul 3. Urmează trei sezoane pe banca tehnică a C.C.A.-ului, perioadă în care câştigă o Cupă a României (1955) şi campionatul naţional (1956).

Pentru scurt timp lucrează la UTA şi CFR Cluj, după care în 1960 se pensionează, din motive de sănătate, stabilindu-se definitiv la Târgu Mureş.

Cornel Dinu

2010-12-07T01:18:00.000-08:00

Cornel Dinu zis și "Procurorul"(n. 2 august 1948, Târgoviște) este un fost jucător și antrenor de fotbal român, care în prezent ocupă funcții administrative în cadrul clubului Dinamo București. De asemenea, "Procurorul" a mai deținut și funcția de secretar de stat în Ministerul Sporturilor imediat după revoluția din 1989, respectiv în anii '90-'92. Cornel Dinu a fost desemnat de 3 ori "Cel mai bun Fotbalist al anului" și a jucat în meciuri importante și de glorie pentru naționala României, alături de alte mari glorii ale fotbalului din generația lui. A debutat in Divizia A în 25.09.1966 (Dinamo - Steagul Roșu 0-1) iar ultimul meci l-a jucat în 18.06.1983. Funcții deținute: antrenor secund la Dinamo (1983-1984), principal la Dinamo (1984-1985), C.S. Târgoviște (1985-1987), A.S.A. Târgu-Mureș (1987-1988), Oțelul Galați (1988-1989), "U" Cluj (1989), F.C. Scornicești (1989), selecționer al României 21 (1992-1993), director la F.C. Național (1993-1995), conducător la Dinamo (din 1996), principal la Dinamo (1998-2002)

Emeric Dembroschi

2010-12-06T01:17:00.000-08:00

Emeric Dembroschi (n. 6 octombrie 1945) este un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970.

Numele corect al fotbalistului este cel de Emeric Dembroschi, deși în multe articole de presă, emisiuni radio-TV sau chiar cărți apare Emmerich Dembrovschi, Emerich Dembrovschi sau sub alte forme. În cartea biografică Emeric Dembroschi - eroul de la Guadalajara scrisă de către scriitorul și jurnalistul sportiv Ilie Dobre de la Radio România Actualități și apărută la Ed. Paralela 45 în anul 2004, sportivul însuși declară că numele său din acte este cel de Emeric Dembroschi [1].

Augustin Deleanu

2010-12-04T01:16:00.000-08:00

Augustin Deleanu (n. 23 august 1944, Măgurele, Județul Ilfov) este un fotbalist român, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 din Mexic.

Cosmin Contra

2010-12-02T00:45:00.000-08:00

Cosmin Marius Contra (n. 15 decembrie 1975, Timișoara) este un fotbalist român care evoluează la echipa FC Timișoara.

Și-a început cariera la Poli Timisoara, apoi după 3 sezoane a ajuns la Dinamo.

A jucat pentru AC Milan în sezonul 2001-2002 dupa ce în finala Cupei UEFA din 2001 a fost declarat de mulți dintre specialiști[formulare evazivă] jucătorul finalei cu toate că formația sa Deportivo Alaves a pierdut meciul jucat contra echipei FC Liverpool cu scorul de 4-5 (4-4 după 90 de minute).

Pentru AC Milan, a avut unele evoluții bune, a și înscris în Cupa UEFA pentru formația milaneză însă un conflict cu Edgar Davids ( Juventus pe atunci ) a fost unul dintre motivele pentru care a părăsit echipa pentru Atletico Madrid după doar un sezon, unde iarăși a jucat un sezon urmat de 2 împrumuturi fără succes la WBA în Anglia sau FC Timisoara echipa la care a debutat în fotbal. A evoluat la Getafe între 2005-2010. S-a retras de la naționala României după meciul cu Austria scor 2-1 din preliminarile Cupei Mondiale din 2010.

Dan Coe

2010-11-28T01:42:00.000-08:00

Dan Coe s-a născut la 8 septembrie 1941 în orașul București, într-o veche familie de aromâni, tatăl său, Duce Coe, fiind înainte de război component al echipei Sportul Studențesc, echipa care reușea prima promovare în Divizia A în 1937 avându-l ca antrenor pe Coloman Braun-Bogdan.

În anul 1956, Dan Coe a debutat la juniorii echipei Rapid București și în anul 1960 în echipa de tineret. Postul pe care a jucat a fost cel de fundaș central (stoper). A debutat în Divizia A la 18 martie 1962 în meciul Minerul Lupeni-Rapid București (1-1).

În Divizia A a jucat un număr de 214 meciuri și a marcat 12 goluri. A jucat timp de 11 sezoane la echipa feroviară, fiind căpitan al echipei. El a câștigat cu această echipă în 1967 titlul de campion al României la fotbal, apărarea Răducanu - C. Lupescu - Dan Coe - Motroc - Greavu fiind considerată una din cele mai bune din acel campionat. Cu echipa Rapid București, a jucat în Cupa Campionilor Europeni în sezonul 1967-1968 (4 meciuri) și apoi în Cupa Orașelor Târguri, precursoarea Cupei UEFA în sezoanele 1968-1969 (2 meciuri) și 1969-1970 (2 meciuri), fără să înscrie un gol. În anul 1970 i s-a decernat titlul de maestru emerit al sportului.

Între anii 1971-1973 a jucat timp de două sezoane în Belgia la echipa Royal Antwerpen F.C. În anul 1973, a revenit în România însă nu a fost reprimit la Rapid, fiind considerat prea bătrân. Coe a plecat atunci la echipa F.C. Galați, aflată în Divizia B. A ajutând-o să promoveze în anul 1974 în Divizia A. Ca o coincidență, în același sezon, Rapidul a retrogradat în Divizia B.

Dan Coe evoluat pentru ultima oară în Divizia A la 8 decembrie 1974 în partida Universitatea Craiova-FC Galați (6-0), după care s-a retras din fotbal.
[modifică] Jucător la Echipa Națională de Fotbal
Dan Coe împreună cu Pele

Coe a jucat în 41 meciuri pentru Echipa națională de fotbal a României, în perioada 1967-1978, și a marcat două goluri. El s-a afirmat ca unul din cei mai buni stoperi ai fotbalului românesc, fiind în anii '60, împreună cu dinamovistul Nelu Nunweiller și stelistul Bujor Hălmăgeanu, unul din stâlpii apărării echipei naționale de fotbal.

În preliminariile pentru Campionatul Mondial din Mexic 1970, în meciul România-Portugalia (1-0) din 12 noiembrie 1969, desfășurat la București, Dan Coe l-a avut ca adversar direct pe celebrul atacant portughez Eusébio. După meci, Eusebio declara că „dacă în 1966 aș fi avut un fundaș care să mă marcheze cum a făcut-o Dan Coe astăzi, Portugalia n-ar fi ajuns niciodată în semifinale...”[2]

Dan Coe a făcut parte din lotul reprezentativ de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic (1970), purtând pe tricou numărul 6. Chiar dacă nu a jucat nici un minut la „Mundialul” din Mexic (fiind preferat pe postul său dinamovistul Cornel Dinu), Coe a fost unul dintre artizanii calificării României la acel turneu final. În meciul Elveția-România (0-1), desfășurat la 14 mai 1969 în orașul Lausanne, căpitan al echipei României a fost Dan Coe, iar apărarea selecționatei României a fost de netrecut, presa denumind tripleta Rică Răducanu - Dan Coe - Sandu Boc „triunghiul de aur de la Lausanne”.

* Jocurile Olympice 1964 Osaka
* Campionii Romaniei 1967
* Campionatul Mondial Mexico 1970

Liviu Ciobotariu

2010-11-26T00:41:00.000-08:00

Ciobotariu a evoluat pe postul de fundaș central. Primul său club din carieră a fost Progresul București, pentru care a debutat în 1989, când echipa evolua în Divizia C. În 1992, a avut o contribuție importantă la revenirea "Bancarilor" în primul eșalon al fotbalului românesc, în toamna aceluiași an susținând primul meci în Divizia A. A evoluat timp de nouă sezoane la Progresul, alături de care a atins cele mai mari performanțe ale clubului în campionat, locul doi în edițiile 1995/1996 și 1996/1997 și a jucat în finala Cupei României din 1997.

În 1997 a semnat un contract cu Dinamo București, unde a evoluat timp de doi ani și jumătate, necâștigând niciun trofeu. La jumătatea sezonului 1999-2000, Ciobotariu a acceptat oferta venită din partea echipei belgiene Standard Liege care a plătit în schimbul său 1,2 milioane de dolari. În Belgia, a mai evoluat pentru Mons și Antwerp.

În 2004 a revenit la Dinamo unde și-a încheiat cariera de fotbalist.

A jucat opt meciuri în cupele europene, 5 pentru Progresul și 3 pentru Dinamo.

Rodion Cămătaru

2010-11-22T05:40:00.000-08:00

Rodion Gorun Cămătaru s-a născut la data de 22 iunie 1958 în orașul Strehaia și a debutat ca jucător de fotbal în Divizia A la echipa Universitatea Craiova la 10 noiembrie 1974 în meciul Universitatea Craiova - CFR Cluj-Napoca 1-1. A evoluat ca fotbalist timp de 12 sezoane la Universitatea, câștigând două titluri de campion al României (cu echipa) în sezoanele 1979-1980 și 1980-1981 și patru Cupe ale României (1977, 1978, 1981, 1983). În anul 1986 s-a transferat la Dinamo București, devenind golgheter al Diviziei A.

În anul 1987, Rodion Cămătaru a câștigat trofeul Gheata de Aur a Europei, marcând în acel sezon 44 de goluri pentru Dinamo, într-un număr de 33 de meciuri jucate. Această reușită de excepție a provocat multe comentarii și controverse, deoarece Cămătaru marcase 20 goluri în ultimele șase etape de campionat.
Colaboraţi la Wikicitat „M-am bătut atunci cu austriacul Toni Polster. El a dat 39 de goluri, eu 44. Se poate să fi fost directivă de partid, dar să știți că nimeni nu s-a dat la o parte ca eu să dau gol. Nu m-am rugat de adversari să mă lase. Cine poate ști cum o fi ajuns și austriacul la 39 de reușite? Țin minte că Polster a refuzat să vină la festivitatea de la Monte Carlo, dar acolo mie nu mi s-a reproșat nimic.[1]”
—Rodion Cămătaru

Rodion Cămătaru a disputat 422 de meciuri pentru echipele de club, din care 377 în Divizia A, 29 la Charleroi și 16 la Heerenveen, marcând 198 goluri în Divizia A, în 15 sezoane. A jucat 47 de meciuri în cupele europene cu Universitatea Craiova și Dinamo București, marcând de șapte ori. Ultimul meci în Divizia A a avut loc la 14 iunie 1989 Dinamo București - FC Bihor Oradea 5-1.

S-a retras din activitatea de jucător de fotbal în anul 1993, după ce, din 1989, se transferase la echipe din Belgia și Olanda. Cămătaru a înscris la 20 mai 1993 ultimul gol ca fotbalist profesionist în finala Cupei Olandei la fotbal, jucând pentru echipa SC Heerenveen. Acel meci a fost câștigat însă de echipa adversă, Ajax Amsterdam.

Cămătaru a jucat în de 75 meciuri în echipa națională a României, pentru care a înscris 22 de goluri. El a făcut parte din lotul echipei de fotbal a României la turneele finale de la Campionatul European de Fotbal din 1984 și apoi de la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990.

Ladislau Bölöni

2010-11-18T00:39:00.000-08:00

Ladislau Bölöni, întâlnit și cu numele maghiar de László Bölöni (n. 11 martie 1953, Târgu Mureș) este un fost jucător și actual antrenor de fotbal din România.

S-a născut în Târgu Mureș într-o familie de etnici maghiari. A copilărit în orașul Târnăveni. În 1967 a debutat ca fotbalist la echipa Chimica Târnăveni, echipă în care a jucat până în 1969. Timp de 14 ani, între 1970 și 1984, a făcut parte din echipa ASA Târgu Mureș, fiind transferat apoi la Steaua București.

În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României.

A jucat 108 meciuri în echipa națională, pentru care a marcat 25 de goluri. A fost de 23 de ori căpitan al echipei naționale de fotbal a României. Din anul 2000 și până în 2001 a fost antrenor al acestei echipe, cu un bilanț de 13 meciuri jucate, dintre care 8 câștigate, 2 egaluri și 3 meciuri pierdute.

Între 2001 și 2003 a antrenat echipa portugheză Sporting Lisabona. În primul sezon pe banca lui Sporting a reușit să câștige atât Campionatul Portugaliei cât și Cupa Portugaliei. A dus o politică de promovare a jucătorilor tineri și de perspectivă printre care Cristiano Ronaldo, Ricardo Quaresma și Hugo Viana.

Între 2003 și 2006 a antrenat echipa franceză Rennes. Din 2006 conducea AS Monaco, dar după 10 etape a trebuit sǎ plece de la echipǎ, care se afla pe locul 19. Pe data de 6 aprilie 2007 a semnat un contract pe un an și jumǎtate cu echipa Al-Jazeera (EAU), pe care a antrenat-o până în mai 2008.

Pe data de 9 iunie 2008 a semnat un contract cu echipa belgiană Standard Liège. Pe 24 mai 2009 a câștigat Campionatul Belgiei. „Aventura” sa la Standard s-a încheiat în februarie 2010.

În mai 2010 a revenit în Emiratele Arabe Unite, unde a semnat un contract cu Al-Wahda, echipă din Abu Dhabi.

Iuliu Bodola

2010-11-16T00:38:00.000-08:00

Iuliu Bodola (n. 26 februarie 1912, Braşov; d. 12 martie 1993) a fost un fotbalist român, de naţionalitate maghiară, care a jucat în echipa naţională de fotbal a României la campionatele mondiale de fotbal din 1934 (Italia) şi 1938 (Franţa), precum şi pentru echipa naţională de fotbal a Ungariei (1940-1948).

Poziţia preferată: atacant. Pentru o perioadă îndelungată (50 de ani) a fost golgheterul absolut al echipei naţionale de fotbal a României - cu 30 de goluri. Ulterior a fost depăşit doar de Gheorghe Hagi, cu 35 de goluri marcate. Iuliu Bodola a fost golgheter al României în 1939 şi 1940 şi golgheter al Ungariei în 1944.

Silviu Bindea

2010-11-08T00:37:00.000-08:00

Silviu Bindea s-a născut la data de 24 octombrie 1912 în oraşul Blaj (judeţul Alba). A jucat ca extremă dreapta la echipele de fotbal Victoria Cluj şi Ripensia Timişoara.

A jucat în Divizia A în 159 meciuri şi a marcat 88 goluri. Primul meci în Divizia A l-a susţinut la 25 septembrie 1932 (Şoimii Sibiu - Ripensia Timişoara 0-3). A câştigat cu echipa Ripensia Timişoara Cupa României la fotbal în anii 1934 şi 1936, iar Campionatul Naţional în sezoanele 1932/1933, 1934/1935, 1935/1936 şi 1937/1938.

A fost selecţionat în echipa naţională de fotbal a României pentru care a evoluat în 27 meciuri, marcând un număr de 11 goluri. El a făcut parte ca atacant din lotul României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1934 şi 1938.

La Turneul Final al Campionatului Mondial din 1934, desfăşurat în Italia, Silviu Bindea a jucat în singurul meci al ţării noastre, România - Cehoslovacia (1-2). La Turneul Final din 1938 din Franţa, Bindea a jucat doar în primul meci din cele două susţinute de România cu Cuba, meci încheiat cu scorul de 3-3, el fiind autorul a două dintre cele trei goluri (unul dintre ele fiind marcat în prelungiri). Nemulţumit de rezultatul obţinut cu o echipă considerată drept anonimă, antrenorul a schimbat jumătate din echipă, pentru cel de-al doilea meci cu Cuba, păstrând doar cinci jucători din echipa de bază, iar Bindea, deşi marcase două goluri, nu a mai intrat pe teren. Jucând cu echipa de rezerve, selecţionata României a pierdut cu scorul de 2-1 meciul cu Cuba.

Ultimul meci jucat în Divizia A a avut loc la 27 octombrie 1946 (CFR Timişoara - Carmen Bucureşti 0-3). În anul 1948, joacă cu echipa Ripensia Timişoara în Cupa Mitropa, marcând 5 goluri în 4 meciuri.

Ulterior a fost antrenor la CFR Timişoara şi Ştiinţa Timişoara (august 1955 - noiembrie 1956 şi septembrie 1960 - martie 1961). A decedat la data de 6 martie 1992.

Miodrag Belodedici

2010-11-03T00:36:00.000-07:00

Miodrag Belodedici și-a început cariera de fotbalist la echipa Minerul Moldova Nouă, din liga județeană Caraș-Severin. Format de antrenorul Olimp Mateescu, Belodedici a fost transferat în anul 1982 la Luceafărul București. De aici, a fost recrutat la Steaua de către Ion Alecsandrescu, președintele clubului la acea dată. Miodrag Belodedici a evoluat la Steaua până în 1988, cucerind cu acest club patru ediții consecutive ale Campionatului României, Cupa României în 1985, 1987 și 1988, și Cupa Campionilor Europeni, în 1986, după ce a evoluat ca fundaș toate cele 120 de minute ale finalei decise în urma penalty-urilor de departajare. În vara următoare, Belodedici a câștigat cu Steaua și Supercupa Europei, în 1987.[2]

În 1988, Miodrag Belodedici a fugit în Iugoslavia, acest fapt atrăgându-i o condamnare de 10 ani de închisoare în absență pentru trădare din partea regimului comunist. În Iugoslavia, Belodedici a jucat la Steaua Roșie Belgrad. Odată cu căderea regimului comunist din țara sa natală, Belodedici a fost grațiat. În scurt timp, a devenit unul din oamenii de bază ai echipei iugoslave, iar în anul 1991 a câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni, după o finală cu Olympique de Marseille. Și această finală de Cupa Campionilor a fost decisă tot la penalty-uri. La Steaua Roșie Belgrad a evoluat până în 1992. Din 1992 și până în 1994 Belodedici evoluează sub culorile clubului Valencia CF, evoluând în Primera División. În 1994, imediat după Campionatul Mondial din Statele Unite, Belodedici a plecat la Valladolid, club de la care a trecut la Villareal CF, după care a plecat în Mexic, pentru a evolua pentru Atlante. S-a întors în România în anul 1998, și până în 2001 a evoluat din nou la Steaua, echipa la care s-a consacrat. Belodedici a cucerit cu Steaua al cincilea titilu de campion al României, în 2001, și o Cupă a României în 1999. Și-a încheiat cariera de fotbalist la vârsta de 37 de ani.

Gavril Balint

2010-10-30T00:36:00.000-07:00

Gavril Pele Balint (n. 3 ianuarie, 1963, Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud) este un fost fotbalist român, devenit antrenor de fotbal după încheierea carierei de jucător. A fost membru în prima echipă românească de fotbal care a câștigat Cupa Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987), Steaua București. A jucat pentru Echipa națională de fotbal a României în perioada 1982-1992, participând ca jucător la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990, și a participat în calitate de antrenor secund al naționalei la CM din 1994 și 1998. Pentru realizările sale din domeniul sportiv a primit titlul de cetățean de onoare al Municipiului Bistrița[1]. Din 20 ianuarie 2010 este selecționerul echipei naționale de fotbal a Republicii Moldova.[2]

Ilie Balaci

2010-10-24T00:35:00.000-07:00

Ilie Balaci (n. 13 septembrie 1956, Bistreţ, judeţul Dolj), este un fost jucător de fotbal din România şi actual antrenor. Supranumit şi "Minunea blondă", Balaci este unul dintre cei mai mari jucători români de fotbal. Cariera sa de fotbalist se leagă de marile succese obţinute de Universitatea Craiova la începutul anilor 1980. Din păcate, a avut un final prematur de carieră, datorat deselor accidentări. Cea mai gravă dintre ele, care practic a pus punct carierei de fotbalist a lui Balaci, a fost provocată de fundaşul băimărean Vasile Arezanov, într-un meci de campionat, jucat la Baia Mare, la 21 februarie 1984.

Ca antrenor, deşi nu a avut aceleaşi succese ca şi jucător, a avut totuşi performanţe notabile cu echipe din Africa de nord şi zona ţărilor arabe.

Adrian Ilie

2010-10-20T01:30:00.000-07:00

Adrian Bucurel Ilie (n 20 aprilie, 1974 la Craiova) este un fost jucător român de fotbal, atacant, component al echipei naționale de fotbal a României pentru o perioadă de aproximativ 10 ani. În prezent se ocupă cu afaceri, investindu-și câștigurile obținute ca fotbalist în industria turismului. A fost proprietarul echipei Forex Brașov care a evoluat în Liga a II-a.

La nivel de club, Ilie a jucat pentru Electroputere Craiova (1992-93), Steaua București (1993-96), Galatasaray (1996-98), Valencia (1998-2002), Alavés (2002-03), Beşiktaş (2004) și FC Zurich (2004-2005).

În echipa națională de fotbal a României, Ilie a fost selecționat de 55 de ori, înscriind 13 goluri. A jucat la Campionatul European de Fotbal 1996, la Campionatul Mondial de Fotbal 1998, Campionatul European de Fotbal 2000. Fratele lui Ilie, Sabin, este de asemenea un jucător profesionist de fotbal.

Adrian Ilie s-a retras din fotbal după ce a suferit o accidentare la genunchi.

Echipa sa, Forex Brașov a pierdut în 2006 promovarea în divizia superioară împotriva echipei Unirea Urziceni, iar în 2008 s-a retras din toate competițiile.

După numai un an, cu Beşiktaş Istanbul, Ilie a semnat un contract cu FC Zurich, în 2005, dar în anul următor, după eșecul de a recupera de la o leziune la genunchi, Adrian Ilie a anunțat decizia sa de a se retrage din fotbal. Cu toate acestea, în 2009, el a decis să se întoarcă în fotbalul profesionist, fiind aproape să semneze un contract cu formația rusă FC Terek Grozny, dar a picat la testele fizice efectuate.

Ioan Andone

2010-10-18T00:33:00.000-07:00

Ioan Andone (n. 15 martie 1960, Șpălnaca, Alba) este un antrenor român de fotbal, care în prezent pregătește echipa FC Dinamo București. În cariera de jucător, a evoluat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1990 și, printre altele, pentru Dinamo București, fiind unul din jucătorii emblematici ai acestei echipe.

A fost component al clubului Corvinul Hunedoara. Din 1983 s-a transferat la FC Dinamo București. Are la activ un număr de 55 de selecții în prima reprezentativă[2], 255 meciuri în Divizia A și 35 de goluri marcate[2].

Ca antrenor, Andone a pregătit pînă acum Sportul Studențesc (1993-1994, 1996, 2001-2003), Universitatea Cluj (1994-1996), Petrolul Ploiești (1996-1997), Farul Constanța (1998-1999), FC Brașov (1999-2000), FC Bihor Oradea (2000-2001), Dinamo București (2003-2006), Omonia Nicosia (2006-2007), CFR Cluj (2007-2008), Al-Ettifaq (2008-2009), Al-Ahli (2009), ȚSKA Sofia (2010)[2].

Andone a cîștigat pînă acum eventul cu două formații diferite, cu Dinamo (2004) și CFR Cluj (2008), fiind unul dintre puținii antrenori români care au reușit această performanță. În afară de acestea, a mai cîștigat în 2003 și în 2005 Cupa României cu Dinamo București.

La începutul lunii octombrie 2009, cînd Dinamo București l-a concediat pe tehnicianul Dario Bonetti, Ioan Andone a fost dorit de conducătorii clubului în funcția de antrenor, însă nu a putut onora oferta din cauză că se afla sub contract cu clubul Al-Ahli Dubai [3]. În 2010 s-a despărțit însă de Al-Ahli pentru a prelua conducerea echipei bulgare ȚSKA Sofia[4]. După doar două luni, tehnicianul român a părăsit formația sofiotă[5] și a ales să pregătească pe Rapid București[6]. Rapid ratează însă cupele europene pentru al doilea an consecutiv[7] și astfel Andone alege să se despartă de giuleșteni și să accepte oferta venită de la Dinamo cu care semnează un contract pentru două sezoane[8].

Romeo Surdu

2010-10-09T00:33:00.000-07:00

Și-a început cariera de fotbalist la Romacril Râșnov la vârsta de 6 ani, pe postul de atacant. La vârsta de 14 ani se transferă la FC Brașov.

După un juniorat excepțional la FC Brașov alături de antrenorii Adrian Szabo, Emil Borgovan, Panache, Adrian Hârlab și Nae Pescaru, a câștigat titlul de campion național de juniori A și B în anii 2001 și 2003.

A debutat la vârsta de 17 ani în Divizia A la FC Brașov pe 3 noiembrie 2001 în meciul Ceahlăul Piatra Neamț-FC Brașov 1-0.

A fost inclus în loturile naționale de juniori și tineret ale României (a câștigat o Cupă Balcanică la Bacău alături de echipa națională de juniori a României în anul 2002).

Marius Niculae

2010-10-02T00:32:00.000-07:00

Marius Niculae (n. 16 mai 1981, București) este un fotbalist român, care joacă la clubul FC Dinamo București fiind și un component al echipei naționale de fotbal a României.

Adrian Mutu

2010-09-29T00:31:00.000-07:00

FC Argeș Pitești (1996-1998)

Mutu și-a început cariera profesionistă de fotbalist la FC Argeș Pitești, unde a marcat 11 goluri în 41 de jocuri, până a fost vândut pe 600.000 € (760.000$) la Dinamo București.
[modifică] Dinamo București (1998-1999)

Perfomanțele imense ale lui Mutu au început să se vadă cu ajungerea la Dinamo. A înscris 26 de goluri în 37 de jocuri, având un rol foarte important la câștigarea campionatului și a cupei României de către Dinamo, dar în retur, a fost transferat la Inter.
[modifică] Internazionale Milano (1999-2000)

După ce a fost transferat la Inter, pentru 1.200.000 € (1.500.000$), Mutu n-a reușit să se impună în Serie A, unde a jucat doar 10 meciuri și n-a marcat deloc. Însă în Cupa Italiei a jucat 4 meciuri, marcând 2 goluri. Apoi a fost transferat la Hellas Verona pentru 4.000.000 € (5.100.000$).
[modifică] Hellas Verona (2000-2002)

Pentru Verona Mutu a marcat 17 goluri în 62 de meciuri, un golaveraj de care Parma a fost impresionată și a plătit pentru el 10.000.000 € (12.700.000$).
[modifică] AC Parma (2002-2003)

Sezonul lui Mutu la AC Parma a fost cel mai prolific din cariera lui în Serie A. A marcat 18 goluri în 31 de meciuri în Serie A, ajutând-o pe Parma să se califice în Cupa UEFA. Mutu a fost considerat cel mai bun jucător al Parmei din sezonul 2002-2003, încât i s-a acordat titlul de căpitan în sezonul următor. Totuși, n-a ajuns căpitan, fiindcă a fost achiziționat de noul patron al echipei Chelsea Londra, la vremea aceea, Roman Abramovici, pe 15.800.000 £ (28.900.000$).
[modifică] Chelsea Londra (2003-2004)

Cele 3 goluri marcate în 4 meciuri, incluzând victoria 4-2 cu rivalii din Londra, Tottenham Hotspur, prevesteau un sezon prolific pentru Adrian Mutu, însă golurile s-au mai rărit spre finalul sezonului. Sosirea lui Jose Mourinho la Chelsea a adus certuri între ei, acuzându-se reciproc de minciuni. În septembrie 2004, a fost găsit pozitiv cu cocaină la un test anti-dopping. A fost concediat de club și suspendat 7 luni, de la data de 29 octombrie 2004 până în 18 mai 2005, și amendat cu 20.000 £ de către Federația Engleză de Fotbal.
[modifică] Juventus Torino (2005-2006)

Mutu a semnat un contract pe 5 ani cu gruparea torineză, Juventus, pe 12 ianuarie 2005, când încă era suspendat, neputând să joace în primele cinci luni de contract. Și-a făcut prima dată apariția în minutul 57 la ultimul meci de campionat al lui Juve, 4-2 cu Cagliari Calcio. Din sezonul 2005-2006, a început ca rezervă, dar perfomanțele sale (7 goluri în 20 meciuri cu Juventus și 5 goluri în 5 meciuri cu România) l-au propulsat spre primul 11. Clubul Juventus a fost însă retrogradat în 2006 din cauza scandalului Calciopoli și, ca și mulți dintre jucătorii clubului torinez, Mutu a plecat de la club.
[modifică] ACF Fiorentina (2006-prezent)
Adrian Mutu jucând pentru Fiorentina

La 8 iulie 2006, echipa din Florența a anunțat că a semnat contractul cu Mutu, pentru suma de 8.000.000 €. În 17 meciuri a marcat 10 goluri și este pe locul trei al clasamentului de golgeteri în Serie A, dupa Totti și Spines. Adrian Mutu se simte foarte bine la Fiorentina și nu și-ar dori sa plece.

Este ales cel mai bun jucatori din Serie A in sezonul 2006/2007 si primeste oferte de la Real Madrid si alte mari echipe. Cu toate acestea, decide sa ramana la gruparea "Viola". In sezonul 2007/2008 reuseste sa fie cel mai prolific atacant roman inscriind 17 goluri in acest sezon.Devine cel mai bun stranier din serie A.

Pe data de 28 ianuarie 2010, a fost depistat pozitiv cu sibutramină la un control anti-doping[1], și a primit o suspendare de nouă luni, urmând să poată juca din nou un meci oficial la finalul lunii octombrie[2].
[modifică] Cariera de internațional

Din 2000, de la meciul de debut cu Grecia, Mutu a jucat pentru România 67 meciuri și a marcat 29 goluri. Cel mai important turneu internațional la care a evoluat Mutu a fost Campionatul European de Fotbal 2008, unde a marcat singurul gol al naționalei române în meciul contra Italiei, dar a și ratat un penalty în ultimele 10 minute ale aceluiași meci.

Ionuț Mazilu

2010-09-22T00:31:00.000-07:00

Ionuț Costinel Mazilu (n. 9 februarie 1982, com. Gemenele, jud. Brăila) este un jucător român de fotbal, în prezent sub contract cu Dnepr Dnepropetrovsk și împrumutat la Arsenal Kiev.

Mazilu a început cariera la Sportul Studentesc în 1999. A debutat în Divizia A pentru Sportul Studențesc la data de 3 august 2001 în meciul Sportul Studențesc – Petrolul Ploiești, meci încheiat cu victoria gazdelor cu 3-0. În sezonul 2005-06, el a fost cel mai important marcator din România Liga I 22 goluri.

Următorul sezon, s-a transferat la Rapid București, unde a jucat timp de doi ani 34 de jocuri și a marcat 18 goluri.

La 12 ianuarie, 2008, Mazilu a fost transferat in Ucraina la clubul Dnepr Dnepropetrovsk din Vîșcea Liha, pentru o sumã de 4 milioane de euro, cea mai mare sumă de transfer primită pe transferul unui jucător român la momentul respectiv. El nu reușește să aibă un impact major și a fost împrumutat la FC Arsenal Kiev.[1]

Nicolae Dică

2010-09-12T00:30:00.000-07:00

Înainte de transferul din 2004 la gruparea din Ghencea, Dică a evoluat pentru Dacia Pitești în perioada 1998–2000 și FC Argeș Pitești în sezoanele 2000–2004. Steaua a plătit suma de 250.000 Euro pentru achiziționarea sa.

Debutul lui Dică în Divizia A a avut loc pe 12 august 2000 într-o victorie a echipei FC Argeș Pitești împotriva lui Gaz Metan Mediaș cu scorul de 2–1. Șase ani mai târziu, pe 22 decembrie 2006, ziarul Gazeta Sporturilor îi acordă distincția pentru Jucătorul român al anului 2006, Dică devansându-i astfel pe Adrian Mutu și Cristian Chivu.

Una dintre cele mai memorabile evoluții ale lui Dică a avut loc în cadrul partidei de debut a grupelor sezonului 2006-2007 de Liga Campionilor împotriva clubului ucrainean Dinamo Kiev, meci în care piteșteanul a marcat de două ori, prima oară din lovitură liberă, iar mai apoi lobându-l pe Alexandr Șovkovski. Avea să încheie sezonul european cu 4 reușite și o pasă de gol în 6 meciuri jucate, într-o grupă în care, pe lângă ucraineni, Steaua a întâlnit și alte două echipe mari, Real Madrid și Olympique Lyon.

Accidentarea din minutul 30 în cadrul meciului amical disputat împotriva echipei de tineret a Sienei pe 17 ianuarie 2007 a fost prima suferită de când piteșteanul evolua în tricoul roșu-albastru. Pe 22 ianuarie a fost supus unei intervenții chirurgicale la genunchiul drept, în urma căreia i-a fost reconstruit ligamentul încrucișat anterior. Perioada dificilă avea să se agraveze odată cu decesul tatălui său în luna martie din cauza cancerului.

Revenirea s-a produs cinci luni mai târziu, chiar de ziua sa, în meciul disputat pe teren propriu împotriva echipei Ceahlăul Piatra Neamț, contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I, acesta fiind primul său joc oficial în 2007. În minutul 69, la scorul de 2-0 pentru Steaua, Dică a fost trimis la încălzire, momentul fiind salutat cu urale de suporterii steliști. Introdus pe teren în minutul 83, piteșteanul a preluat banderola de căpitan de la Sorin Paraschiv[1].

Forma bună aduce interesul portughezilor de la Benfica Lisabona pentru serviciile mijlocașului român, interes devenit evident odată cu participarea în tribune a tehnicianului Jose Antonio Camacho la amicalul disputat de naționala de fotbal a României împotriva Turciei în care Dică a marcat. Deși suma vehiculată a fost de 5 milioane Euro, transferul nu s-a materializat.

Pe 30 august Dică a declarat că fără sprijinul soției și a copilului său nu ar fi reușit să depășească „cea mai neagră perioadă a vieții”[2].

În iunie 2008, după Campionatul European din Austria și Elveția, Dică s-a transferat de la Steaua la echipa de club Calcio Catania din prima ligă italiană.[3]

În vara anului 2009, a fost împrumutat la echipa greacă Iraklis Salonic, al cărei antrenor era Oleg Protasov.

Din ianuarie 2010 a evoluat la CFR Cluj, tot sub formă de împrumut de la Catania, cu drept de cumpărare în vara anului 2010. Clujenii nu și-au exercitat acest drept, iar în iulie 2010 a revenit la gruparea italiană. Nici aici nu a rămas, fiind împrumutat în Turcia, la Manisaspor.

Adrian Iencsi

2010-09-10T01:32:00.000-07:00

Adrian Iencsi s-a născut pe 15 martie, 1975 la Piatra Neamț. A început să practice fotbalul la centrul de copii și juniori ai clubului din localitate. Îsi face debutul în Divizia A la data de 16 martie 1994, în meciul dintre Inter Sibiu și FC Ceahlăul. Joacă doi ani pentru FC Ceahlăul după care este împrumutat la Cetatea Tg. Neamț pentru un sezon. După revenirea la echipa din orașul natal, evoluțiile sale au fost foarte bune, atrăgând atenția cluburilor puternice din București.

În sezonul 1996-1997 se transferă la Rapid București, echipă la care va juca pentru 7 sezoane, timp în care va ajunge căpitan și în care este convocat la echipa națională de fotbal a României. Devine de două ori campion și câștigă două cupe la Rapid, iar în 2004 este cumpărat de Spartak Moscova.

Revine în campionatul intern la începutul anului 2007, după ce a fost refuzat de echipa engleză Leeds United, alegând să semneze un contract cu fosta sa echipă - Ceahlăul Piatra Neamț.

În sezonul 2007-2008 a evoluat la echipa cipriotă Apollon Limasol, după care s-a transferat în Austria, la echipa Kapfenberger SV.[1]

Din returul sezonului 2008-2009 a devenit jucător-antrenor secund la Rapid București, poziție pe care a ocupat-o până în vara anului 2010.

Ionel Dănciulescu

2010-09-05T00:30:00.000-07:00

Ionel Daniel Dănciulescu (n. 6 decembrie 1976, Slatina, Olt, România) este un jucător român de fotbal legitimat la FC Dinamo București. El a înscris în total 188 de goluri, aflându-se pe poziția a 4-a în clasamentul golgheterilor din toate timpurile în Liga I.

Considerat unul dintre cei mai valoroși atacanți din istoria Ligii I, Dănciulescu și-a început cariera de jucător profesionist la Electroputere Craiova, pentru care a jucat în perioada 1993 - 1995, marcând 8 goluri în 31 de meciuri. În 1995, Dinamo București l-a transferat, jucând la echipa din Șoseaua din Ștefan cel Mare vreme de doi ani, până în 1997, când a fost adus la Altay Izmir, Turcia.

În Turcia a rezistat doar jumătate de sezon, revenind în țară la Steaua București, marea rivală a lui Dinamo. A marcat 53 de goluri în 129 de meciuri pentru "roș-albaștrii" , reușind să câștige și de două ori campionatul României (1997-1998;200-2001).

În 2002 a revenit la Dinamo, dar din cauza performanțelor realizate la Steaua, a fost contestat vehement de fanii "câinilor". În ciuda acestui lucru a devenit, odată cu trecerea timpului, unul dintre cei mai valoroși și importanti jucători de la Dinamo. A câștigat trei campionate și două Cupe ale României cu alb-roșii, devenind unul dintre cei mai iubiți jucatori ai dinamoviștilor. În iunie 2009, a revenit și la naționala României, odată cu venirea lui Răzvan Lucescu ca selecționer. A jucat în meciul cu Lituania, câștigat de naționala României cu scorul de 1-0 în deplasare.

La 31 august 2009 a părăsit echipa Dinamo București și a semnat un contract pentru un sezon cu posibilitate de prelungire, cu echipa spaniolă din Segunda Division, Hércules Alicante. În iulie 2010, după ce i-a fost reziliat contractul cu formația spaniolă Hercules Alicante, a revenit la Dinamo București.

Andrei Cristea

2010-09-01T00:29:00.000-07:00

Andrei Cristea (n. 10 mai 1984, Bacău) este un fotbalist român, care în prezent joacă pentru Dinamo București. A fost golgheterul sezonului 2009-2010 al Ligii I cu 16 goluri. Este un atacant cunoscut pentru ritmul său.

Cristea a început fotbalul în orașul său de origine și a debutat în Divizia A în 2001, pentru clubul local FCM Bacău. S-a transferat la Steaua în 2004 la prețul de peste un milion de dolari. Cu toate acestea, Cristea nu a reușit să câștige un loc în prima echipă, în ciuda reușitei a două goluri în Cupa UEFA, sezonul 2004-2005, împotriva Valenciei. În 2006 a fost transferat la FC Timișoara.

După ce nu a impresionat la Timișoara, a fost împrumutat la FC Politehnica Iași pentru cea de-a doua parte a sezonului 2007-08, unde a contribuit la salvarea de la retrogradare a echipei.

Cristea a jucat de opt ori pentru echipa națională de fotbal a României.

Gheorghe Bucur

2010-08-30T00:28:00.000-07:00

Gheorghe Bucur (cunoscut mai mult sub numele de Gigel Bucur) (n. 8 aprilie 1980, București) este un jucător român de fotbal, care în prezent joacă pe postul de atacant la clubul Kuban Krasnodar.

Este un jucător mic de statură, dar are avantajul vitezei. Și-a început cariera la Sportul Studențesc pentru care a jucat 169 de meciuri și a marcat 76 de goluri, ajungând și golgheter al Ligii 1. În sezonul 2004/2005 a terminat la egalitate cu Claudiu Niculescu în cursa pentru titlul de golgheter al Ligii 1. Iar în sezonul 2008-2009 a ieșit din nou golgheter al Ligii 1, de această dată în tricoul lui FC Timișoara.

A jucat 18 meciuri și a marcat 4 goluri pentru echipa națională de fotbal a României.

Nicolae Kovács

2010-08-27T01:38:00.000-07:00

Nicolae Kovács, născut Miklos Kovács, (n. 23 decembrie 1911, Ekés, azi Plugova, Caraş-Severin - d. 7 iulie 1977, Timişoara) a fost un fotbalist român de etnie maghiară, fratele lui Pisti Kovács. A evoluat pentru Echipa naţională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1930 (Uruguay), 1934 (Italia) şi 1938 (Franţa) şi pentru echipa naţională de fotbal a Ungariei în anul 1941.

În presa sportivă din România a fost numit şi Kovács I.

Dacian Varga

2010-08-25T00:28:00.000-07:00

Dacian Șerban Varga (n. 15 octombrie 1984 în Petroșani, Hunedoara) este un jucător de fotbal care evoluează la echipa Sportul Studențesc. Este fiul lui Ioan Varga, un fost jucător al celor de la Dinamo București.

În februarie 2010 a făcut parte dintr-un transfer controversat, alături de Tiberiu Bălan, cei doi fiind împrumutați de Sportul Studențesc la Rapid III București, echipa satelit a lui Rapid București care evolua în Liga a IV-a. Înțelegerea a fost făcută astfel deoarece echipa întâi a clubului Rapid, care evolua în Liga I, nu mai putea face transferuri, perioada de „mercato” fiind încheiată. Dar cei doi nu aveau drept de joc decât la Liga a IV-a, astfel că primul (și singurul) meci în care Varga și Bălan au fost folosiți la Rapid a fost pierdut la „masa verde” în fața echipei FC Timișoara[1].

Michael Klein

2010-08-22T01:37:00.000-07:00

Michael Klein, cunoscut și ca Mischa Klein, (n. 10 octombrie 1959, Amnaș - d. 2 februarie 1993, Krefeld, Renania de Nord-Westfalia) a fost un fotbalist român de etnie germană. A jucat la echipele de club Corvinul Hunedoara, Dinamo București și KFC Uerdingen 05. În septembrie 1981 a debutat în echipa națională de fotbal a României, pentru care a jucat în 90 de partide și a marcat 5 goluri. Ultima dată a jucat în echipa națională a României în noiembrie 1991.

După cum ne relatează și Eugen Evu, un binecunoscut scriitor și poet al Hunedoarei, într-adevăr Michael Klein a fost cel mai bun căpitan al Corvinului și apoi al Naționalei. A avut un contract rar pe acea vreme, în Germania occidentală, el fiind român-neamț, însă desigur meritul lui fiind marale talent, calitățile lui. Eforturile uriașe din teren l-au costat un infarct și moartea la o vârstă în plină vigoare. A murit în teren, aidoma unui toreador în arenă! Zeul fotbal și-a smuls sacrificiul? Regăsim aici mecanismul mitologic popular… Așa, în felul ei enigmatic, viața a pecetluit un mare simbol, și așa Michael Klein – peiorativ zicând, revine în viața unei cetăți în care într-adevăr, furnalele au fost stinse, însă Flacăra nu.[1]

Stadionul echipei Corvinul Hunedoara poartă astăzi în memoria lui Michael Klein numele său, iar un bust de comemorare din bronz din centrul orașului ne va aduce aminte veșnic de mult îndrăgitul Mișu.

Ștefan Iovan

2010-08-19T01:36:00.000-07:00

Ștefan Iovan (n 23 august 1960 la Moțăței, Dolj) este un fost jucător de fotbal, câștigător al Cupei Europei cu Steaua București în 1986, în acel moment fiind căpitanul echipei. În prezent el este antrenor asistent la echipa națională a României.

Iovan a debutat la CSM Reșița în 1977, de unde a plecat la Luceafărul București, un an mai târziu. Luceafărul era o echipă formată de Federația Română de Fotbal pentru a aduna tinere speranțe din fotbalul românesc, dar care nu juca într-o ligă. S-a întors la Reșița în 1979. În iarna anului 1981 s-a transferat la Steaua București unde a jucat 10 ani, până în 1991.

În 1991 s-a alăturat clubului englez de fotbal Brighton & Hove Albion, dar s-a întors la Steaua București în 1992 pentru jumătate de sezon, după care a plecat la Rapid București, iar mai apoi la Electroputere Craiova în 1995. Ultimul său sezon de jucător profesionist de fotbal a fost 1996 - 97 la CSM Reșița.

Iovan a jucat în total de 365 de ori în Divizia A unde a înscris 20 de goluri. A câștigat campionatul de 5 ori și Cupa României de patru ori.

În 1986, Iovan a câștigat cu Steaua București Cupa Campionilor Europeni, fiind căpitanul echipei în finala de la Sevilla, iar în 1987 a câștigat Supercupa Europei și a disputat Cupa Intercontinentală.

Pentru echipa reprezentativă a României, Iovan a jucat de 35 de ori și a înscris 3 goluri. A evoluat de asemenea de 12 ori pentru echipa României sub 21 de ani.

În sezonul 2002 - 03 el a ajutat la antrenarea Stelei pentru meciurile din Divizia A.

Mihai Roman

2010-08-18T00:27:00.000-07:00

Roman și-a început cariera abia la vârsta de 17 ani, mai târziu decât vârsta obișnuită a unui jucător de fotbal. A debutat la echipa din orașul său natal, Cetatea Suceava. În 2007 a fost adus la FC Brașov la cererea lui Răzvan Lucescu. Înainte de a semna cu echipa brașoveană, de Roman s-au mai interesat FC Vaslui și Oțelul Galați din Liga I.

La Brașov a făcut parte din lotul care în 2008 a obținut promovarea în primul eșalon. În 2009, odată cu instalarea lui Răzvan Lucescu în funcția de selecționer al echipei naționale a României, Roman a făcut și el pasul spre prima reprezentativă. În sezonul 2009-2010 a fost desemnat cel mai bun mijlocaș de bandă dreaptă din Liga I.

Vara lui 2010 a adus transferul lui Mihai Roman la Rapid București, unde ajunsese în prealabil președintele clubului brașovean, Dinu Gheorghe.

Anghel Iordănescu

2010-08-15T01:35:00.000-07:00

De la 12 ani când s-a legitimat a jucat numai la Steaua, unde a debutat în 1968 în Divizia A. A câștigat campionatul național cu Steaua în '75-'76, '77-'78 și Cupa României în '69-'70, '70-'71, '75-'76, '78-'79. Are 64 de selecții în echipa națională unde a înscris 26 de goluri. A făcut parte din echipa naționala calificată în sferturile C.E. - 1972. În Divizia A a avut 317 prezențe și a marcat 156 de goluri. A ocupat locul 3 în 1976 și locul 2 în 1980 în clasamentul celor mai buni fotbaliști ai țării. Din 1984 a activat la echipa OFI Crete din insula Creta - Grecia.

A debutat ca antrenor la Steaua București, în 1985, ca secund al lui Emeric Jenei. În această calitate, dar și ca jucător, și-a adus contribuția la câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986. În 1987 conduce Steaua la câștigarea Supercupei Europei. Între 1987-1989 este antrenor principal la Steaua. Câștiga în această perioadă trei Cupe ale României și trei titluri de campioană. A fost antrenor principal în ediția '88-'89 când Steaua a jucat finala Cupei Campionilor Europei (0-4 cu AC Milan). Între '90-'92 a antrenat în Cipru, pe Anorthosis Famagusta, cu care a participat în Cupa UEFA. În '92-'93 revine ca antrenor principal în Ghencea și readuce titlul după patru ani.

Pe 8 septembrie 1993 a fost numit antrenorul echipei naționale. S-a calificat la două turnee finale ale Campionatului Mondial (1994 și 1998) și la unul al Campionatului European din 1996. În august 1998 pleacă de la națională și antrenează alte echipe naționale și echipe de club străine, inclusiv în Arabia Saudită. În ianuarie 2002 redevine antrenor principal la echipa națională.

La data de 5 septembrie 1994, colonelul Anghel Iordănescu din Ministerul Apărării Naționale a fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea). [1] A fost trecut în rezervă cu acest grad la data de 15 iulie 1998 [2].

Bănel Nicoliță

2010-08-11T23:30:00.000-07:00

A jucat pentru Steaua București în grupele UEFA Champions League, contabilizând 15 meciuri în această competiție.

Poartă tricoul cu numărul 16 și a debutat în Divizia A la 30 iulie 2004, în meciul CFR Cluj - Poli AEK Timișoara, încheiat cu scorul de 2-1. Nicoliță a fost selecționat în echipa națională a României unde poartă de asemenea tricoul cu numărul 16. S-a remarcat în turneul din SUA, din 2006. Este unul dintre cei mai iubiți jucători de la Steaua, fiind preferat de toți antrenorii care au fost pe banca Stelei datorită vitezei și volumului de efort pe care îl depune în joc.[necesită citare] După evoluțiile bune din Cupa UEFA dar mai ales din meciul cu Betis Sevilla, a atras atenția mai multor echipe printre care și Betis Sevilla.

Bănel Nicoliță a declarat că nu a dormit 48 de ore după autogolul de pe Bernabeu din meciul cu Real Madrid în Champions League.[necesită citare]

Poate evolua atât atacant (mai rar), cât și mijlocaș (preferabil dreapta, dar și stânga) sau fundaș dreapta.

Pe data de 25 martie 2008 a fost decorat de președintele Traian Băsescu cu medalia "Meritul Sportiv" clasa a II-a.

Fratele lui Bănel, Stelică Nicoliță, este un jucător profesionist de fotbal care joacă pentru CS Chimia Brazi.[1]

Bogdan Lobonț

2010-08-11T23:23:00.001-07:00

A început cariera profesionistă de fotbalist la FC Corvinul Hunedoara, unde a rămas până 1997, când a semnat pentru Rapid București. A avut succes la Rapid, iar în 2000 a ajuns la Ajax. La început a fost greu pentru Lobonț, care n-a reușit sǎ aibǎ un loc stabil în echipǎ și în 2002 a fost împrumutat pentru un an de Dinamo București, unde a jucat 22 de meciuri.

Când s-a întors la Ajax a devenit primul portar pentru echipǎ până în 2005, pierzând apoi locul de titular și jucând rareori. A fost transferat la Fiorentina în ianuarie 2006, jucând în locul portarului Sebastien Frey, care era accidentat.

În data de 31 august 2009, ultima zi de transferuri în campionatele europene, Bogdan Lobonț a fost împrumutat de către Dinamo București la clubul italian AS Roma, vreme de un sezon, însă a prins rar poarta italienilor. Totuși, în vara anului 2010, romanii au decis să-l cumpere definitiv pe Lobonț, în schimbul căruia au plătit 800.000 de euro.

Cristian Chivu

2010-07-11T23:24:00.000-07:00

CSM Reșița

Chivu și-a început cariera profesionistă de fotbalist la echipa CSM Reșița și a fost antrenat pentru o perioadă chiar de tatăl său, Mircea Chivu, decedat când Cristian avea numai 17 ani. A debutat pentru CSM Reșița în Divizia A pe 30 august 1997 într-un meci câștigat împotriva echipei Universitatea Cluj.
[modifică] Universitatea Craiova

În vara anului 1998 s-a transferat la Universitatea Craiova, unde a ajuns la doar două luni de la moartea tatălui său, fiind convins de fostul mare fotbalist Ilie Balaci, care fusese coleg și prieten cu Mircea Chivu. Înainte de intervenția lui Ilie Balaci, juniorul Chivu a fost foarte aproape de a semna cu Steaua București, în cele din urmă, chiar dacă a petrecut numai un sezon în tricoul alb-albastru, transferul în Oltenia a fost o alegere inspirată pentru viitorul său fotbalistic.
[modifică] Ajax Amsterdam

Vara anului 1999 a oferit atât iubitorilor de fotbal cât și tânărului fundaș o surpriză de proporții, transferul în străinătate, la celebra echipă Ajax Amsterdam. Începutul a fost mai greu pentru Cristi, el încasând mai multe cartonașe roșii în primele partide oficiale disputate pentru olandezi, dar el a dovedit că este un fotbalist valoros și după numai două sezoane, la doar 20 ani a fost desemnat căpitanul echipei. De asemenea la Ajax Amsterdam a câștigat și primele trofee importante din cariera sa, atât alături de echipa sa, cât și în plan individual.
[modifică] AS Roma

Urmărit de marile cluburile europene, căpitanul din acea vreme a lui Ajax Amsterdam se transferă la AS Roma în vara anului 2003, unde și-a confirmat renumele internațional de fundaș valoros. A impresionat încă de la debut, reușind să și marcheze un gol la prima partidă disputată în Serie A pe 14 septembrie 2003, într-un meci câștigat cu 5-0 împotriva echipei Brescia Calcio. La AS Roma petrece 4 ani, unde reușește să câștige un singur trofeu, iar în urma unor probleme financiare întâmpinate de clubul roman, Chivu înțelege că a venit momentul despărțirii, urmând a-și da șansa de a evolua la o echipă mult mai puternică, cât și să-și ajute clubul aflat într-o situație delicată din punct de vedere financiar.
[modifică] Internazionale Milano

Dorit de cluburi precum Chelsea FC, FC Barcelona, Internazionale Milano și aflat în tratative avansate cu Real Madrid, fundașul român decide, în cele din urmă, să rămână în Serie A, dar nu și la AS Roma și se transferă în vara anului 2007 la Internazionale Milano, unde a reușit să se impună și datorită polivalenței sale, el reușind să acopere cu succes posturile de fundaș stânga, fundaș central, mijlocaș la închidere și mai rar postul de mijlocaș stânga. Încă din primul sezon în tricoul Interului, a reușit ceea ce își dorea de când era la AS Roma, câștigarea campionatului italian. În 2010, Chivu, alături de Inter Milano, a reușit o triplă istorică, obținând titlul de campion și Cupa Italiei, precum și trofeul Ligii Campionilor. Astfel, Chivu a devenit doar al doilea jucător român care triumfă în această competiție după Florin Răducioiu în 1994, cu cealaltă echipă a orașului lombard, AC Milan.

Vasile Maftei

2010-06-11T23:24:00.000-07:00

Vasile Maftei (n. 1 ianuarie 1981) este un jucător de fobal român în prezent legitimat la Unirea Urziceni.

A început fotbalul la vârsta de 6 ani. Primul post pe care a jucat a fost cel de mijlocaș ofensiv. A fost adus la Rapid de Mircea Lucescu.

Vasile Maftei are o personalitate foarte puternică și este căpitan de drept al Rapidului, atît pe teren cît și în afara lui. Fundaș care asigură liniștea în defensiva "alb-vișiniilor" și un bun coordonator de joc.[necesită citare] Caracter puternic, Maftei este primul care ia partea coechipierilor când rezultatele Rapidului sunt contestate de către fani.[necesită citare] Este un pasionat de sporturi, iarna preferând să-și pună patinele în picioare și să își încerce talentul și pe gheață.[necesită citare]

În iulie 2009 s-a transferat, după aproape 10 ani petrecuți la Rapid București, la Unirea Urziceni, campioana României în sezonul 2008/2009, el urmând să participe în grupele Ligii Campionilor cu formația antrenată de Dan Petrescu.[1]

Mihai Mircea Neșu

2010-05-11T23:25:00.000-07:00

Mihai Mircea Neșu (născut la 19 februarie 1983, Oradea, România) este un jucător de fotbal care a jucat o mare parte din cariera sa pentru Steaua București. Joacă pe postul de fundaș stânga și uneori extremă stângă. Neșu are jucate 86 de meciuri în Liga I, un gol marcat și 6 selecții în echipa națională. În 2008 acesta s-a transferat la echipa olandeză FC Utrecht unde a jucat titular în toate meciurile din tur și a primit distincția de „cel mai bun fundaș stânga din Eredivisie” în fața unor nume precum Giovanni Van Bronckhorst, Sebastian Pocognoli sau Urby Emanuelson.

Tibor Selymes

2010-04-18T11:59:00.000-07:00

Tibor Selymes (n. 14 mai 1970, Bălan, Harghita) este un fotbalist român de etnie maghiară, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1994 și 1998. Este nepotul fotbalistului Nicolae (Miklos) Selymes (n. 11 martie 1940), care a jucat pentru Steagul Roșu Brașov și Dinamo București în 99 de meciuri din Divizia A, în care a marcat 15 goluri.

Răzvan Raț

2010-04-11T23:25:00.000-07:00

Răzvan Dincă Raț (născut la 26 mai 1981 la Piatra Olt, Olt) este un jucător de fotbal care evoluează în prezent la echipa FC Șahtior Donețk din Ucraina și este titular al postului de fundaș stânga la echipa națională de fotbal a României.

Răzvan Raț, fost junior al clubului Universitatea Craiova, în anul 1998 este remarcat de Mircea Lucescu, care în acea perioadă fiind antrenor la Rapid București, îi propune tânărului fotbalist să semneze cu echipa giuleșteană. Doi ani mai târziu, în anul 2000, este împrumutat pentru un sezon la formația FCM Bacău, iar după acest împrumut revine în Giulești.

În anul 2003 este remarcat de clubul FC Șahtior Donețk, din Ucraina, club la care activează și în acest moment, fiind antrenat de românul Mircea Lucescu.

Răzvan Raț, are în palmares 5 campionate câștigate (2 cu Rapid București, 3 cu FC Șahtior Donețk), 3 Cupe (1 cu Rapid București, 2 cu FC Șahtior Donețk), 3 Supercupe (1 cu Rapid București, 2 cu FC Șahtior Donețk) și de asemenea este câștigătorul ultimei ediții a Cupei UEFA cu FC Șahtior Donețk, finală câștigată la Istanbul, în Turcia, de echipa sa cu scorul 2-1 după prelungiri, 1-1 după 90 minute, în fața echipei Werder Bremen din Germania, intrând într-un club restrâns de jucători români din care mai fac parte Gheorghe Hagi sau Gheorghe Popescu ce au reușit să câștige Cupa UEFA.

Gabriel Tamaș

2010-03-11T23:26:00.000-08:00

Tamaș și-a început cariera în orașul său natal, Brașov, fiind transferat în 2002 la Dinamo București. Un an mai târziu a ajuns în Turcia, la Galatasaray.

În ianuarie 2004 a fost cumpărat de Spartak Moscova pentru 2,2 milioane de euro, dar în vara aceluiași an a fost împrumutat la Dinamo unde a petrecut un sezon și jumătate.

În 2006 a ajuns în Spania, la Celta Vigo, dar ulterior retrogradării echipei în Segunda Division, s-a transferat în Franța, la AJ Auxerre. După un an petrecut aici, a revenit la Dinamo București din nou sub formă de împrumut. În februarie 2009 a fost trimis la echipa a doua a bucureștenilor după ce s-a prezentat sub influența alcoolului la un antrenament. [1]

În iulie 2009 și-a prelungit împrumutul cu Dinamo, fiind și desemnat căpitan al echipei. Din ianuarie 2010 evoluează în Anglia, la West Bromwich Albion, unde inițial a jucat sub formă de împrumut de la Auxerre. În mai 2010, clubul englez, proaspăt promovat în Premier League, a anunțat că l-a cumpărat definitiv pe fundașul român[2].

George Florescu

2010-02-11T23:26:00.000-08:00

George Florescu (n. 21 mai 1984 la Cluj-Napoca) este un jucător român de fotbal care evoluează la echipa rusă Alania Vladikavkaz. Pe 3 martie 2010 și-a făcut debutul la echipa națională de fotbal a României, într-un meci amical împotriva Israelului. La data de 5 iunie 2010 a înscris primul său gol la națională, într-o partidă de pregătire contra Hondurasului.

Gabriel Mureșan

2010-01-11T23:27:00.000-08:00

A jucat pentru CFR Cluj în grupele UEFA Champions League 2008-09, contabilizând 6 meciuri în această competiție.

A fost selecționat prima oară în anul 2007 la echipa națională de fotbal a României într-un meci de calificare la turneul Euro 2008 împotriva Sloveniei.

În urma evoluțiilor foarte bune pentru CFR Cluj în toamna anului 2008 în Liga 1 și UEFA Champions League a fost selecționat la echipa națională în vederea participării la meciul de calificare pentru Cupa Mondială împotriva Franței care s-a disputat pe 11 octombrie 2008.

Mirel Rădoi

2009-12-11T23:31:00.000-08:00

Mirel Rădoi a început să joace fotbal la vârsta de 8 ani; la început pe postul de portar, apoi ca fundaș, iar în prezent joacă în centrul liniei mediene a Stelei. Prima echipă din cariera sa a fost FC Turnu-Severin, din orașul natal. Aici a fost remarcat de antrenorul de atunci al echipei Extensiv Craiova, Sorin Cârțu—care, impresionat de calitățile lui, l-a adus la Craiova, plătind atunci banii de transfer, 6.000 de dolari, din propriul buzunar.[1] Încă de atunci, Cârțu îl vedea ca pe un mare talent,[2] deși la vremea aceea nimeni nu-i dădea atenție. Rădoi a fost remarcat, după numai cinci luni, de fratele antrenorului de atunci al echipei Steaua. Deși Extensiv Craiova a retrogradat în Divizia C în acel sezon, Rădoi a ajuns la Steaua sub comanda lui Victor Pițurcă.

Despre prima lui zi în vestiarul campioanei, Rădoi spunea că „a fost un șoc în sensul pozitiv. M-am trezit în vestiar cu Baciu, Miu, Belodedici, jucători pe care îi vedeam la televizor, parcă era un vis”.[1] A debutat la Steaua pe 4 martie 2000, într-un meci de Divizia A. Evoluțiile sale excelente i-au adus un loc de titular în formația roș-albastră, iar apoi, banderola de căpitan al celei mai titrate formații de club din România. În 2001 a câștigat cu Steaua primul său titlu, apoi a urmat câștigarea Supercupei României, în fața echipei FC Dinamo București. Împreună cu echipa, în sezonul 2004-2005 a câștigat cel de-al doilea titlu de campion, iar în cel imediat următor, Steaua a câștigat al 23-lea titlu de campioană a României și al treilea din cariera lui Mirel Rădoi.

În ianuarie 2009, Mirel Rădoi s-a transferat la echipa Al Hilal din Arabia Saudită, antrenată la acea vreme de românul Cosmin Olăroiu, de la Steaua București contra sumei de 6 milioane de euro.

Mihai Răduț

2009-11-11T23:31:00.000-08:00

A început fotbalul la LPS Slatina, după care la 12 ani a ajuns la Alprom Slatina, echipă cu care a ocupat locul secund în Campionatul Republican, în sezonul 2002-2003. A fost curtat de Steaua și Dinamo, dar la 14 ani a ales să se mute la Școala de Fotbal Ardealul, din Cluj-Napoca[1]. După ce a fost monitorizat o perioadă de Sporting Lisabona, în 2007 a fost legitimat la echipa portugheză, la vârsta de 17 ani[2].

Deoarece la Sporting a fost folosit pe postul de fundaș dreapta, ceea ce nu i-a convenit[3], în 2008 s-a hotărât să revină în țară, și a semnat cu divizionara secundă Internațional Curtea de Argeș, alături de care în 2009 a reușit să promoveze în Liga I.

A evoluat la toate echipele de tineret ale României, începând cu cea sub 17 ani. A debutat la echipa mare a României la data de 29 mai 2010, într-un meci amical împotriva Ucrainei.

În 2010 a semnat un contract pentru cinci sezoane cu FC Steaua București[4].

Cristian Tănase

2009-10-11T23:32:00.000-07:00

Tănase si-a inceput cariera la juniori la FC Argeș Pitești, urmând ca în vara lui 2003 (la 15 ani) să fie promovat la echipa mare care activa în Liga I. În sezonul 2005/2006 a jucat, fiind împrumutat, jumătate de sezon la CS Dacia Mioveni.
[modifică] Steaua

Pe 6 august 2009, Tănase a semnat un contract pentru 5 ani cu clubul Steaua București, acesta plătind pentru el 1,8 milioane de euro. Argeș Pitești va urma să primească și 50% dintr-un eventual transfer pe care îl va efectua Steaua București.

Marius Bilașco

2009-09-11T23:33:00.000-07:00

A jucat pentru Unirea Urziceni în grupele UEFA Champions League 2009-10, contabilizând 6 meciuri și reușind să marcheze un gol împotriva echipei scoțiene Glasgow Rangers, meci disputat la Glasgow, pe stadionul Ibrox, terminat cu scorul 1-4.

Ciprian Marica

2009-08-11T23:33:00.000-07:00

Ciprian Andrei Marica (n. 2 octombrie 1985) este un jucător de fotbal român în prezent legitimat la VfB Stuttgart, Germania. În ciuda vârstei sale fragede, Marica a devenit deja un jucător important pentru echipa națională, cu trei goluri marcate în primele 9 meciuri. Din 2010, antrenorul Răzvan Lucescu are rezerve privind convocarea lui la naționala României, motivând aceasta prin atitudinea lui Marica și ineficacității sale din ultimele meciuri. Totuși la Stuttgart, Marica a marcat un reviriment în ultimul an, deși concurența în cadrul echipei este destul de puternică.

Daniel Niculae

2009-07-11T23:34:00.000-07:00

Rapid București (2001-2006)
[modifică] AJ Auxerre (2006)-

Internaționalul giuleștean a semnat un contract, pe patru ani, cu echipa care a terminat pe locul 6 ultima ediție a Campionatului francez. Gruparea din Hexagon a achitat clauza de reziliere pe care Niculae o deținea la Rapid, 3,3 milioane de euro.
[modifică] Cariera de Internațional

A debutat pentru echipa națională a României la data 20 august 2003 în meciul Ucraina 0–2 România.

Bogdan Stancu

2009-06-11T23:34:00.000-07:00

Bogdan Sorin Stancu (n. 28 iunie 1987) este un fotbalist din Pitești (Argeș) care evoluează ca atacant la FC Steaua București. Face parte din echipa națională de tineret a României.

Dănuț Coman

2009-05-12T00:16:00.000-07:00

Dănuț Dumitru Coman (n. 28 martie 1979, Ștefănești, Argeș) este un jucător român de fotbal, în prezent fiind nelegitimat.

Jucatorul este in discutie cu mai multe cluburi din Romania, dupa ce a devenit liber de contract datorita memoriului depus impotriva echipei FC Brasov. A ajuns la aceasta echipa in decembrie 2008 după ce a fost declarat jucător liber de contract, fiind neplătit de Rapid București. A sosit în Giulești în iarna lui 2005, după ce mai activase la FC Argeș Pitești și o scurtă perioadă la Rocar București.

El a fost selecționat și în echipa națională de fotbal a României, pentru care a jucat împotriva unor echipe ca Spania , Germania și Franța.

Silviu Lung Jr.

2009-04-12T00:17:00.000-07:00

Silviu Lung Jr. (n. 4 iunie 1989, Craiova, România) este un fotbalist român, care evoluează la echipa Universitatea Craiova pe postul de portar. De asemenea este și un component al echipei naționale de fotbal a României pentru care a debutat la 5 iunie 2010, într-un meci amical împotriva echipei naționale de fotbal a Hondurasului.

Este fiul cunoscutului fost portar la FC Universitatea Craiova și Steaua București, Silviu Lung, astfel el este considerat un urmaș al tatălui și al fratelui său Tiberiu Lung, ambii apărând poarta echipei naționale de fotbal a României.

Marius Constantin

2009-03-12T00:18:00.000-07:00

Marius Marcel Constantin (n. 25 octombrie 1984, Brașov), este un fotbalist român care este legitimat la clubul FC Rapid București. Și-a început cariera în orașul natal, Brașov, făcându-și junioratul la diverse cluburi între care Postăvarul sau FC Ghimbav. Din 2000 a fost legitimat la FC Brașov, echipă pentru care a și debutat în Divizia A, în martie 2003, într-un meci împotriva echipei FC Argeș Pitești. În 2004 a fost cumpărat de Rapid București. În același an a debutat la naționala României, într-un meci împotriva Irlandei câștigat de britanici cu 1-0.

Ciprian Tătărușanu

2009-03-12T00:17:00.000-07:00

Anton Ciprian Tătărușanu (n. 9 februarie 1986) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul Steaua București. A făcut parte din Echipa națională de tineret a României. Prima sa evoluție în Liga I a fost pe data de 5 august 2007, în meciul Rapid București - Gloria Bistrița 2-2. A ajuns la Steaua în schimbul sumei de 1.500.000 de euro.

Valerică Găman

2009-02-12T00:18:00.000-08:00

A debutat pentru Universitatea Craiova în Liga I pe 19 august 2006 într-un meci terminat la egalitate împotriva echipei Rapid București. A fost convocat, la doar 19 ani, de selecționerul Victor Pițurcă, la echipa națională de fotbal a României pentru meciul împotriva echipei similare a Franței, meci disputat pe 11 octombrie 2008, dar nu a reușit să debuteze în tricoul României.[1]

Dorin Goian

2009-01-12T00:19:00.000-08:00

Nicolae Dorin Goian (n. 12 decembrie 1980, Suceava) este un fotbalist român. Până în acest sezon a jucat ca fundaș la echipa Steaua București, dar pe 6 august 2009 a semnat cu echipa italiana US Palermo[1], Steaua București primind o compensație de 2 milioane de euro. Alte echipe la care a evoluat: Foresta Suceava,Gloria Buzau,Ceahlaul Piatra Neamt, FCM Bacău. Este unul din golgheterii din cupa UEFA,editia 2005/2006, marcând în meciurile cu Lens, Valerenga, Halmstads și Middlesbrough. În 2006 a obținut cel de-al doilea titlu de campion cu Steaua București.

Cristian Săpunaru

2008-12-12T00:20:00.000-08:00

Ionuț Cristian Săpunaru (n. 5 aprilie 1984) este un jucător de fotbal român legitimat la F.C. Porto, echipa la care a ajuns în 2008 de la Rapid București. Face parte din echipa națională a României. A debutat în Divizia A la data de 1 decembrie 2002 în meciul FC Național – Gloria Bistrița 0-0.

László Sepsi

2008-11-12T00:20:00.000-08:00

László Sepsi [pronunță "Șepșí"] (n. 7 iunie 1987, Luduș) este un jucător român de fotbal. A fost transferat de la Gloria Bistrița la clubul SL Benfica pentru suma de 2,5 milioane de dolari.[1][2]. În 2010 a revenit în România, fiind cumpărat de FC Timișoara[3]. Face parte din echipa națională a României.

Iulian Apostol

2008-10-12T00:21:00.000-07:00

Iulian Apostol (n. 3 decembrie 1980, Galați, România) este un fotbalist român care evoluează la echipa Unirea Urziceni. De asemenea este și component al echipei naționale de fotbal a României.

A debutat la echipa naționalã de fotbal ca titular in meciul cu Lituania de la Marijampolė, încheiat cu victoria echipei naționale de fotbal a României cu scorul de 1-0.

Tiberiu Bălan

2008-09-12T00:21:00.000-07:00

Tiberiu Gabriel Bălan (n. 17 februarie 1981, Ocna Mureș, județul Alba, România) este un fotbalist român, ce evoluează pentru Sportul Studențesc și pentru echipa națională de fotbal a României. Se află sub contract cu Sportul Studențesc din 2002, dar de-a lungul timpului a mai fost împrumutat la FC Timișoara, sau Unirea Urziceni cu care a devenit campion al României și a jucat în Liga Campionilor.

În februarie 2010 a făcut parte dintr-un transfer controversat, alături de Dacian Varga, cei doi fiind împrumutați de Sportul Studențesc la Rapid III București, echipa satelit a lui Rapid București care evolua în Liga a IV-a. Înțelegerea a fost făcută astfel deoarece echipa întâi a clubului Rapid, care evolua în Liga I, nu mai putea face transferuri, perioada de „mercato” fiind încheiată. Dar cei doi nu aveau drept de joc decât la Liga a IV-a, astfel că primul (și singurul) meci în care Varga și Bălan au fost folosiți la Rapid a fost pierdut la „masa verde” în fața echipei FC Timișoara[1].

Paul Codrea

2008-08-12T00:22:00.000-07:00

Paul Constantin Codrea (n. 4 aprilie 1981, Timișoara, România) este un fotbalist român, ce evoluează pentru Echipa națională de fotbal a României și pentru gruparea italiană AC Siena.

Adrian Cristea

2008-07-12T00:23:00.000-07:00

Adrian Cristea (n. 30 noiembrie 1983, Iași) este un jucător român de fotbal care evoluează la clubul Dinamo București. Face parte din echipa națională de fotbal a României.

Adrian Cristea a început fotbalul la Iași fiind promovat în prima echipă a Politehnicii în sezonul 2002-2003. A evoluat aici până în 2004 când a fost transferat de Dinamo București. Un factor important a fost golul înscris în Ghencea împotriva Stelei, gol care a adus cele 3 puncte pentru Politehnica Iași. Acest lucru a dat satisfacție dinamoviștilor care l-au cumpărat imediat.

Mijlocașul lui Dinamo București are mai multe porecle: "Hagi", "Ronaldinho" sau "Prințul".[necesită citare] A devenit iubit la Dinamo București datorită artificilor sale tehnice de pe teren și pentru golurile spectaculoase marcate din exteriorul careului. A demonstrat în repetate rânduri că este un bun executant de lovituri libere reușind goluri importante.

Când Adrian Cristea a fost întrebat cum reușește să evite prima pagină a ziarelor de scandal el a declarat că: "Nu am hobby-uri neobișnuite. Prefer să mă uit la un film, să joc un meci de tenis, decât să mă afișez la evenimente mondene. Sunt un tip mai liniștit în general."[1]

Pentru echipa națională de fotbal a României a evoluat de 8 ori.

În lotul anunțat de Victor Pițurcă pentru Euro 2008 s-a regăsit și Adrian Cristea.

Postul lui este de mijlocaș dreapta însă urcă deseori în atac, poate juca și pe flancul stâng, și mijlocaș ofensiv, coordonator unde a demonstrat că se descurcă destul de bine reușind mai multe assist-uri în ultimele sezoane petrecute la Dinamo București.

Tiberiu Ghioane

2008-06-12T00:23:00.000-07:00

Tiberiu Ghioane (n. 18 iunie 1981, Târgu Secuiesc, România) este un fotbalist român, care joacă pentru clubul ucraienean Dinamo Kiev. El joacă pe post de mijlocaș, și face parte din lotul lărgit al echipei naționale de fotbal a României.

Nicolae Grigore

2008-05-12T00:24:00.000-07:00

Nicolae Grigore (n. 19 iulie 1983) este un jucător român de fotbal legitimat la FC Rapid București. De asemenea este și un component al echipei naționale de fotbal a României pentru care a debutat la 14 octombrie 2009 într-un meci împotriva selecționatei Insulelor Feroe.

Costin Lazăr

2008-04-12T00:24:00.000-07:00

Costin Lazăr (n. 24 aprilie 1981, București) este un fotbalist român care a debutat în Divizia A la 3 august 2001, pentru Sportul Studențesc într-un meci pe care echipa sa l-a câștigat cu 3-0 în fața echipei Petrolul Ploiești.

La Rapid a ajuns în toamna lui 2006, fiind cumpărat de la Sportul o dată cu Ionuț Mazilu. S-a impus repede în echipă, fiind caracterizat prin determinarea cu care se implică în joc. Evoluează ca mijlocaș central și are o înălțime de 1,79 m și 67 kg.

Bogdan Mara

2008-03-12T00:25:00.000-07:00

Ion Bogdan Mara (n. 29 septembrie 1977, Deva, România) este un un jucător de fotbal român care evoluează la clubul Iraklis Salonic. Face parte din Echipa națională de fotbal a României.

Maximilian Nicu

2008-02-12T00:25:00.000-08:00

Maximilian Nicu (n. 25 noiembrie 1982, Prien am Chiemsee, Bavaria), este un jucător româno-german de fotbal, care joacă postul de mijlocaș pentru echipa de fotbal germană SC Freiburg.

Convocat la naționala României, mijlocașul Maximilian Nicu și-a prezentat în cadrul unei conferințe de presă pașaportul românesc și a declarat: „Dacă aș fi avut posibilitatea să joc în naționala Germaniei cred că aș fi ales tot România. Acum nu aș mai juca în campionatul României pentru că am așteptat mult să joc în prima ligă germană. Mai demult poate aș fi jucat în campionatul românesc. Nu cunosc foarte bine fotbalul românesc, dar cred că are potențial”.[1]

Răzvan Pădurețu

2008-01-12T00:26:00.000-08:00

A jucat pentru Unirea Urziceni în grupele UEFA Champions League 2009-10, contabilizând 5 meciuri în această competiție.

La începutul sezonului 2008-2009, Răzvan Pădurețu a evoluat în meciul pe care echipa sa l-a susținut împotriva germanilor de la Hamburger SV în Cupa UEFA, meci disputat la Hamburg, terminat 0-0.